Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România în 2028 după ce a câştigat etapa finală în faţa Braşovului şi Mediaş. Anunţul a fost făcut, recent, la Gala Tineretului din România, desfăşurată
Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România în 2028 după ce a câştigat etapa finală în faţa Braşovului şi Mediaş. Anunţul a fost făcut, recent, la Gala Tineretului din România, desfăşurată
Zeci de milioane de americani vor vota marţi, 3 noiembrie, componenţa Congresului Statelor Unite ale Americii, respectiv toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi 35 din cele 100 de locuri din Senat.
Rusia, prin vocea preşedintelui Vladimir Putin, se declară pregătită pentru un război cu Europa, în ciuda faptului că este angajată în conflictul din Ucraina. „Suntem pregătiţi pentru război, chiar dacă no
Produsul Intern Brut (PIB) al Franţei s-a contractat cu 0,1% în trimestrul trei, după ce a stagnat în trimestrul doi şi a scăzut cu 0,2% în primul, potrivit Institutului Naţional de Statistică al Franţei.
Ziarul „Novaia Gazeta”, cotidian independent din Rusia care s-a opus deschis ofensivei rusești împotriva Ucrainei, și-a anunțat vineri închiderea, „sub presiunea autorităților ruse”. Anunţul a fost
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Istorici din ţară şi străinătate participă, în perioada 5-6 noiembrie 2026, la a 14-a ediție a Conferinţei Naţionale „Comunismul Românesc”. Evenimentul este organizat de Consiliul Naţional pentru
În Aula Academiei Române va avea loc, în perioada 5-6 noiembrie 2026, Conferința internațională „Opera lui Eliade ca punct de pornire”, adresată cercetătorilor, profesorilor, doctoranzilor, dar și
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la Locurile Sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a credinței ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). Între acestea, pelerinajul desfășurat de peste două veacuri și jumătate în capitala României, cu prilejul hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocupă un loc deosebit atât prin istoria și tradiția sa, cât și prin amploarea pelerinilor din toate colțurile lumii veniți să mărturisească împreună cu Prorocul David: „cât de minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Mănăstirea Pătrunsa, din comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopia Râmnicului, organizează în data de 5 octombrie 2013 licitaţie publică
Întrucât în relatările de presă din ziua de 23 septembrie 2013 s-a vorbit despre vânzarea către parohiile şi mănăstirile din Mitropolia Olteniei a unui aşa-numit „vin liturgic“
Şcoala din localitatea Costache Negri din judeţul Galaţi, grav afectată de inundaţiile de săptămâna trecută, şi-a început activitatea, luni, 23 septembrie. Pentru a fi alături de cei 90 de copii
Sfârşitul lunii septembrie reprezintă pentru credincioşii din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului un prilej deosebit de a-şi cinsti ocrotitorul spiritual, de a cunoaşte sau de a-şi readuce aminte de
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a avut loc ieri, 24 septembrie, revederea preoţilor şi teologilor din promoţia 1959-1963, care au sărbătorit 50 de ani de la
În Biserica „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi a avut loc luni, 23 septembrie 2013, întrunirea preoţilor Protopopiatului Iaşi 2.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit duminică, 22 septembrie 2013, biserica parohiei Slobozia - Urecheşti, Protopopiatul Sascut. Edificiul, ridicat
Duminică, 22 septembrie, după Sfânta Liturghie, preoţii care compun Cercul misionar Radna, din Protopopiatul Lipova, Arhiepiscopia Aradului, s-au întrunit în biserica Parohiei Bârzava.
În Duminica a 18-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a Parohiei
Cea de a 18-a duminică de după Rusalii a adunat sute de credincioşi în bisericile şi mănăstirile din Mitropolia Olteniei. În Arhiepiscopia Craiovei, Înaltpreasfinţitul Irineu a resfinţit
Elevii de etnie rromă din judeţul Cluj vor fi ajutaţi în adaptarea şi integrarea lor în mediul şcolar. Aceştia vor primi sprijin din partea unor specialişti, ce vor fi formaţi în vederea
Mai multe lăcaşe de cult din Transilvania au fost târnosite în Duminica a 18-a după Rusalii, a Pescuirii Minunate, de către ierarhii care i-au binecuvântat pe credincioşi şi i-au îndemnat s
La apelul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a veni în sprijinul sinistraţilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la nivelul tuturor protoieriilor, parohiilor şi mănăstirilor din Arhiepiscopia
Duminică, 22 septembrie, românii din oraşul suedez Göteborg au adus cinstire Sfântului Ierarh Martir Teodosie de la Brazi. Sfântul Teodosie ocroteşte biserica românească din acest oraş
Episcopia Tulcii, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, invită bucureştenii, şi nu numai, să participe joi, 26 septembrie, ora 12:00, la vernisarea expoziţiei
Parohia Turculeşti, din comuna Călineşti, Protopopiatul Topoloveni, a îmbrăcat duminică, 22 septembrie, haine de sărbătoare. Credincioşii din această localitate au avut bucuria de a participa la
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Teodosie, Mitropolitul Moldovei, numeroşi credincioşi vrânceni au poposit şi s-au rugat la Mănăstirea Brazi din judeţul Vrancea, ctitoria de suflet a
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sofia, Bulgaria, se desfăşoară, în perioada 22-25 septembrie, cel de-al patrulea simpozion internaţional de teologie dogmatică ortodoxă. Acest simpozion este organizat
În perioada 19-26 septembrie, la biserica parohiei cu hramurile „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“, „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Antonie de la Iezerul
Duminică, 22 septembrie 2013, în istoria Mănăstirii Gorovei din judeţul Botoşani s-a mai scris o filă, una încărcată de frumuseţea şi măreţia slujbei de resfinţire a Bisericii cu hramul
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sâmbătă, 21 septembrie 2013, la Colegiul Naţional „Ferdinand I“ Bacău, s-a
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit duminică, 22 septembrie 2013, Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din parohia Stamate 1, Protopopiatul
În perioada 20-22 septembrie, Sectorul social-filantropic, misionar şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului a organizat tabăra „Credinţă şi istorie pentru toţi“, ediţia a
În prezenţa Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, în aula Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea“ din Arad, s-a desfăşurat săptămâna trecută consfătuirea
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Fraților, Pavel și Silvan și Timotei, Bisericii tesalonicenilor în Dumnezeu-Tatăl și în Domnul Iisus Hristos: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos. Mulțumim lui
Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist (^341) erau din Persia şi erau membri ai curţii regelui persan Sapor al II-lea (309-379). „Pentru că erau întăriţi în dreapta credinţă, sf
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 468-469 „(Duhovnicul Ioasaf Apostoliu), acest preacuvios părinte a fost unul din cei mai vestiți duhovnici
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


