În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
„Oamenii care împlinesc voia lui Dumnezeu sunt fraţii Lui“
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a poposit la sfârşitul săptămânii trecute în parohia Pleşani - Călăraşi, Protopopiatul Iaşi 1, unde a oficiat Sfânta Liturghie şi a sfinţit ultimele lucrări săvârşite la lăcaşul de cult, precum şi noua casa parohială a comunităţii de aici. La final, pr. paroh Andrei Costin a fost hirotesit iconom şi a primit titlul de "Cetăţean de onoare" din partea Primăriei Călăraşi.
Credincioşii parohiei Pleşani - Călăraşi, alături de pr. paroh Andrei Costin, l-au avut în mijlocul lor sâmbătă, 10 noiembrie, pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a săvârşit slujba Sfintei Liturghii şi cea de sfinţire a casei parohiale. La slujbele săvârşite de Întâistătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au participat peste 10 preoţi, printre care şi trei protopopi: pr. Toma Gradinaciuc (Iaşi 1), pr. Constantin Macuc (Săveni) şi pr. Valentin Tofan (Piatra Neamţ). În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi după citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a vorbit despre cum putem deveni fraţi cu Hristos-Domnul: "În Evanghelia ce s-a citit, Mântuitorul Hristos a arătat faptul că oamenii care împlinesc voia lui Dumnezeu sunt fraţii, surorile, părinţii, fiii şi fiicele Lui. Acest lucru ne dovedeşte că Mântuitorul Hristos nu ne priveşte de la distanţă, ci se socoteşte pe Sine ca fiind Fratele nostru mai mare, ai celor care suntem botezaţi în numele Lui. Şi ce cinste poate fi mai mare decât să fii frate cu Dumnezeu? O demnitate mai mare ca aceasta nu există, însă ea este condiţionată de ascultarea şi urmarea cuvântului dumnezeiesc, de credinţa cea adevărată şi de împlinirea faptelor evanghelice". La finalul Sfintei Liturghii, a urmat cuvântul de bun venit al pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protoieriei Iaşi 1, adresat Înalt Preasfinţitului Teofan, pentru dragostea arătată prin venirea în parohia Pleşani, care a specificat şi faptul că "pentru comunitatea din Pleşani astăzi este zi de aleasă bucurie, pentru că în această zi se face amintirea a 100 de ani de când s-a pus piatra de temelie la această biserică, şi cu această ocazie, Întâistătătorul Bisericii din Moldova a venit în mijlocul nostru, aducându-ne bucuria binecuvântării arhiereşti". A urmat apoi cuvântul pr. paroh Andrei Costin, care a făcut un scurt istoric al parohiei şi a vorbit despre bucuria credincioşilor pe care-i păstoreşte de a-l avea ca oaspete pe IPS Teofan. În continuare, IPS Teofan, înconjurat de soborul slujitor, a oficiat slujba de sfinţire a casei parohiale şi de binecuvântare a muzeului satului amenajat în tinda lăcaşului de cult. Drept recunoştinţă pentru realizările săvârşite, pr. paroh Andrei Costin a fost hirotesit iconom de către IPS Teofan, apoi a primit titlul de "Cetăţean de onoare" din partea Primăriei Călăraşi. În ultimii cinci ani, la parohia din Pleşani a fost ridicată o casă parohială, a fost amenajat un muzeu al satului, biserica a fost reconsolidată, iar curtea bisericii reamenajată. Sfinţire de troiţă la Moţca în memoria soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă În după-amiaza zilei de sâmbătă, sute de credincioşi au participat la slujba de sfinţire a unei troiţe din localitatea Moţca, oficiată de IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Crucea de marmură situată la intersecţia DN 28A cu E85 a fost ridicată la iniţiativa şi cu contribuţia Mănăstirii Petru Vodă, în memoria soldaţilor căzuţi în Moldova în aprilie 1944. La finalul slujbei de sfinţire, soborul slujitor, împreună cu IPS Teofan, a săvârşit o slujbă de pomenire pentru toţi eroii neamului. Din soborul slujitor au făcut parte şi arhim. Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, cât şi protopopul Protoieriei Paşcani, pr. Pavel Postolachi. În cuvântul de învăţătură rostit, IPS Teofan a vorbit despre semnificaţia ridicării unei troiţe în localitatea Moţca: "La această răspântie de drumuri, care duc spre Ardealul cel binecuvântat sau spre Basarabia atât de mult răstignită de-a lungul vremii, trecem adesea purtaţi de gânduri, fără să conştientizăm faptul că în aceste locuri, cu câteva zeci de ani în urmă, cădeau trupurile şi se ridicau sufletele soldaţilor români ce şi-au apărat cu preţul vieţii ţara. Deşi timpul şi uneori neatenţia noastră se aşază uşor şi nemilos peste genul acesta de evenimente care au marcat istoria ţării, se cuvine ca atunci când este voia Domnului să se aşeze în anumite locuri semne spre aducere-aminte. Şi ce semn poate fi mai adânc şi mai cuprinzător, mai creştinesc şi românesc, decât Sfânta şi Dumnezeiasca Cruce? Ea ne aduce aminte de Vinerea cea Mare, de Ghetsimani, de Mormântul Domnului şi de Hristos Domnul jertfit pentru viaţa lumii şi de aceea credem că aşezarea acestei Sfinte Cruci va fi spre aducere-aminte a ceea ce înseamnă a fi cu adevărat creştin şi spre a afla de unde s-a revărsat izvorul de putere al celor care s-au luptat pentru libertatea şi demnitatea neamului nostru". Tot sâmbătă, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a fost prezent în zona Târgu Neamţ, unde a oficiat în sobor de preoţi şi diaconi slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica cu hramul "Sf. Nicolae" din satul Oglinzi, comuna Răuceşti. În cuvântul de bun venit, pr. paroh Nicolae Gheorghiu a subliniat importanţa venirii Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei în parohia pe care o păstoreşte, fiind prima slujbă arhierească oficiată în lăcaşul de cult ce a fost ridicat în anul 1928.