În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Olimpiada de religie în judeţele Munteniei
Sâmbătă, 1 martie, s-a desfăşurat la nivelul întregii ţări etapa judeţeană a Olimpiadei de religie. La acest concurs au participat elevi şi liceeni de la clasa a VII-a până la a XII-a. Faza naţională a Olimpiadei de religie va avea loc în perioada 7-11 aprilie la Slatina, judeţul Olt.
La Târgovişte, faza pe judeţul Dâmboviţa a Olimpiadei de religie s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“, la care au participat 31 de elevi din clasele VII-XII. Cu această ocazie, s-a desfăşurat şi concursul judeţean de religie pentru elevii din clasele a V-a şi a VI-a, care, conform legii, nu sunt cuprinşi în organizarea Olimpiadei naţionale de religie, la el participând 15 elevi, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. În faza preliminară a olimpiadei pe judeţul Dâmboviţa, pe cele 9 centre metodice au participat 250 de elevi aparţinând sistemului public educaţional.
Olimpiada de religie, faza pe judeţul Buzău, a avut loc la Liceul Pedagogic „Spiru Haret“ din municipiul Buzău. Cei 288 de elevi de la şcoli şi licee din judeţ împreună cu profesorii supraveghetori au fost binecuvântaţi înainte de începerea concursului de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. „Să nu uitaţi niciodată că la orice examen, nu numai la olimpiadă, este vorba de o sinergie, adică o împreună-lucrare cu Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu, în astfel de momente, depinde de modul în care v-aţi implicat şi dacă aţi abordat subiectele cu seriozitate“, a spus ierarhul elevilor. La nivelul judeţului Vrancea, Olimpiada de religie s-a desfăşurat la Şcoala Generală „Ion Basgan“ din Focşani, fiind înscrişi 218 elevi, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.
La Galaţi, olimpiada s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială nr. 7 „Constantin Brâncoveanu“ din municipiu şi au participat 385 de elevi şi liceeni. „La eveniment a participat şi IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care, după un scurt moment liturgic, a vizitat elevii în sălile de concurs, binecuvântându-i şi încurajându-i pe fiecare“, ne-a transmis pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La Brăila, concursul s-a desfăşurat la Colegiul Sanitar „Ana Aslan“ din municipiu şi au participat 273 de elevi şi liceeni. Pr. Lucian Petroaia, vicarul administrativ, a fost delegatul Centrului eparhial.
Pentru judeţul Argeş, faza judeţeană s-a desfăşurat la Liceul Teoretic „Ion Barbu“ din municipiul Piteşti şi au participat 144 de elevi şi liceeni. „Concursul a fost precedat de slujba de Te Deum oficiată în Biserica «Sfântul Apostol Toma», construită în incinta liceului, iar apoi au fost binecuvântaţi de IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Înaltpresfinţia Sa a arătat rolul deosebit pe care îl au familia şi şcoala în formarea comportamentului civic şi moral al tinerilor şi că examenul presupune o mărturisire sinceră a credinţei în Dumnezeu. La acest eveniment a fost prezent Florin Gardin, inspector şcolar general în cadrul ISJ Argeş, care, de asemenea, i-a îndemnat pe tineri să continue şirul rezultatelor bune obţinute în ultimii ani la disciplina religie“, a precizat pr. Ciprian Necula, inspector mass media al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
La Giurgiu, faza judeţeană a Olimpiadei de religie s-a desfăşurat la Şcoala „Academician Marin Voiculescu“ din Giurgiu şi au participat 60 de elevi şi liceeni, potrivit site-ului episcopiagiurgiului.ro. Tot sâmbătă, 1 martie, la această unitate şcolară a fost organizat şi concursul „Mlădiţe creştine“ pentru elevii din clasele a V-a şi a VI-a de la şcolile din cuprinsul celor patru protoierii ale Episcopiei Giurgiului. (Ioan Buşagă, Marius Nedelcu)