Ora de religie: Copiii spun lucruri minunate

Bucuria pedagogului creştin nu încape în cuvinte când, împărtăşind pe Hristos în şcoală, descoperă la micii ucenici frumuseţe, dragoste, inocenţă. În sufletul, mintea, inima, în ochii lor, întrezăreşti, în fapt, raiul...

Vreţi câteva exemple?

Mădălina. Ora de religie la clasa a treia. Atmosferă tristă, apăsătoare. În banca a doua din rândul de lângă geam, o candelă aprinsă şi flori, multe flori. Mihaela, colega lor, plecase dintre ei, la cei 8 anişori abia împliniţi, răpusă de o boală neiertătoare a veacului. Toată clasa era o lacrimă. Am vorbit copiilor pe înţelesul lor, despre moarte, viaţă, înviere, speranţă. Toată clasa asculta cuminte, într-o linişte adâncă, tristă. Şi, parcă, venită anume din raiul despre care le vorbeam, vecina şi colega ei de bancă, Mădălina, o fetiţă ca un zâmbet, cu bucle aurii, spuse cu glas tremurând:

- Ştiţi, părinte, am fost acasă, după mormântare, la mămica Mihaelei, prietena mea.

- Foarte bine, dar de ce te-ai dus?

- Pentru a o consola pe mămica ei, răspunse dintr-o suflare fetiţa.

- Şi ai putut să faci ceva pentru a o consola?

Răspunsul ei, simplu şi cald, făcu tot atât cât expozeul meu despre suferinţă, dragoste, moarte, înviere, speranţă:

- M-am aşezat în braţele ei şi am plâns împreună cu ea!...

Acum a înţeles şi profesorul: şi îngerii plâng, nu-i aşa?

Veronica. Clasa întâi, ora de religie - despre Dumnezeu şi despre dragoste. În fapt, Dumnezeu este dragoste. Este, cred eu, cea mai frumoasă definiţie dată lui Dumnezeu de către Sfântul Ioan Evanghelistul. Să nu uităm porunca dragostei: "Să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta, din sufletul şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi"!

Dar, de ce-L iubim pe Dumnezeu?

Întrebarea pusă copiilor din clasa întâi a provocat răspunsuri multe, sincere, frumoase.

Şi Veronica, despre care vă vorbeam, o fetiţă cu ochii luminoşi, ridică mâna nerăbdătoare, se ridică timid la marginea băncii şi, cu o bucurie şi sinceritate dezarmantă, răspunde:

- De ce-L iubesc pe Dumnezeu, din toată inima şi din tot sufletul meu? Pentru că a creat-o pe mama...!

Fericită e mama de îngeri...

Iustin. Înalt, zvelt, plin de energie: vecinul, elevul, prietenul meu. Vecinul de peste drum de casa parohială: elevul silitor, deşi neastâmpărat, din clasa a patra. Prietenul, pentru că, în sfinte sărbători, în dimineţi, înainte de sfintele slujbe, stăm de vorbă, grav, ca de la bărbat la bărbat, despre ce trebuie să facem în ziua aceea. Este "pălimarul mic" al bisericii: toacă, citeşte şi cântă la strană şi, îmbrăcat în veşminte specifice, participă atent la Sfânta Liturghie.

Bineînţeles, şi anul acesta, a mers două zile de dimineaţă-n noapte, pe cărări de munte, cu cofiţa şi o straiţă pe umăr, la Bobotează, fiind sufletul cetei de copii ce, bucuroşi nevoie-mare, strigau "Chiralesa-Doamne!", de răsunau vârfuri de munte.

Răsplata? Straiţa plină de nuci, mere, colăcei şi dulciuri. Aici, în straiţa lui, era adunată toată bogăţia lumii...

Azi am ora de religie la clasa lui.

Mă zăreşte cu catalogul în mână venind înspre clasă, îşi scutură repede papucii după hârjoana de prin omătul pauzei mari şi, din faţa uşii deschise a clasei, spuse tare spre învăţătoarea rămasă la catedră şi în pauză, verificând catalogul:

- Doamna învăţătoare, vine părintele, vine părintele...

Era, instinctiv, "chiralesa" orei de religie.

Andreea. Tema orei de religie de la clasa a treia: "Despre Decalog" - porunca "Să nu ucizi!". O temă cunoscută, actuală, despre care oricine, nu numai un pedagog creştin, poate vorbi.

Doriţi, însă, un exemplu concret? Ni-l dă Andreea, îngeraşul cu pistrui din banca întâi.

- Părinte, orice viaţă vine de la Dumnezeu?

- Auzi Costele? şi i se adresă, din priviri, colegului de bancă. Şi, prinzând curaj, continuă:

Ştiţi, părinte, în colţul holului, am găsit vreo trei-patru păianjeni mici, mici. Costel a vrut să-i omoare.

- Nu vezi cât sunt de mici? Să nu-i ucizi, l-am rugat!

- Dar nu vezi cum sunt de urâţi? mi-a spus Costel.

- Da, dar pentru mămicile lor sunt atât de drăgălaşi!- i-am răspuns.

Şi nu i-a ucis...

Vedeţi, de asta vă spun eu că e mare bucuria de a fi pedagog creştin, mai ales că elevii Mădălina, Iustin, Veronica şi Andreea au primit, ca toţi îngeraşii, câte o notă de zece. Pentru lecţiile dăruite profesorului de religie.