Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Vineri, 8 iulie, începând cu ora 17:00, la Galeriile "Pod-Pogor" va avea loc vernisajul expoziţiei "Scriitori moldoveni" - portrete în tuş de Octavian Onea. Evenimentul este organizat de Muzeul Literaturii Române
Astăzi, în sala "B. P. Hasdeu" a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, Asociaţiunea pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - ASTRA, prin Despărţământul "Mihail Kogălniceanu" Iaşi,
Aproape 2.000 de absolvenţi de clasa a XII-a din judeţul Iaşi, care au susţinut examenul de Bacalaureat, au depus contestaţii, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Potrivit
Linia telefonică gratuită Tel Verde 0800801100 rămâne activă şi pe perioada soluţionării contestaţiilor, anunţă Ministerul Educaţiei. Eventualele sesizări sau reclamaţii pot fi transmise zilnic, atât de c
Compania Vodafone România lansează un telefon special dedicat seniorilor - cu taste mari, volum puternic al sunetului şi buton pentru apeluri de urgenţă - disponibil gratuit împreună cu un pachet dedicat de
Potrivit datelor prezentate de Fondul de Garantare, 16 bănci au semnat protocolul pentru a intra în programul "Prima Casă 4", valoarea creditelor care pot fi acordate fiind de peste 1,5 miliarde de euro. Practic, din
Fiecărui locuitor îi reveneau, la finele anului trecut, 33 de bancnote şi 76 de monede din cele aflate în circulaţie, cu două bancnote, respectiv 12 monede mai mult decât la sfârşitul anului 2009, relevă
Câştigul salarial mediu nominal brut a scăzut, în luna mai 2011, cu 2,8% faţă de luna precedentă, cifrându-se la 2.008 lei, iar cel net s-a diminuat cu 2,7% (minus 40 lei), ajungând la 1.458 lei, potrivit
Preoţii din Cercul pastoral numărul 5 "Cuviosul Onufrie cel Mare", Protopopiatul Târgu Neamţ, care cuprinde parohiile "Adormirea Maicii Domnului" - Vânători, "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" -
Examenul de titularizare în învăţământul preuniversitar va fi organizat în data de 13 iulie, iar candidaţii sunt aşteptaţi astăzi să-şi valideze fişele de înscriere la centrele unde vor susţine şi
Absolvenţii nu sunt corespunzător pregătiţi pentru a face faţă cerinţelor de pe piaţa muncii, iar sistemul şcolar părea imun la aceste realităţi ale vieţii, rezultatele oferind până acum o imagine
Parohia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" a organizat, cu prilejul hramului din acest an, ample manifestări religioase şi culturale, fiind implementat un proiect ai cărui beneficiari au fost tineri ieşeni şi basar
Studenţii celor patru secţii ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi au depus luni, 4 iulie, jurământul de credinţă. Evenimentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii de la
Episcopia Oradiei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Mănăstirea Izbuc, organizează, în această vară, a patra ediţie a Taberei de creaţie religioasă "Împreună, să ne cunoaştem
La Muzeul de icoane şi obiecte de cult de la Biserica "Sfântul Nicolae" din Rupea s-au desfăşurat, în perioada 27 iunie - 4 iulie, "Zilele micilor iconari". Activitatea şi-a propus să conştientizeze copiii
Credincioşii de la Biserica "Sfânta Treime" din Făgăraş au avut bucuria să primească duminică, 3 iulie, un nou paroh, şi anume pe părintele Nicolae Lie, profesor la Liceul Teologic "Sfântul Constantin
La Beclean a fost inaugurat, ieri, Centrul cultural social-misionar "Sfântul Apostol Andrei", care va funcţiona la subsolul Bisericii ortodoxe "Buna Vestire" şi va adăposti atât o bibliotecă, un muzeu, cât şi un
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat duminică, 3 iulie, lucrările de reparaţie efectuate la biserica Schitului "Soborul Sfinţilor Apostoli" de la Bran
Ieri-seară, în Catedrala arhiepiscopală a Dunării de Jos, după săvârşirea slujbei de Te Deum, a avut loc depunerea jurământului de fidelitate al dreptei credinţe de către absolvenţii cursurilor de teologie
La Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" din Wentworth, Canada, se va desfăşura sâmbătă, 9 iulie, prima sinaxă a stareţilor şi a monahilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi.
Parohia Covăsânţ, din Protopopiatul Lipova, Arhiepiscopia Aradului, va găzdui în perioada 8-10 iulie 2011 a doua ediţie a Festivalului de Tradiţii şi Cântece Patriotice ale Românilor de Pretutindeni.
Corul "Symbol", împreună cu dirijorul lor, diacon-profesor Jean Lupu, pleacă în vacanţă. Începând cu 12 iulie, membrii corului se vor afla timp de o săptămână la Predeal. Sejurul, care va cuprinde drumeţii
La Liceul Teologic Monahal "Sfântul Epifanie al Ciprului" de la Mănăstirea buzoiană Răteşti, au debutat, luni, cursurile preoţeşti pentru slujitorii sfintelor altare din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei,
Să-L slujeşti pe Dumnezeu ca preot la altar, să-I descoperi Lucrarea şi să o preamăreşti trudind cu taina poetului în taina cuvântului sunt, să recunoaştem, un talant de o nobleţe aparte. Părintele Cornel
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


