Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O parohie defavorizată din județul Neamț a inaugurat un centru socio‑educațional
Parohia „Sfântul Dimitrie” din Ghelăiești, o comunitate mică și săracă din județul Neamț, are începând de duminică un centru socio-educațional nou. Ansamblul parohial, format din casă praznicală, casă socială, cameră mortuară, bibliotecă și birou parohial, a fost binecuvântat de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Inaugurarea noului așezământ a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială.
În Duminica a 24-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”-Ghelăiești, comuna Bârgăuani, Protopopiatul Piatra Neamț. Cu această ocazie, ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar, la final, a sfințit noul centru socio- educațional, pus sub ocrotirea Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. De remarcat că această comunitate numără aproximativ 50 de credincioși, majoritatea fiind pensionari și singuri.
După citirea textului evanghelic rânduit de Biserică în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a subliniat faptul că viața omului înseamnă o așteptare a întâlnirii cu Dumnezeu în Împărăția Lui: „Dumnezeu ne cheamă să moștenim Împărăția cerurilor și să ne pregătim pentru aceasta, de aceea în Crez mărturisim că viața noastră este o așteptare: «Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie». Dar nu este o așteptare pasivă, nu e o așteptare în care cred sau nu prea cred că se va întâmpla, ci o așteptare care presupune pregătire, așa cum dacă aștept să plec într-o țară străină, mă pregătesc pentru aceasta, mă gândesc din timp cum sunt regulile în acea țară, ce trebuie să fac să nu fiu luat prin surprindere. Viața noastră, așadar, este o așteptare și o pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu: «Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor», mărturisesc un botez, nu doar faptele bune, nu postul, nu celelalte pe care le-am făcut, ci un botez, pentru că botezul este legământul de credință între fiecare om și Dumnezeu. Acest legământ, dacă omul îl împlinește, cu atât mai mult Dumnezeu lucrează și oferă sfințenie precum s-a citit în apostolul, că orice răsad al Lui este crescut spre sfințenie pentru a deveni lăcaș sfânt al lui Dumnezeu”.
Având în vedere întreaga lucrare rodnică de la parohie, precum și implicarea clericului în diferite acțiuni social-filantropice, părintele paroh Dumitru- Daniel Onofrei a primit hirotesia întru iconom. Totodată, cei care au sprijinit realizarea centrului social au primit din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei distincții de vrednicie.
Complexul socio-educațional „Sfântul Iosif cel Milostiv” a fost ridicat la iniţiativa satului, de către pr. Dumitru Cărămidă, care a trecut de curând la cele veșnice. Cu ajutorul lui Dumnezeu, al enoriaşilor şi al altor binefăcători din Iaşi şi de pretutindeni, sub coordonarea actualului preot paroh, așezământul cuprinde acum casă praznicală, bucătărie, zona bibliotecii, casă mortuară, birou parohial şi o cameră tehnică, destinată centralei termice, iar la etaj este casă socială cu living, dormitor, baie și bucătărie, cu o suprafaţă totală de 130 metri pătraţi utili. De asemenea, s-a forat o fântână nouă şi s-a realizat instalația de aducţiune şi evacuare a apei.
Biserica din Ghelăiești se află în acest moment într-o amplă serie de lucrări de reabilitare, fiind în șantier. Totodată, parohia desfășoară diferite activități sociale, filantropice și educaționale cu tinerii și credincioșii din zonă. Cei care vor să susțină comunitatea parohială o pot face în contul RO61 INGB 0000 9999 1213 8296, titular cont Daniel Onofrei, sau la numărul de telefon: 0746.381.509.