Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Numerele 1-4, din luna ianuarie 2012, aduc în publicaţia bisericească a Arhiepiscopiei Sibiului teme actuale din viaţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe Române. Publicaţia mai conţine pagini din istoria Mitropoliei Ardealului, cum ar fi articolul "Biserici ctitorite în Arhiepiscopia Sibiului în timpul păstoririi Sfântului Ierarh Andrei Şaguna", scris de pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, o pagină de patristică realizată de arhid. prof. dr. Constantin Voicu, iar evenimentele bisericeşti panortodoxe şi ecumenice sunt surprinse în pagini realizate de diac. dr. Ştefan Lucian Toma, respectiv pr. lect. dr. Daniel Buda. Nu lipsesc paginile de cultură şi de lectură scrise de asist. dr. Ciprian Iulian Toroczkai şi pr. prof. dr. Dumitru Abdrudan, recenzii şi opinii, precum şi editorialul părintelui conf. dr. Constantin Necula, o remarcabilă elogiere a lucrării "Toată vremea-şi are vreme", scrisă de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în care portrete de arhierei, preoţi şi simpli credincioşi sunt oferite cititorilor spre lectură, cu un tact pastoral admirabil. (Ş.M.)
La sediul protopopiatelor Făgăraş I şi II din judeţul Braşov a avut loc miercuri, 15 februarie, o sesiune de informare în managementul serviciilor sociale, cu participarea pr. Nicolae Laţchescu, inspector social
Preoţii din parohiile arondate protopopiatelor din oraşele Sibiu şi Sălişte s-au întâlnit miercuri, 15 februarie, la sediile instituţiilor pentru a discuta probleme administrative ivite în ultima perioadă în
Parohia "Naşterea Domnului" din Cluj-Napoca a lansat proiectul "Copiii, mâinile lui Hristos", care se desfăşoară în lunile februarie-iunie. În cadrul proiectului sunt incluse Şcoala "Constantin Brâncuşi" şi
Astăzi este prăznuit Sfântul Teodor Tiron. Evlavia credincioşilor faţă de acest mare mucenic a făcut ca numeroase lăcaşuri de cult din ţară să fie închinate sfântului sau să aibă părticele din
Mai multe picturi murale, descoperite recent în cadrul lucrărilor arheologice desfăşurate la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Veliko Târnovo, Bulgaria, au fost prezentate publicului la Muzeul
Între 19 februarie şi 11 martie, Asociaţia tinerilor ortodocşi "Orthograffiti" organizează ediţia de primăvară a proiectului internaţional "Schimb de Carte Ortodoxă". În acest sens, organizatorii invită
Biserica Olari din Bucureşti împreună cu Centrul Social Educaţional ADORNO organizează, cu prilejul zilei de pomenire a morţilor - Moşii de iarnă, mâine, 18 februarie 2012, acţiunea socială "Dăruind vei
Patriarhia Română vine în întâmpinarea copiilor printr-un nou concurs cu premii, organizat în cadrul programului educaţional "Alege şcoala!". Pot participa toţi cei 28.000 de copii care sunt înscrişi în proie
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit ieri, 16 februarie, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală.
Trei camioane ale Ministerului Apărării Naţionale, încărcate cu alimente, însoţite de 20 de militari ai Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din cadrul Brigăzii 15 Mecanizată "Podu Înalt" Iaşi şi de pr.
Între 19 februarie şi 11 martie, Asociaţia tinerilor ortodocşi "Orthograffiti" organizează ediţia de primăvară a proiectului internaţional "Schimb de Carte Ortodoxă". În acest sens, organizatorii invită
Mâine, 17 februarie, de la ora 17:00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara, Fundaţia Pax 21 va organiza ceremonia de acordare a premiului de poezie "Petre Stoica". Laureatul de anul acesta este poetul Dorin
În Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea şi la îndemnul Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost organizată colectă în parohiile din eparhie în vederea strângerii de alimente
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, a apărut la Tipografia Arhidiecezană un nou număr al revistei Mitropoliei Banatului - "Altarul Banatului". Numărul 10-12/2011 debutează cu
În perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, în parohiile Episcopiei Caransebeşului sunt organizate bine cunoscutele seri de catehizare, în care preoţii parohi invită în mijlocul comunităţii lor, pentru a
Membrii Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Români, Filiala "Sfântul Irodion de la Lainici" - Târgu Jiu, au elaborat săptămâna aceasta programul activităţilor pentru anul 2012. Printre punctele aprobate î
Meşterul popular Valentina Gheorghe se străduieşte să ţină vii tradiţiile Gorjului, fiind unul dintre cei mai vestiţi meşteri ţesători din această zonă. Este cadru didactic la Şcoala Populară de Artă,
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi duminică Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Târgu Neamţ. În după-amiaza
Universitatea "Apollonia" din Iaşi a organizat marţi, 14 februarie 2012, o masă rotundă cu tema "Iubirea - un atribut al sufletului uman". Au ţinut prelegeri prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, pr. ic. stavr.
Parohiile Protopopiatului Oneşti au venit în sprijinul sinistraţilor din judeţul Vrancea prin acordarea de alimente. În urmă cu două zile, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, au ajuns la Odobe
Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a efectuat marţi, 14 februarie, o vizită pastorală în Protopopiatul Cluj II. Însoţit de pr. protopop Gheorghe Braica,
Centrul-pilot pentru persoane cu dizabilităţi "Sfântul Meletie", administrat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, precum şi comunitatea surzilor din Alba Iulia au sărbătorit pe Sfântul Meletie,
La Târgu Mureş se desfăşoară o nouă sesiune de formare din cadrul proiectului social-catehetic "Alege şcoala" al Patriarhiei Române, un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


