„O lumină pentru lucrarea filantropică a Bisericii”

Înțelesurile duhovnicești bogate ale Pildei samarineanului milostiv au fost tâlcuite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Duminica a 25-a după Rusalii în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reșe­din­ța Patriarhală.

În debutul cuvântului său de învățătură, Părintele Patriarh Daniel a reliefat principalele trei învățături care reies din pasajul evanghelic duminical (Luca 10, 25-37): „În primul rând, Pilda samarineanului milostiv este o interpretare a tainei mântuirii lumii prin Iisus Hristos, dar și o lumină pentru lucrarea filantropică a Bisericii și a fiecărui creștin în parte. În al doilea rând, vindecarea rănilor celui căzut între tâlhari prin ungere cu untdelemn și turnare de vin pe ele înseamnă vindecarea omului de rănile păcatelor care vin de la duhurile rele, tâlhari ai sufletului. Această vindecare se săvârșește prin Botez sau Maslu și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. În al treilea rând, casa de oaspeți în care se vindecă cei răniți de multe păcate și patimi este Biserica”.

În continuare, Preafericirea Sa a explicat simbolismul acestei pilde plecând de la învățătura mai multor Sfinți Părinți ai Bisericii: „Biserica a rânduit ca în Duminica a 25-a după Rusalii să fie citită Evanghelia care conține Parabola samarineanului milostiv rostită de Domnul Iisus Hristos ca fiind o interpretare a tainei mântuirii neamului omenesc și un model pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin în parte. Această interpretare a parabolei se întâlnește în comentariile la Evanghelia după Luca scrise de Origen, Sfântul Ambrozie de Milan, Sfântul Chiril al Alexandriei și în unele scrieri ale Fericitului Augustin. Pilda aceasta arată însăși taina mântuirii nea­mului omenesc. Coborârea unui călător de la Ierusalim la Ierihon înseamnă decăderea lui Adam, care reprezintă umanitatea întreagă, după ieșirea sa din Paradisul sfânt și coborârea în lumea aceasta a păcatului. Cu alte cuvinte, coborârea de la Ierusalim la Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu. Pentru a fi salvat din această stare, omul trebuia să fie ajutat pe calea vieții, adică în cursul istoriei mântuirii, de preoții și leviții Vechiului Testament, însă aceștia au decăzut cu timpul, ajungând să fie doar învățători formaliști și împlinitori ritualiști ai Legii Vechi, incapabili să unească adevărul credinței cu iubirea milostivă pentru a oferi omului căzut în boala păcatului harul mântuitor care îl vindecă și îi dăruiește viață veș­nică. Samarineanul milostiv, aparent un simplu călător, era considerat de iudei ca fiind un străin, pentru că toți samarinenii erau înstrăinați de credința iudaică din cauza unor influențe religioase străine din timpul dominației asiro-babiloniene asupra Samariei. Dar tocmai aici se descoperă înțelesul tainic al pildei: cel care are milă de omul rănit este un călător străin, diferit de iudei ca neam și credință, nu un prieten sau un conațional al celui rănit. Mai mult, călătorul milostiv este un om de la care un iudeu nu se aștepta niciodată să primească un ajutor. Așadar, ceea ce-l distinge în mod evident pe samarineanul călător de preotul și levitul Legii Vechi este milostivirea sau bunătatea sufletului său”.

Patriarhul României a reliefat apoi felul în care această pildă prefigurează o parte din Sfintele Taine prin care credincioșii primesc vindecare sufletească și trupească: „Această faptă bună a samarineanului milostiv care, simbolic, era Însuși Domnul Iisus Hristos reprezintă ridicarea naturii umane, căzută în păcat și rănită de patimi, iar Domnul este Doctorul sufletelor și al trupurilor Care unge omenirea bolnavă de păcat cu untdelemnul Botezului, Sfântul și Marele Mir plin de harul Duhului Sfânt, dăruit omului spre vindecare de păcate și creștere spirituală. Vinul turnat pe răni reprezintă vinul Sfintei Euharistii, adică Sângele Domnului Hristos, pe care omul îl pri­mește în Sfânta Împărtășanie împreună cu Trupul Său spre vindecarea sufletului și a trupului, spre iertarea păcatelor și viață veșnică. Casa de oaspeți în care se vindecă omul rănit de tâlhari reprezintă Biserica lui Hristos. Călătorul samarinean care l-a salvat pe omul căzut între tâlhari a dăruit doi dinari gazdei sau administratorului casei de oaspeți și i-a zis: «Ai grijă de el și ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da». Cei doi dinari înseamnă, în tâlcuirea Sfinților Părinți ai Bisericii, mai ales a Sfântului Ambrozie de Milan, Vechiul și Noul Testament, care se oferă omenirii spre vindecare și mântuire de păcate în casa de oaspeți care prefigura Biserica. Acești doi dinari pot simboliza și cele două porunci ale iubirii, de Dumnezeu și de aproapele, prin care oamenii se vindecă de boala egoismului și a nepăsării față de suferința altora. Cuvintele «când mă voi întoarce, îți voi da», se referă la A Doua Venire a Domnului întru slavă, spre a judeca viii și morții. Atunci, El va răsplăti din belșug slujitorilor din casa de oaspeți a lui Dumnezeu, care s-au ostenit, cu timp și fără timp, pentru mântuirea oamenilor, adică pentru vindecarea, eliberarea și ridicarea lor din păcate și patimi egoiste pentru dobândirea vieții veșnice. Înțelegând că această casă de oaspeți reprezintă Biserica, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Biserica nu este tribunal, în care oamenii sunt judecați, ci spital, în care oamenii, prin pocăință și iertare, se eliberează și se vindecă de păcate, de gânduri, cuvinte și fapte rele”.

Nu în ultimul rând, Întâistătătorul Bisericii noastre a remarcat faptul că Pilda samarineanului milostiv reprezintă un îndemn la filantropie adresat atât Bisericii, cât și fiecărui membru al ei în parte: „Fapta samarineanului milostiv reprezintă lucrarea iubirii milostive a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor. După ce a rostit această pildă, Domnul i-a cerut învățăto­rului de Lege să spună el însuși care dintre cei trei oameni poate fi considerat aproapele celui căzut între tâlhari, iar acesta a răspuns: «Cel care a făcut milă cu el». Auzind acest răspuns, Domnul îi spune: «Mergi și fă și tu asemenea». Prin urmare, Evanghelia de astăzi nu se mărginește la descrierea unui gest frumos din trecut, ci ea este și un îndemn clar și ferm la acțiune, la săvârșirea faptei bune în prezent. Acest îndemn, care este concluzia practică a Pildei samarineanului milostiv, a fost urmat de Biserică încă de la începuturile sale. Așa se explică lucrarea caritabilă a Bisericii de-a lungul veacurilor”.