O mănăstire care va renaște din cenușă

10 lei, 20 de lei, 10 euro, 15 euro. Atât au donat deja unii dintre românii din țară ori din străinătate, iar alții mai mult, fiecare după posibilități, pentru a ajuta sfânta Mănăstire Turnu din apropiere de Ploiești, a cărei stăreție și o parte din clădirea administrativă au fost recent mistuite de un incendiu devastator. La rândul ei, comunitatea locală, oamenii din Târgşoru Vechi şi din Ploieşti au reacţionat imediat, emoţionaţi şi emoţionant, oferindu-şi sprijinul în toate formele posibile.

În noiembrie anul trecut, Ziarul Lumina publica un reportaj despre Mănăstirea Turnu, din Prahova, un colț de rai pământean cu multiple valențe spirituale, sociale și istorice și în același timp un exemplu la superlativ de reconstituire, renovare și extindere a unui lăcaș de cult având în spate câteva secole de existență.

Atunci ne-am bucurat de tot ceea ce vedeam. Acum ne așteptau imagini de coșmar şi miros de lemn ars, dar și o forfotă de utilaje și oameni deciși să stingă cât mai repede urmele dezastrului.

Părintele stareţ Valentin Mâţu părea să nu fi ieşit încă din şocul acelei nopţi. Cu greutate, cu vocea încă afectată de fum și povestind ca prin vis, ne-a dezlegat firul evenimentelor din noaptea de 5 spre 6 iunie 2023: „După ce am sărbătorit praznicul Sfintei Treimi, la câteva minute după ora 3 noaptea, părintele Pavel, care stătea pe colțul de răsărit al stăreției, s-a trezit din somn simțind miros de fum. Aproape imediat a pornit și alarma de incendiu. Părintele a reacționat prompt, sunând la 112 și anunțându-i pe ceilalți vieţuitori, apoi a început să dirijeze o primă intervenție: s-au folosit toate stingătoarele din dotare și furtunurile de apă, au încercat să ude colțul de sud-est. Eu am fost ultimul care a ieșit, eram pe partea de nord-est. Am făcut greșeala să deschid geamul și a intrat un nor violent de fum, a cărui inhalare mi-a afectat coordonarea. M-am îmbrăcat repede, am ieșit și am sunat și eu la 112, știau deja, iar operatoarea m-a întrebat: «Arde rău…?» Era ora 3:17 și pompierii au venit foarte repede, în șapte-opt minute, au fost foarte mulți, inclusiv un comandant al lor, îl știam din vedere, că făcuseră aici o simulare de incendiu... I-am promis că le voi trimite o scrisoare de mulțumire, dar până acum nu am apucat... Sunt convins că, dacă nu interveneau, nu mai rămânea nimic aici... Era șindrilă, foarte mult lemn... Ardea ca o torță... Cineva care a ajuns aici pe la ora 4:00 ne-a spus că vâlvătaia se vedea din centrul satului - nu fumul, ci flăcările! A fost o luptă care s-a terminat pe la 6:00 dimineața, cred... Nu mai aveam noțiunea timpului și tot ce puteam să fac era să mă rog. Multe lucruri cred că le-am uitat, se-ntâmpla ceva, mintea mea refuza să accepte... Dar aveam o liniște incredibilă...”

20.000 de pași într-o curte

Foarte mulți oameni din sat, plus angajații mănăstirii care locuiesc aproape au venit aici încă din timpul focului și în toate zilele care au urmat. Clădirea care a ars total includea corpul de chilii, Sala Tronului și bucătăria, iar din etaj, care era complet din lemn, nu a mai rămas absolut nimic. Zidurile de la parter nu mai sprijină decât cerul, e o imagine impresionantă... Nu sunt nici măcar resturile carbonizate ale etajului, căci prima grijă a fost degajarea acestora, prin munca voluntară a unui mare număr de oameni, inclusiv 40-50 de la „Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe”.

Din clădirea alăturată, care avea la parter secretariatul și un birou, iar la etaj șase chilii, focul a mușcat mai mult acoperișul. Două dintre chilii sunt neatinse, una e distrusă, iar celelalte trei, deși afectate, sunt încă locuite.

În seara zilei de după incendiu, părintele stareț și-a aruncat ochii pe telefon și a constatat că parcursese 20.000 de pași, deși nu ieșise din incinta mănăstirii mai mult de câțiva metri...

Au venit atâția oameni să ajute încât starețul mărturisește că pe unii dintre ei nu-i cunoaște! „Nu le cer nimic, fac ei. Am încercat să le dau măcar câte un borcănel de miere, dar nici n-au vrut să audă! Au fost mulți care au intrat aici fără un cuvânt, dar plângând... M-a marcat foarte tare asta...”

O primă estimare a costurilor reconstrucției este undeva între 1 și 2 milioane de euro. De proiect răspunde arh. Daniel Hoinărescu, fiul arh. Călin Hoinărescu, cel care a făcut proiectul inițial. Cea mai grea parte va fi cea de... avize, deși, desigur, după dramatica expe­rien­ță, nu se vor mai reconstitui părțile de lemn, lucru solicitat și de Părintele Patriarh Daniel, primul care a donat o sumă importantă pentru reconstrucție.

Mai mult, se vor înlocui probabil șindrila și părțile de lemn neafectate de foc și se vor demola zidurile rămase în picioare ale stăreției. Dar, deși va fi astfel vorba de o reconstrucție aproape integrală, părintele stareț e sigur că se poate face într-un an, mai ales că fundațiile n-au nici o problemă, acestea acoperind de regulă, ca bani și ca timp, o treime dintr-o construcție.

Vorbind despre donații, starețul Mănăstirii Turnu se bucură că au venit din toată Europa și spune: „Cu siguranță, sunt bani munciți, proveniți dintr-un salariu sau o pensie modestă”. Un român din Elveția l-a sunat să se scuze că nu poate încă dona, are o problemă financiară, dar cum iese din ea o să trimită ceva!

Ne mai povestește că, mai demult, spunea o rugăciune către Maica Domnului, care cuprinde cuvintele „Ajutorului omenesc nu mă încredința, ci singură mă sprijinește și mă miluiește”. Ulterior veneau la el oameni să-i ofere ajutorul în diferite moduri, dar, „în naivitatea mea, eu așteptam să mă ajute Maica Domnului, nu niște oameni! Până i-am mărturisit asta duhovnicului meu și el mi-a spus: «Păi, frate, Maica Domnului ți-i trimite!»”.

Urmează a doua renaștere

Nici biserica, nici Așezământul „Leagăn prins de stele” nu au fost măcar atinse de foc, astfel încât slujbele s-au putut oficia în fiecare zi, iar copiii s-au bucurat mai departe de ocrotirea Bisericii, mai ales că - întâmplare sau nu - s-au păstrat cu bine toate rezervele de alimente, atât în frigidere, cât și în magazii.

De altfel, încă din prima zi, oamenii au adus care ce-a putut. O femeie a adus sucuri și apă și a ținut să se prezinte starețului pentru a-i spune un lucru uimitor: casa ei, aflată în apropiere de mănăstire, arsese în noaptea precedentă, după o alta cu o zi înainte în Târgșor...

Îi amintesc vorba care spune că „Dumnezeu îi încearcă pe cei pe care-i iubește”. Îmi răspunde cu o smerenie exemplară: „Bine ar fi, dar eu cred că în cazul meu e mai degrabă «Pe sluga leneșă și necredincioasă Dumnezeu o ceartă»”. Cu siguranță nu e cazul!

Părăsim a doua oară locurile marcate de o așezare dacică, un castru roman cu terme alimentate de mai multe izvoare, o curte domnească a cărei biserică este singura ctitorie certă a lui Vlad Ţepeş, o mănăstire care a renăscut miraculos după două secole de restriște și trei case frumoase și vesele pentru copii - poate nu cu însuflețirea cu care am făcut-o prima dată, dar nici cu sufletul greu, pentru că în mod sigur aici va fi din nou un colț de rai pământean.

Căci nu numai flacăra unui incendiu se vede de departe, ci și flacăra credinței.