„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Omagierea bătăliei de la Posada şi a eroilor valahi
Sâmbătă, 6 noiembrie, în sala de festivităţi a Complexului Cultural-Spiritual "Sfântul Antim Ivireanul" din incinta Centrului Eparhial al Râmnicului, a avut loc a doua ediţie a Simpozionului Naţional de Istorie "Posada 1330". La întrunire a luat parte şi Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care a rostit un cuvânt de învăţătură.
Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Naţională "Cultul Eroilor" - filiala judeţeană Vâlcea, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Cercul "România Grădina Maicii Domnului" din Râmnicu Vâlcea, Societatea Culturală "Anton Pann" Râmnicu Vâlcea, Academia Olimpică Română, filiala Vâlcea şi Editura "Petrescu", tot din Râmnicu Vâlcea. Evenimentul s-a derulat sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. Prelegeri despre lupta de la Posada Sesiunea de comunicări a fost deschisă prin prelegerea prof. drd. Florin Epure, director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Vâlcea. Dintre referatele susţinute au făcut parte: "Istoricul evenimentelor petrecute în spaţiul vâlcean în perioada 2001 - 2010, cu privire la Bătălia de la Posada" - prof. Costea Marinoiu, "Dovezi ale permanentei şi continuităţii daco-romane după retragerea aureliană" - prof. univ. dr. Petre Gherghe, "Despre caracterul războiului dintre Carol Robert de Anjou şi Basarab I" - prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, "Pentru Posada, un monument al neuitării" - dr. ing. Mihai Sporiş, "Unele consideraţii privind locul şi consecinţele Bătăliei de la Posadaâ" - ing. Marian Patraşcu, "Victoria de la Posada - Consideraţii de ordin militarâ" - gl. mr. (r) conf. univ. dr. Ilie Gorjan, "Consecinţele religioase ale Bătăliei de la Posada" - pr. Constantin Mănescu, "Calităţile moral-volitive şi fizice ale luptătorilor lui Basarab I, în Bătălia de la Posada" - prof. Nicolae Dinescu, "Bătălia de la Posada în viziunea unui artist plastic" - ing. Petre Cichirdan, "Proiectul Naţional de Cercetare Istorică - Posada 1330, o acţiune reuşită" - Gheorghe Sporiş şi "Importanţa cercetărilor din 2-9 august 2010, pentru com. Perişani" - Ion Sandu. Tot în cadrul întrunirii au fost lansate volumele omagiale "Bătălia de la Posada simbolul biruinţei daco-romane" şi "Personalităţi vâlcene. Publicistul Gheorghe Sporiş la 65 de ani". De asemenea au fost înmânate mai multe diplome de excelenţă pentru participarea la Proiectul Naţional de Cercetare Istorică "Posada 1330" şi Diploma Jubiliară "Bătălia de la Posada - 680 de ani". Manifestările au continuat şi a doua zi, în comuna vâlceană Perişani. Cu acest prilej, la Monumentul Eroilor din centrul localităţii, a avut loc slujba Sfântului Parastas şi au fost depuse mai multe coroane de flori în memoria eroilor valahi conduşi de voievodul Basarab I, căzuţi în urmă cu 680 de ani în lupta cu armata lui Carol Robert de Anjou. La eveniment au mai participat preoţi, oameni de cultură, profesori şi istorici din municipiu şi din ţară.