Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Orfelinatul din insula Buyuk Ada va fi restituit Patriarhiei Ecumenice
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cu sediul la Strasbourg, a luat pe 11 iunie decizia prin care solicită statului turc să restituie Patriarhiei Ecumenice orfelinatul din insula Buyuk Ada (foto), informează www.orthodoxpress.com. Patriarhia Ecumenică a făcut recurs împotriva statului turc, pentru ocuparea ilegală a orfelinatului, în noiembrie 2005. Într-o primă decizie, din iulie 2008, Curtea Europeană a concluzionat că "autorităţile turce nu pot ocupa această proprietate fără a oferi compensaţii adecvate". În noua hotărâre, Curtea constată că nici o compensaţie nu a fost plătită Patriarhiei Ecumenice, "aceasta suportând o taxă specială exorbitantă, şi, prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (protecţia proprietăţii)". Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a continuat spunând că "Turcia trebuie să procedeze la reînscrierea bunului litigios în registrul funciar pe numele Patriarhiei Ecumenice" şi condamnă guvernul de la Ankara să plătească Patriarhiei despăgubiri şi cheltuielile de judecată.
Încă din ianuarie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus restituirea clădirilor aparţinând Şcolii Naţiunii, cea mai mare şcoală grecească de la Istanbul, pe care Statul turc a confiscat-o în 1974. Comunitatea ortodoxă greacă din Istanbul, care deţine nouăzeci şi cinci de biserici, douăzeci de şcoli şi un spital, numără în prezent aproximativ trei mii de credincioşi. Potrivit estimărilor, la mijlocul anilor 1920 trăiau în Istanbul peste o sută de mii de greci. Orfelinatul din Buyuk Ada, ridicat în 1898, este abandonat de peste patruzeci de ani. Având lungimea de 1024 de metri, lăţimea de 25, 35 de metri şi înălţimea de 21 de metri, este cea mai mare structură din lume construită integral din lemn. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi-a exprimat deja intenţia de a înfiinţa acolo un centru cultural şi religios cu responsabilitate în protejarea mediului înconjurător şi cu scopul de a promova dialogul între religii.