Duminica întâi din Postul Mare, numită și a Ortodoxiei, a fost prăznuită cu mult fast la Biserica Icoanei din Capitală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La 1 martie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, credincioșii bucureșteni au avut posibilitatea să se închine la mai multe fragmente de sfinte moaște aflate în patrimoniul lăcașului.
O nouă biserică închinată Sfântului Pantelimon în județul Vâlcea
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a pus duminică, 26 iulie, piatra de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” din orașul Drăgăşani, județul Vâlcea.
Mănăstirea închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon îşi începe astfel slujirea, sub purtarea de grijă a Arhiepiscopului Râmnicului, fiind sprijinită de autorităţile locale, de numeroşi ctitori şi oameni de bine. Slujba de temeluire a bisericii mănăstirii s-a făcut după Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie în curtea așezământului monahal. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre strigătul de ajutor pe care cei doi orbi l-au adresat Domnului Hristos.
„Strigătul acesta era nu doar o cerere personală, ci și mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos, aceștia numindu-L Fiul lui David. Domnul nostru Iisus Hristos arată în continuare importanța credinței în primirea vindecării, întrebându-i pe cei doi orbi: «Credeți că pot să fac Eu aceasta?» Pentru Sfântul Apostol Pavel «credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute». Pe deplin încredințați erau și cei doi orbi de puterea dumnezeiască a Mântuitorului, pe Care ei, deși nu aveau darul vederii fizice, L-au cunoscut prin puterea credinței și, de aceea, au răspuns: «Da, Doamne!» Iar Iisus a zis către ei: «După credința voastră, fie vouă. Și în clipa aceea s-au deschis ochii lor» (Matei 9, 29-30). Minunat lucru a fost ca atunci când vălul orbirii a căzut de pe ochii lor să poată vedea pe Fiul lui Dumnezeu. Vederea lui Dumnezeu este întotdeauna o revelație săvârșită prin voința lui Dumnezeu Care Se descoperă pe Sine din iubire, din milostivire, celor curați la inimă”, a subliniat Arhiepiscopul Râmnicului.



.jpg)
