În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Olimpiada de matematică, la Huși
Marți, 2 aprilie 2024, a debutat la Huși faza națională a Olimpiadei de matematică, pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a. Evenimentul, ce se desfășoară în perioada 2-7 aprilie, reunește 200 de olimpici din toată țara.
Evenimentul, derulat sub genericul: „Matematica: limbajul universal al păcii”, este organizat de Societatea de Științe Matematice, filiala Vaslui, condusă de profesorul Adrian Talașman, de la Colegiul Național „Cuza Vodă”- Huși, informează episcopiahusilor.ro. Deschiderea a fost una cu totul deosebită, fiind prefațată de un „Marș al păcii”, prin centrul „orașului dintre vii”.
Festivitatea de deschidere a avut loc la cinematograful „Dacia”, între invitați numărându-se și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu oficialități județene și locale, oameni de cultură.
Totodată, în foaierul cinematografului „Dacia” a fost inaugurată Galeria de Artă „Ștefan Dimitrescu”.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a abordat tema aleasă ca generic al evenimentului, vorbind despre sursele reale ale păcii, în special la nivel personal: „Pacea vine din iubire și din contemplație. Eu, în asemenea momente, simt pace. Pentru a nu fi abstract, aș vrea să mă adresez tinerilor care sunt aici. În momentul în care investim iubire într-o persoană care are o semnificație aparte pentru sufletul nostru, dintr-odată, fără nici un fel de efort, simțim că în noi se așază liniștea.
Nu putem avea liniște lângă un om care este zgomotos sau nu e liniștit, sau lângă cineva pe care nu avem puterea să-l iubim. Prin urmare, conținutul, prin excelență, al păcii îl reprezintă iubirea și contemplația. Cu toții am experimentat o asemenea trăire. Lângă omul pe care îl iubim stăm și am vrea ca timpul să se suspende. Aproape că nici nu mai avem conștiința că aparținem contextului în care ne aflăm, din punct de vedere fizic. Suntem absorbiți de omul pe care îl iubim.
Tot ce vine de la el înspre noi capătă o semnificație, și ajungem la concluzia faptului că nu mai trăim pentru noi, ci pentru cel pe care îl iubim, și intrăm într-o stare de contemplație. Nu este nimic romantic sau siropos în ceea ce vă spun. Realmente, cu toții trăim sau am trăit asemenea momente. Prin urmare, aș defini pacea, în primul rând, ca o preocupare pentru cel de lângă noi, ca un «pelerinaj» pe care îl facem înspre cel de lângă noi, în sufletul căruia încercăm să așezăm iubire și multă contemplație (mult respect).
Cu toții luptăm - mai ales în această eră a mediilor digitale, când suntem asaltați de foarte mult zgomot - să dobândim pacea. Și unii ne oferă diverse soluții. Din punctul meu de vedere, unica soluție pentru a câștiga cu adevărat pacea - mai întâi la nivel personal, iar apoi și la nivel social sau la nivelul relațiilor dintre noi - este să renunțăm la orgoliu”.
Preasfinția Sa i-a felicitat pe toți copiii prezenți, urându-le mult succes în demersul lor.