Ortodoxia românească - punte de legătură între Orient şi Occident

Am luat act cu mare bucurie de informarea trimisă de pr. prof. dr. Daniel Benga cu privire la organizarea de către Institutul de Teologie Ortodoxă al prestigioasei Universități Ludwig-Maximilian din München a acestei conferințe internaționale dedicate contribuției Ortodoxiei românești la identitatea creștină a Europei și la dialogul inter­creștin, în contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul omagial al unității de cre­dință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.

Apreciem în mod deosebit faptul că la conferința internațională de la München, care dorește să evalueze și să prezinte spațiului universitar și eclezial german elemente fundamentale ale istoriei, teologiei și spiritualității ortodoxe românești, au confirmat participarea teologi ortodocși români, precum și teologi occidentali orto­docși, catolici și pro­tes­tanți, cunoscători ai gândirii teologice a părintelui profesor Dumitru Stăniloae, de la a cărui trecere la cele veșnice, în anul 1993, s-au împlinit în toamna aceasta 25 de ani.

Etnogeneza românească și creștinarea poporului român au fost două procese concomitente și convergente, astfel încât credința creștină a devenit principalul element constitutiv al conștiinței de sine a românilor încă de la apa­riția poporului român în istorie, alături de latinitate sau romanitate. Poporul român aparține lumii răsăritene prin expresia ortodoxă bizantină a creștinismului său, însă, totodată, prin latinitate sau romanitate, aparține lumii occidentale, fiind singurul popor latin care a adoptat creș­tinismul răsăritean. Primind așadar creștinismul ortodox bizantin în haină latină și fiind situat la confluența Occidentului cu Orientul și a Ortodoxiei slave cu Ortodoxia greacă, creștinismul românesc și-a asumat rolul de punte între Răsărit și Apus, între Ortodoxie și confesiunile creștine apusene, mai ales în Transilvania. Având vocația de a fi un factor de echilibru și de co­existență pașnică, Ortodoxia românească s-a remarcat de-a lungul secolelor prin toleranță, deschidere și ospitalitate. De pildă, când creștinii armeni sau urmașii lui Jan Hus din Cehia sau unitarienii din Apus au fost persecutați în diferite spații europene, sau când creștinii erau persecutați și asupriți în Imperiul Otoman, aceștia au fost primiți de principii ortodocşi români, care le-au acordat libertatea de a-și păstra cultul propriu în Principatele Române sau i-au ajutat pe creştinii aflați sub stăpânirea otomană să plătească impozitele cerute de Poarta otomană. Această vocaţie de punte de legătură între culturi şi comunități creştine diferite a fost subliniată de Papa Ioan Paul al II-lea în cuvântul rostit în data de 7 mai 1999, în cursul vizitei sale în România, prima vizită a unui pontif roman într-o țară majoritar ortodoxă: „Datorită credin­ței creștine, această țară, care este legată de memoria lui Traian și de romanitate, dar care evocă chiar în nume Imperiul Roman de Răsărit și civilizația bizantină, a devenit în decursul secolelor o punte de legătură între lumea latină și Ortodoxie, ca și între civilizația elenă și popoarele slave”¹.

Considerăm că Europa de astăzi are mare nevoie de coexistenţă paşnică și armonie între diferitele popoare și între identi­tățile etnice, religioase și culturale care o compun. Părintele profesor Dumitru Stăniloae afirma, în acest sens: „Creștinismul recu­noaște realitatea neamurilor, ca grupări cu grai, cu tradiții, cu aplecări și cu comori spirituale proprii. Omenirea este o unitate, dar nu o unitate monotonă, asemenea unei mase anorganice, sau a unei serii de piese identice produse într-o fabrică. Ci unitatea ei cuprinde, fără a prejudicia, bogă­ția unor nesfârșite nuanțări”². Aceste nuanțări și daruri diferite ale popoarelor europene au fost înțelese de părintele Dumitru Stăniloae tocmai datorită studiilor teologice realizate în mai multe spații teologice europene (München, Berlin, Paris, Atena, Belgrad, Istanbul), care, în cele din urmă, au condus la sinteza sa teologică remarcabilă, accesibilă astăzi şi în unele limbi străine prin traduceri. În semestrul de iarnă 1928/1929, părintele Stăniloae a urmat chiar la această Universitate din München cursurile de istorie și filologie bizantină ale profesorului August Heisenberg, iar în semestrul de vară a mers la Berlin, unde a urmat cursuri de istoria Bisericii sub îndrumarea celebrului profesor Hans Lietz­mann și de teologie sistematică cu Reinhold Seeberg. Aceste specializări, precum și documentarea din 1929 la Paris, Belgrad și Istanbul l-au ajutat să pregătească documentarea necesară pentru lucrarea sa fundamentală despre viața și opera Sfântului Grigorie Palama, care a inaugurat sintezele neopatristice ale secolului XX.

Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München este singura instituție de stat din Europa de Vest care pregătește studenți din toate țările majoritar ortodoxe și din diaspora ortodoxă pentru a deveni preoți și profesori pentru disciplina religie ortodoxă în spa­țiul germanofon (Germania, Austria și Elveția) și s-a remarcat în ultimii ani prin promovarea cooperării panortodoxe, dar și a dialogului cu unele confesiuni creș­tine nu doar în Germania, ci la nivel european. Existența unei asemenea instituții de cultură teologică ortodoxă în centrul Europei, în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume, constituie o șansă deosebită pentru evidenţierea specificului teologiei și spiritualității ortodoxe în mediul occidental.

Am apreciat în mod deosebit organizarea celor două conferințe internaționale dedicate Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016), în care au fost studiate valoarea teologică și receptarea documentelor finale aprobate de Sfântul și Marele Sinod în iunie 2016. În contextul panortodox actual, caracterizat de necesitatea unui dialog mai intens și a unei cooperări mai active între Bisericile Ortodoxe, dar și în contextul european inter­creș­tin, subliniem rolul important pe care îl are Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității din Mün­chen în promovarea dialogului și a cooperării teologice și ecleziale. Prin urmare, aducem alese mulțumiri președintelui acestei universități, prof. dr. Bernd Huber, conducerii Universității Ludwig-Maximilian și decanilor celorlalte două facultăți de teologie (catolică și evanghelică) pentru sprijinul și susținerea acestei importante instituții de formare și cercetare teologică ortodoxă în Germania.

Binecuvântăm deschiderea lucrărilor Conferinței Internațio­nale - Teologie ortodoxă în context european. Contribuția Ortodoxiei românești la identitatea creștină a Europei și la dialogul inter­creștin – organizată de Institutul de Teologie Ortodoxă al Universi­tății Ludwig-Maximilian din Mün­chen chiar cu câteva zile înainte de 25 noiembrie 2018, ziua în care va fi sfințită Catedrala Națională din București, un edificiu simbol al spiritualității românești, care îmbină elemente din arhitectura răsăriteană și apuseană.

Ne rugăm Preasfintei Treimi să reverse darurile Sale cele bogate asupra tuturor conferen­țiarilor și participanților la această importantă manifestare academică dedicată Ortodoxiei româ­nești și contribuţiei sale în contextul european contemporan.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt transmis la Conferința Internațională Teologie ortodoxă în context european. Contribuția Ortodoxiei românești la identitatea creștină a Europei și la dialogul intercreștin, organizată de Institutul de Teologie Ortodoxă al Univer­sității Ludwig-Maximilian din München, Germania, 22-23 noiembrie 2018.

Note:

¹ „Grußworte von Johannes Paul II an die Rumänen vor der Patriarchal-Kathedrale von Bukarest, Freitag, 7. Mai 1999”, «http://w2.vatican. va/content/john-paul-ii/de/speeches/1999/may/documents/hf_jp-ii_spe_19990507_bucarest-cathedral.html», 12 nov. 2018.

² Pr. prof. Dumitru Stăniloae, „So­cial și etnic”, în: Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român, vol. III (1942-1993), ediție îngrijită de Ion-Dragoș Vlădescu, București, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, 2012, p. 644.