Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Simpozion naţional la Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Tismana a găzduit săptămâna aceasta lucrările Simpozionului naţional cu tema „Teologia ortodoxă siriană de la Sfântul Efrem Sirul la Sfântul Isaac Sirul“. Organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, evenimentul a reunit profesori de teologie din întreaga ţară, iubitori ai spiritualităţii siriene.
Întâlnirea de la lavra Sfântului Nicodim de la Tismana a adus în actualitate o temă foarte puţin abordată în spaţiul teologic românesc de nivel academic. „Teologia siriană ortodoxă de la Sfântul Efrem Sirul la Sfântul Isaac Sirul“ a devenit, vreme de două zile, elementul principal al activităţii cultural-universitare pentru Mitropolia Olteniei. Bucurându-se de un cadru adecvat şi propice discuţiilor academice, evenimentul a fost deschis oficial miercuri, 9 octombrie, prin prezenţa şi cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Irineu, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova. Alături de Mitropolitul Olteniei a stat Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a vorbit la rândul său despre importanţa patristică a teologiei şi personalităţii Sfântului Efrem Sirul.
„Este foarte important să dezbatem ceea ce prezentăm“
În cuvântul de deschidere, IPS Irineu a evidenţiat rolul teologiei siriene în formarea şi conturarea doctrinei ortodoxe. „Este o mare bucurie pentru noi de a avea posibilitatea să ne reunim aici, la Mănăstirea Tismana, pentru a discuta despre o temă foarte importantă şi totodată puţin dezbătută în teologia noastră: învăţătura ortodoxă a Părinţilor sirieni. Cu toţii cunoaştem câte ceva despre Şcoala din Antiohia care a dat Bisericii o mulţime de oameni luminaţi, profesori şi asceţi în acelaşi timp. Ea a fost în prim-planul celor mai înflăcărate controverse teologice ale timpului. Alături de Şcoala din Alexandria, Antiohia a oferit Bisericii vlăstare pline de sfinţenie şi de bogăţie teologică, luând naştere astfel o teologie siriană, din păcate ignorată şi nerecunoscută de multe ori. Cu toate acestea, aici au existat şi persoane de tristă amintire, cum sunt de pildă Teodor de Mopsuestia sau Nestorie. După cum spuneam, dincolo de această latură negativă, Biserica Siriană a avut încă din primele veacuri o importanţă deosebită, aici ucenicii Mântuitorului numindu-se pentru prima dată creştini. Tot aici, Sfântul Apostol Pavel şi-a început activitatea de propovăduire, convertindu-se în Damasc“, a spus IPS Părinte.
Parte din proiectul „Studia Theologica“
În deschidere, pr. lect. dr. Adrian Boldişor, directorul Editurii „Mitropolia Olteniei“ din Craiova, a prezentat cele mai recente publicaţii apărute sub egida editurii mitropolitane. Prima sesiune de comunicări a fost moderată de pr. conf. dr. Picu Ocoleanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova. Printre primii vorbitori s-a numărat pr. conf. dr. Daniel Benga, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. Tema dezbaterii sale a fost legată de învăţătura „Didascaliei siriacă“, operă cu autor anonim din secolul III. Un alt referat prezentat în prima parte a zilei de miercuri a fost cel susţinut de protos. Vasile Bârzu, de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu: „Veşmântul de lumină şi hainele de piele în teologia Sfântului Efrem Sirul“. Cea de a doua sesiune, moderată de pr. conf. dr. Daniel Benga, a adus în prim-plan problematica istorică a Cărţii treptelor, „monument al literaturii siriace din secolul IV“, în prezentarea lect. dr. Ciprian Toroczkai, de la Facultatea de Teologie din Sibiu.
Printre invitaţi s-au mai numărat: pr. prof. dr. Ion Popescu - Facultatea de Teologie din Piteşti, pr. lect. dr. Nichifor Tănase - Facultatea de Teologie din Caransebeş, lect. dr. Daniel Lemeni - Facultatea de Teologie din Timişoara, pr. lect. dr. Lucian Colda şi pr. lect. dr. Jean Nicolae - de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. Facultatea de Teologie din Craiova a fost reprezentată prin prelegerile pr. conf. Picu Ocoleanu, pr. lect. dr. Adrian Ivan, pr. lect. dr. Adrian Boldişor şi pr. lect. dr. Sorin Bora.
Simpozionul naţional de teologie organizat în perioada 8-10 octombrie la Mănăstirea Tismana vine să întregească seria întâlnirilor dedicate tradiţiei şi spiritualităţii ortodoxe, aşezată sub genericul şi oblăduirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre. Toate prelegerile susţinute vor fi aşezate într-un volum colectiv care va întregi cea de-a V-a serie „Studia Theologica“, proiect susţinut de Arhiepiscopia Craiovei, Facultatea de Teologie din Craiova şi Editura „Mitropolia Olteniei“.