Ospeţia în arhondaricurile mănăstirilor

Foarte puţin te-ai aştepta ca la vernisajul unei expoziţii, unde se "vorbeşte" despre scriitori, sport şi turism, să auzi declarându-se, fără echivoc, că ospeţia la români a început în arhondaricurile mănăstirilor.

Ei bine, acest adevăr a fost rostit marţi, 25 ianuarie, cu prilejul vernisării expoziţiei "Scriitori în lumea sportului şi turismului", deschisă la Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Primăria Bucureştiului, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Muzeul Sportului, Asociaţia "Ospeţia din România - tradiţie şi evoluţie" şi revista "România Pitorească" au organizat, marţi, un eveniment unic în peisajul cultural al Capitalei: vernisarea unei expoziţii de fotografii, cărţi, reviste şi obiecte care împreună vorbesc despre lumea turismului şi sportului şi despre scriitorii care au făcut din această lume fie o pasiune, fie chiar o mărturisire de credinţă.

Expoziţia este deschisă până pe data de 1 februarie, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Descoperim aici fotografii, desene, tablouri de epocă, obiecte, cărţi, reviste care "vorbesc" sintetic despre mai bine de două secole de sport şi turism, performerii lor, frumuseţea pământurilor noastre şi ospeţia românilor.

Descoperim, de pildă, aprecierea vornicului Iordache Golescu cu privire la beneficiile mersului pe jos, exprimată cu aproape două veacuri în urmă, apoi, fotografii şi gânduri exprimate referitoare la sport şi drumeţii de Mihail Kogălniceanu, Carol Davila, regele Carol I şi familia sa, Tache Ionescu, Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Calistrat Hogaş, George Bibescu şi multe alte personalităţi ale vremurilor trecute şi prezente.

În acest context, domnul Ion C. Rogojanu, fost lucrător în domeniul turismului, sau ospeţiei, cum îi place să spună, bibliofil recunoscut şi preşedinte onorific al Asociaţiei "Ospeţia din România - tradiţie şi evoluţie", a mărturisit, fără echivoc, faptul că "ospeţia la români a început în arhondaricurile mănăstirilor" şi că "primii "hotelieri" din Ţările Române au fost monahii şi monahiile din mănăstiri".

Domnia sa ne-a declarat că, "în arhondaricuri (locurile unde se primesc şi se cazează oaspeţii în mănăstiri, n.n), legile legate de ospeţie nu erau şi nu sunt încălcate. În urmă cu mai mulţi ani, am însoţit un grup de oameni de ştiinţă care participaseră la un congres în ţara noastră, foarte supăraţi cu privire la unele condiţii de cazare şi confort din hoteluri. Ei mi-au spus că fuseseră cazaţi şi la o mănăstire, unde condiţiile erau mai simple, dar cu totul mai bune. Cineva le-a spus atunci: "Acolo este o civilizaţie de 2.000 de ani, pe când aici, în hoteluri, încercăm să facem ceva abia de doar 150 de ani". Este un adevăr constatat şi în care eu credeam deoarece, în România, ospeţia o găsim acolo unde primirile sunt mai puţin sofisticate, mai apropiate de spirit, acolo unde se mănâncă şi se bea cu măsură şi mai ecologic, ca să fiu în ton cu cerinţele zilelor noastre", ne-a spus distinsul bibliofil.