În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
O nouă ediţie a proiectului „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“ debutează astăzi
Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Asociaţia „Părinţilor isteţi“ organizează, începând de astăzi, 9 decembrie 2013, o nouă ediţie a proiectului „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, având ca temă centrală subiectul „Familia şi anturajul - factori cheie în performanţa şcolară a copilului tău (8-14 ani)“. În cadrul evenimentului vor avea loc 2 conferinţe cu intrare liberă, desfăşurate în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Cele două întâlniri din cadrul conferinţelor proiectului „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“ vor avea loc în serile de 9 şi 13 decembrie, cu începere de la ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. În prima conferinţă, care va avea loc în această seară, monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, şi prof. Genoveva Cerchez, de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Iaşi, vor aborda tema „Ştii cu adevărat cum e copilul tău la şcoală?“, iar pe data de 13 decembrie, Cristina Trepcea, terapeut cu formare în terapie psihanalitică şi specialist în ştiinţe ale educaţiei, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, va vorbi despre „Cum îţi sprijini copilul să negocieze cu anturajul, fără să îşi piardă încrederea în sine şi în tine?“.
„Ca în fiecare an, Fundaţia «Varlaam Mitropolitul», prin Centrul de formare «Sfântul Ierarh Varlaam Mitropolitul», organizează acest ciclu de conferinţe, care a fost foarte bine primit până acum de părinţii ieşeni şi nu numai. «Ai copil. Învaţă să fii părinte!» este un proiect menit să pună în legătură experienţa diferiţilor formatori, a unor duhovnici şi a unor oameni cu expertiză în tratarea sufletului omenesc cu nevoile părinţilor, care au nevoie de sfaturi şi de îndrumări practice pe calea aceasta a creşterii copiilor. Atunci când într-o familie tânără se naşte un copil, acesta nu se naşte cu instrucţiuni de folosire şi, chiar dacă întotdeuna avem impresia că ştim despre ce este vorba şi că ne descurcăm, lucrurile nu sunt deloc simple în ceea ce priveşte creşterea şi educarea celor mici. Tematicile conferinţelor din această ediţie sunt foarte consistente şi actuale, tratând subiecte arzătoare, motiv pentru care recomand cu căldură participarea părinţilor, fiindcă ar fi păcat ca tezaurul de experinţă al invitaţilor să fie trecut cu vederea de cei care au atât de multă nevoie de el“, a declarat arhimandritul Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor.