Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Facultatea de Teologie din Craiova şi-a început cursurile
Într-o atmosferă de înaltă trăire duhovnicească, Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit luni, 7 octombrie, festivitatea de deschidere a noului an universitar 2013-2014.
Organizat sub pronia Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, prăznuiţi în acea zi, momentul festiv a fost precedat de Sfânta Liturghie arhierească săvârşită la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru“ de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de soborul părinţilor profesori.
Consideraţiile care au stat la baza alegerii zilei de pomenire a Sfinţilor Serghie şi Vah ca zi de deschidere oficială a anului de învăţământ universitar teologic la Craiova au fost amintite în cuvântul IPS Părinte Mitropolit Irineu, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova. „Deschidem anul universitar sub lumina Sfinţilor Serghie şi Vah, deoarece aceşti Sfinţi Mucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos sunt consideraţi dascăli şi învăţători ai credincioşilor. Şi când ar fi fost mai nimerit să începem anul universitar teologic, dacă nu în ziua de pomenire a Sfinţilor Serghie şi Vah? Dacă înaintaşii noştri au adus sfintele lor moaşte la Craiova, de bună seamă că în planul lui Dumnezeu au existat anumite raţiuni ale prezenţei lor aici. Noi rugăm pe Sfinţii Serghie şi Vah să ne ajute pentru a duce mai departe această vocaţie, această chemare a lui Dumnezeu, unii ca profesori, alţii ca studenţi. Felicităm întregul corp profesoral, pe studenţi, pe masteranzi şi doctoranzi pentru osteneala lor de a duce mai departe bunul nume al facultăţii noastre şi avem speranţa că această lumină aprinsă de Mântuitorul Hristos va străluci în continuare întru propăşirea culturii, a vieţii duhovniceşti şi a întregii spiritualităţi din facultatea şi din cetatea noastră“, a spus IPS Irineu.
„Noi perspective în domeniul cercetării“
În cuvântul de deschidere, pr. lect. univ. dr. Adrian Ivan, directorul Departamentului Teologie, a reiterat necesitatea unor noi abordări în noul an universitar, care să se concentreze mai mult pe domeniul cercetării. „Facultatea de Teologie din Craiova este pregătită în noul an universitar să abordeze noi perspective în domeniul cercetării, atât pe palierul licenţei, cât şi al masteratului şi al doctoratului“, a precizat părintele profesor Adrian Ivan. O retrospectivă a principalelor activităţi desfăşurate în anul universitar precedent, precum şi principalele coordonate ale obiectivelor pentru noul an de învăţământ au fost prezentate de prodecanul Facultăţii de Teologie din Craiova, părintele lect. univ. dr. Răzvan Stan. „Prin participările la simpozioane, conferinţe şi congrese teologice naţionale şi internaţionale, profesorii şi studenţii noştri s-au impus ca voci autorizate în domeniu“, a spus părintele prof. Stan. În continuare, părintele profesor a trecut în revistă principalele simpozioane, conferinţe şi congrese organizate de facultate în anul 2013 şi a anunţat că următorul simpozion naţional studenţesc va avea loc la finele lunii noiembrie, la Mănăstirea Tismana, pe tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena- punte de legătură în lumea greco-romană“. Din expunerea părintelui prodecan am mai reţinut cele trei doctorate susţinute la Şcoala doctorală a facultăţii, precum şi faptul că, la 1 octombrie 2013, Facultatea de Teologie din Craiova avea înscrişi 351 studenţi la licenţă, 103 masteranzi şi 21 doctoranzi, în total 475 persoane.
Festivitatea s-a încheiat cu un scurt program de piese muzicale religioase interpretate de corul Facultăţii de Teologie, condus de pr. lect. univ. dr. Ion Bîrnea.