Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov a devenit astăzi, 5 iunie, o adevărată grădină duhovnicească împodobită cu flori alese, reunind clerici și pelerini adunați din întreaga țară pentru a cinsti două sfinte care „s‑au întraripat cu dumnezeiescul dor”: Sfânta Cuvioasă Elisabeta și Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în biserica mare a mănăstirii a avut loc proclamarea locală a canonizării celor două cuvioase.
Olimpiadă națională de religie ortodoxă pentru seminarii
La Biserica „Vovidenia” din Botoșani a început, marţi, 26 aprilie, etapa națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă pentru Seminarii și Licee Teologice Ortodoxe.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la sfârșitul căreia a vorbit despre importanța concursului: „În cadrul olimpiadei, ca și în celelalte olimpiade școlare, prevalează nu doar acumularea de informații, ci mai ales înțelegerea dreaptă a lor și organizarea eficientă a timpului, o dedicare lăuntrică pentru ca aceste limite sufletești și intelectuale să fie lărgite până spre performanță”.
Participă aproximativ 100 de elevi de seminar sau licee teologice, din clasele IX-XII, la patru discipline: Dogmatică ortodoxă, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Studiul biblic al Vechiului Testament, dar și al Noului Testament. „Când vorbim de olimpiade ne gândim la competiție. Particularitatea acestei olimpiade ține și de comuniune, iar acesta este un aspect. Un al doilea aspect: ne gândim la înaintașii acestor elevi și evident că ne gândim la oamenii de cultură, la oamenii de spiritualitate, la cei care au făcut cinste culturii române și universale. Acești elevi, care vin din toate colțurile țării, aduc alături de ei o moștenire culturală și spirituală care trece dincolo de zidul seminarului”, a declarat Vasile Timiș, inspector general la Ministerul Educației Naționale.
Din Comisia centrală fac parte cadre didactice, directori ai acestor unități, inspectori școlari, profesori universitari, inspectori generali din Ministerul Educației, precum și consilieri ai Ministerului Educației.



.jpg)
