O viață închinată lui Dumnezeu și oamenilor

În al 95-lea an de viață, numărând din ziua de început, și al 75-lea de când a pornit decis să înceapă o viață închinată lui Dumnezeu, acel copil îmbrăcat mai târziu în veșminte de arhiereu a plecat la întâlnirea cu Domnul, pe care L-a iubit și slujit întreaga viață. S-a născut când băteau clopotele pentru începutul Sfintei Liturghii de Rusalii și a plecat în veșnicie în același sunet de clopot și rugăciune al Sfintei Liturghii, în Duminica bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, în care se amintește clar de Împărăția cerurilor.

Peste 7 decenii de slujire, mii de Liturghii și tot atâtea cuvinte de învățătură. Înțelep­ciune filocalică, chip paterical, vorbă bună și blândă, fire răbdătoare și jertfelnică. Aceasta este pilda unei vieți trăite cu demnitate, chiar dacă a fost presărată cu multe încercări. Toate au făcut din Înalt­pre­a­sfințitul Arhiepiscop Justinian Chira ierarhul mărturisitor, ferm și neînduplecat în mărturisirea Ortodoxiei românești și a valorilor noastre sfinte. Așa l-au cunoscut, l-au prețuit, l-au cinstit și îl vor iubi neîncetat preoții și poporul drept credincios. Pentru cinul monahal rămâne o carte deschisă și un model viu al statorniciei și fidelității față de Mănăstirea Rohia, în care a intrat în urmă cu 75 de ani și pe care nu a încetat să o iubească, să-i sporească zestrea materială și spirituală, să o promoveze și să o ocrotească întreaga sa viață. În codrii seculari ai Rohiei se va odihni vrednicul ierarh în așteptarea învierii de obște, aici unde glasul neîncetat al Sfintei Liturghii și al sunetelor de clopot răsună zilnic peste coamele de deal, care zeci de ani i-au cunoscut rugăciunea și binecuvântarea ierarhului, plecat acum la întâlnirea cu Domnul său.
Născut din părinții Ilie și Maria, țărani evlavioși, pe data de 28 mai 1921, în satul Plopiș, de Duminica Mare, pe când băteau clopotele de intrare a preoților în slujbă, pruncul familiei Chira avea să primească de la botez numele de Ioan, prevestind de atunci prin gura binecuvântată a moașei Veronica: „va ajunge om mare”. Și într-adevăr pruncul isteț al familiei Chira din Plopiș a impresionat prin inteligența, interesul și râvna pentru studiu, mereu solicitând noi și noi cărți și reviste de la biblioteca școlii. După școala primară urmată în satul natal, a continuat, timp de doi ani, ­cursurile Liceului ortodox de băieți „Simion Ştefan” din Cluj.

În casa părinților, tânărul Ioan și-a asumat muncile pe care le face un bărbat la țară. Dar el aspira la altceva decât truda pentru asigurarea zilei de mâine, avea un dor pentru „lumea infinită a lui Dumnezeu”, cum avea să mărturisească mai târziu. De aceea la douăzeci de ani, într-o dimineață de miercuri, 12 martie 1941, a pornit spre Mănăstirea Rohia. Trăgând ușa peste lacrimile și întrebarea neliniștitor presimțitoare a mamei, care ar fi vrut să își vadă fiul intrat în rândul oamenilor din sat. Feciorul ei se ducea unde trebuia să-și îndeplinească destinul și poate că și l-a îndeplinit mai exact purtând în inimă îngrijorarea mamei: „Unde pleci, dragu’ mamei?”

Ferm și neînduplecat în hotărârea luată, Ioan a intrat în Mănăstirea „Sfânta Ana” ca frate. Întâlnirea cu starețul Nifon Matei a rămas un reper pentru întreaga sa viață. După un an, la 2 martie 1942, a fost tuns în monahism, primind numele Justinian. La 15 august 1942, de ziua Adormirii Maicii Domnului, Episcopul ­Nicolae Colan al Vadului, Feleacului și Clujului l-a hirotonit diacon pe seama Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. Diaconul Justinian a fost recrutat și încorporat în armată, așa se face că în perioada 22 noiembrie 1942 - 10 martie 1943 a fost soldat în armata maghiară. La puțin timp după lăsarea la vatră a fost hirotonit preot (17 aprilie 1943) pe seama mănăstirii de la Rohia. Starețul Nifon Matei murind, în locul lui este numit (la 25 iunie 1944) tânărul preot de 23 de ani abia împliniți, Justinian Chira. A preluat această funcție într-o perioadă foarte grea pentru mănăstirile din Mara­mureș. Era război, această parte de țară era încă în posesie maghiară și mănăstirile ortodoxe nu erau agreate. În 1947, Ardealul de Nord revine în granițele României, dar situația mănăstirilor nu se îmbunătățește. Sta­rețul Justinian a trecut prin multe încercări, dar cu ajutorul lui Dumnezeu le-a depășit. Cea mai puternică lovitură a venit cu Decretul 410, prin care se urmărea suprimarea vieții monastice. La 1 iunie 1959 sosește la Episcopia din Cluj o adresă prin care se cerea ca starețul Justinian Chira să fie dat afară din monahism. Însă Dumnezeu nu a „aprobat” așa ceva. Starețului i-a fost acceptat, în mod tacit, să rămână la Rohia, dar apoi au fost multe insistențe menite a-l determina să plece „de bunăvoie”.

Deși de multe ori și atât de dur perturbată, la Mănăstirea „Sfânta Ana” viața monahală și-a păstrat echilibrul. Cu multă jertfă din partea viețuitorilor, mănăstirea a ajuns să fie, pe lângă un centru monastic, și unul cultural. Încă de la intrarea în mănăstire a știut că aici trebuie să existe o bibliotecă. A început cu o carte, iar azi impresionează prin colecția ei bogată și valoroasă. În prezent, biblioteca mănăstirii poartă numele Arhiepiscopului Justinian Chira.

În 1966 a absolvit Institutul Teologic Ortodox de grad universitar din Sibiu, susținându-și licența cu teza „Mănăstirea «Sfânta Ana» Rohia”. La propunerea Episcopului Teofil Herineanu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat, la 9 iunie 1973, în treapta de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, primind titulatura de Maramureșeanul. După Revoluția din ‘89, reînființându-se Episcopia Maramureșului (în prezent și a Sătmarului), Adunarea Națională Bisericească l-a ales, la 22 septembrie 1990, episcop în fruntea acestei eparhii. Întronizarea a avut loc la 11 noiembrie 1990. Episcopul Justinian a cunoscut cel mai bine rănile, suferințele și nevoile spirituale ale oamenilor din această zonă și era cel mai competent să se aplece cu dragoste, cu răbdare și înțelepciune în rezolvarea lor. La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop onorific al Episcopiei Maramureşului și Sătmarului. Ca ierarh a pus piatra de temelie la peste 80 de noi locașuri de închinare, s-a îngrijit de ridicarea a peste 130 de noi biserici, a crescut numărul preoților de la 325 la 600, crescând astfel și numărul parohiilor. A înființat trei protopopiate noi: Vișeu, Chioar și Oaș. A sporit numărul de mănăstiri de la 4, în anul 1990, la peste 30 de mănăstiri și schituri, în prezent. Cu binecuvântarea sa, s-au înființat două școli teologice liceale (în Baia Mare și Satu Mare) și o Catedră de Teologie Ortodoxă și Asistență Socială, în cadrul Universității de Nord din Baia Mare.

Starețul și arhiereul Justinian a desfășurat și o bogată activitate publicistică și editorială. Neastâmpărul lecturii și studiului, dublat de cugetarea bine cumpănită, au rodit nu numai în sfaturile de taină, predici, cuvântări, interviuri, ci și în articolele, studiile și cărțile publicate. A publicat peste 150 de articole și studii în reviste de cultură și teologie din întreaga țară. A publicat aproximativ 20 de titluri de carte la Cluj și Baia Mare, care au avut un impact deosebit asupra credin­cioșilor.

Cu statura-i firavă și ascetică, dar cu vigoare spirituală, Înaltpreasfințitul Părinte Justinian Chira a avut permanent convingerea fermă că viața trebuie privită, analizată și trăită în perspectiva nemuririi și a eternității. Cu chipul străluminat, cu privirea care îți pătrundea până în tainițele sufletului și cu zâmbetul de o imensă duioșie paternă, Arhiepiscopul Justinian a fost parcă desprins din lumea vechilor sinaxare. Personalitate sa nesofisticată, bunătatea pe care o iradia, gravitatea cutremurătoare cu care săvârșea Sfânta Liturghie, umorul său curat și copilăresc vor rămâne daruri sfinte în sufletele noastre. Uimitoarea sa capacitate de a iubi fără discriminare a schimbat multe vieți.

Om integru și integral, viața Arhiepiscopului Justinian Chira ne amintește de versul poetului: „în fiecare om, o lume își face încercare”. Veritabil părinte al Maramureșului, Înaltprea­sfin­țitul Părinte Arhiepiscop Justinian ipostaziază chipul frumos al unei lumi împlinite, pe care nu o vrem niciodată apusă. Pentru jertfa și dăruirea sa, ne rugăm ca Domnul să-l odihnească în rândul sfinților.