Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri O viaţă închinată muzicii bisericeşti

O viaţă închinată muzicii bisericeşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 10 Martie 2014

A fost un om al lui Dumnezeu. Om care şi-a măsurat viaţa prin dragostea slujirii. Nu vom folosi cuvinte preţioase pentru că „mare este Dumnezeu“, Care l-a înnobilat cu darul Său.

Mărturie a muzicii con­temporane româneşti, Dra­goş Alexan­dres­cu s-a născut la 16 ianuarie 1924 în oraşul Constanţa. Atrac­ţia pentru arta sunetelor s-a produs în sânul familiei, tatăl său (Aurel) cânta la vioară şi chitară, iar mama sa (Maria Mol­dova) avea o pasiune pentru pian şi canto. Primele cunoştinţe muzicale didactice le-a dobândit sub îndrumarea Nataliei Mar­gariti-Funduca.

Darul său muzical s-a evidenţiat încă din anii copilăriei. La frageda vârstă de 13 ani a reuşit să compună o piesă corală religioasă (Heruvicul în re minor), lucrare care a fost cântată de către corul Catedralei episcopale din Constanţa în anul 1937, sub bagheta dirijorului Constan­tin P. Demetrescu. 

În anul 1939, la vârsta de 15 ani, Dragoş Alexandrescu debu­tează ca dirijor la pupitrul corului Catedralei episcopale din oraşul său natal.

În acea vreme, episcopul Do­brogei era Preasfinţitul Ghe­ron­tie Nicolau, „un ierarh basa­ra­bean extrem de tipicar“, după cum îl caracteriza Dragoş Ale­xan­drescu. De la acesta, viitorul protodiacon Dragoş a învăţat regulile tipicului bisericesc, reuşind să se apropie şi să înţe­leagă Taina Sfintei Liturghii.

După absolvirea Liceului „Mir­cea cel Bătrân“ din Constan­ţa (1943), Dragoş Alexandrescu susţine examene de admitere atât la Facultatea de Agro­no­mie, cât şi la Conser­vatorul din Bucureşti. Urmând cursurile Facultăţii de Agronomie, Dra­goş Alexandrescu - ataşat fiind de Biserică - a observat că în apro­pierea instituţiei de învăţământ se construia un nou lăcaş de cult, era vorba de Biserica Parcul Domeniilor. Aici, într-un paraclis în care era improvizat un altar (biserica fiind încă neterminată), slujea părintele paroh Dumitru I. Manta, iar mai târziu şi părintele Dimitrie Balaur, un preot basarabean refugiat, cel care îl va îndruma şi îl va sfătui pe muzicianul din Constanţa să devină cleric.

Fiind atras de sonoritatea corului mixt, Dragoş Alexan­drescu pune bazele unei astfel de formaţii, în care, pe lângă un grup de studente, aveau să cânte atât mama şi sora dirijorului, cât şi soţia şi fiica părintelui Dimitrie Balaur. Chiar dacă a redevenit dirijor de cor, Dragoş Alexandrescu nu a neglijat muzi­ca monodică, el rămânând şi cântăreţ de strană în cadrul aceleiaşi biserici.

Părintele Dimitrie Balaur vă­zând în tânărul muzician un iubitor de Dumnezeu, l-a îndemnat să dea exa­mene de diferenţă pentru a putea ob­ţine şi diploma de seminar teologic. Aşa se face că Dragoş Alexan­dres­cu, în urma susţinerii a 10 exa­me­­ne la Seminarul Nifon din Bucu­reşti, devine şi absolvent de seminar. În felul acesta se apropie de visul de a deveni cleric, iar acest lucru se va în­tâmpla în anul 1947 la Catedrala epis­copală din Huşi, fiind hirotonit de Preasfin­ţitul Grigorie Leu. Înain­te de a fi hirotonit (în reve­ren­da albă pe care i-o dăruise episco­pul), proas­pă­tul absolvent de seminar a fost chemat să cânte în strană, pentru ca înaltul ierarh să vadă ce voce are, dacă are un glas potrivit pentru a sluji la Sfântul Altar. Tre­când cu bine şi peste această „probă“, la 6 august (de sărbătoarea Schim­barea la Faţă a Domnului), zi în care mama sa împlinea 51 de ani, Dragoş Alexandrescu este hi­­rotonit diacon. În momentul în care s-a aşe­zat în genunchi, pentru a i se citi ru­găciunea de po­go­­­râre a Sfântului Duh, Dragoş Alexandrescu, conştien­ti­zând im­­­portanţa momentului, a iz­bu­c­­nit în plâns, gest care l-a im­p­r­e­sionat pe episcopul Grigorie. În acele clipe, dia­conul Dragoş şi-a amintit de cu­vintele pe care i le-a spus părintele său duhovnic Anton Popescu de la Biserica „Sfântul Dumitru“: „Nu uita că diaconii sunt mai presus de îngeri“.

În toamna anului 1948, diaconul Dragoş Alexandrescu sus­ţine un nou examen de admitere la Conservator. La acest examen cântă la pian una dintre creaţiile sale religioase (Veniţi să ne închinăm), dar fără a specifica titlul lucrării. Astfel, în plină epocă comunistă, diaconul Dra­goş Alexan­drescu a prezentat membrilor comi­siei de admitere (din care făcea parte şi Hilda Jerea) un imn închinat Mân­tuitorului, pe care însă comisia l-a perceput ca o miniatură pentru pian.

În anii următori, diaconul şi muzicianul constănţean studiază la Conservatorul din Bucureşti, unde îi are profesori pe George Breazul (teorie - solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Alfred Mendelsohn (contrapunct şi compoziţie), Theodor Rogalski (orchestraţie) şi Zeno Vancea (istoria muzicii). Încă din anul I, G. Breazul a desco­perit în diaconul Dragoş Ale­xan­drescu un viitor profesor şi un mu­zician de excepţie, spunându-i lui Aurel Alexan­drescu: „Fiul dumneavoastră se pregăteşte pentru o frumoasă carieră didactică“.

A fost numit preparator în cadrul Conservatorului de Mu­zică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti în 1950 (în anul III de studii). Acest debut pedagogic va deschide porţile unei cariere de excepţie, în care Dragoş Alexan­drescu va parcurge gradele de preparator, asistent, lector, conferenţiar şi profesor la disciplinele: compoziţie, contrapunct, teorie - solfegiu - dictat şi paleografie muzicală bizantină.

Diaconul profesor dr. Dragoş Alexandrescu a scris peste 100 de solfegii şi mai bine de 400 de dictate muzicale, precum şi numeroase articole şi referate. Printre lucrările didactice de referinţă se numără cartea Ele­mente constitutive ale muzicii şi cele două volume de Teoria muzicii.

O latură importantă a personalităţii sale artistice rămâne însă cea de dirijor de cor şi de îndrumător al unor formaţii corale. Astfel, în anii 1942-1943, Dragoş Alexandrescu activează ca dirijor al corului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Constanţa, iar între anii 1945 şi 1959 dirijează corul Bisericii Parcul Do­meniilor din Bucureşti. În anii ur­mători, Dragoş Alexandrescu va activa ca preşedinte al Cenaclului mu­zi­cal „I. D. Chirescu“ din Cons­tan­­ţa şi ca îndrumător al unor for­ma­ţii corale din Cons­tanţa şi Bucu­reşti.

Începând din 1992 va fonda şi îndruma corul bisericesc „Sfântul Gheorghe“ de la Bi­se­rica „Sfântul Gheorghe“ Vechi din Bucureşti, formaţie dirijată actualmente de către conf. univ. dr. Gabriel Popescu şi asist. univ. dr. Aurel Muraru. Din anul următor va primi şi înalta binecuvântare de a sluji la această biserică, iar în anul 2004, la venerabila vârstă de 80 de ani, a fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Crucea patriarhală.

De-a lungul anilor a scris numeroase lucrări, de la miniaturi corale până la muzică vocal-simfonică, dar cele mai multe opusuri ale sale aparţin muzicii corale religioase. Dintre acestea, enumerăm pe cele mai importante: Troparul învierii, Veniţi să ne închinăm (două variante), Hristos a înviat, La râul Babi­lonului (chinonic), Pentru ce se zbuciumă (chinonic), Tatăl nostru (două variante), Axion duminical (trei variante), Sfinte Dum­nezeule (trei variante), He­ruvic (patru variante) şi multe altele.

Corolarul creaţiei sale religioase corale îl reprezintă cu si­guranţă lucrarea Cântările Sfin­tei Liturghii, editată în 2001 la Editura Muzicală. Această partitură semnificativă, atât pentru personalitatea sa, cât şi pentru repertoriul coral românesc, constituie, după cum spunea şi compozitorul, o „selecţie din creaţia liturgică din intervalul cuprins între anii 1937 şi 1996“. L­ucra­rea a reuşit în scurt timp să se impună în repertoriile mai multor coruri de biserică, iar acest lucru se datorează în pri­mul rând atmosferei de deplină religiozitate degajată de în­trea­ga muzică liturgică semnată de protodiaconul profesor dr. Dragoş Alexan­drescu. (Pr. Ionel Durlea, inspector eparhial şi parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Vechi)

Slujba înmormântării - la Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Vechi

Înmormântarea diaconului prof. dr. Dragoş Alexandrescu a avut loc duminică, 9 martie, la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din Capitală. Slujba Prohodirii a fost săvârşită de părintele arhimandrit Clement Haralam împreună cu un sobor de slujitori din care au mai făcut parte şapte preoţi şi diaconi. După rânduiala tipiconală a înmormântării preoţilor de mir, în încheierea slujbei a avut loc o procesiune în jurul bisericii, în timpul căreia s-au făcut patru opriri şi s-au rostit ectenii speciale.
La finalul slujbei de înmormântare, părintele Clement Haralam a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evocat personalitatea adormitului în Domnul, diaconul Dragoş Alexandrescu, transmiţând familiei acestuia condoleanţe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De asemenea, cuvinte de evocare au rostit şi dirijorul Gabriel Popescu, ucenicul la catedră al părintelui Alexandrescu, precum şi alte personalităţi din lumea cultural-muzicală, reprezentanţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Protodiaconul Dragoş Alexandrescu a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Samurcăşeşti din Arhiepiscopia Bucureştilor. La final a avut loc agapa şi s-au împărţit daruri întru pomenirea diaconului şi muzicologului mutat la cele veşnice.