Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
IPS Mitropolit Teofan a sfinţit duminică, 12 iunie, Casa socială "Agapa creştină" a parohiei "Sfântul Prooroc Daniel" şi "Sfântul Mucenic Ioan Valahul" din cartierul ieşean CUG. În sâmbăta dinaintea
La Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Iaşi a fost oficiat ieri Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, cu prilejul debutului lucrărilor de pictură la acest sfânt lăcaş. Pictura va fi reali
Profesorul de religie nu-şi poate permite să aibă atitudini acerbe, înverşunate, căci riscă să primească din partea elevilor atitudini de repulsie faţă de religie şi Biserică. De aceea, e nevoie ca
Biserica "Sfânta Treime" din Cluj-Napoca, cea mai veche biserică ortodoxă din oraş, şi-a sărbătorit hramul, care anul acesta a fost ţinut la Pogorârea Sfântului Duh, Sfânta Liturghie fiind oficiată de
În ziua de prăznuire a Sfintei Treimi, Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia şi-a prăznuit hramul. Catedrala fost construită la începutul secolului al XX-lea cu prilejul încoronării regelui Ferdinand I şi a
Parohia "Sfânta Treime" de pe strada Andrei Şaguna din municipiul Zalău s-a aflat în haină de sărbătoare cu prilejul hramului bisericii. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Petroniu,
În a doua zi de Rusalii, la prăznuirea Sfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia Hotar, Protopopiatul Oradea. Prezenţa Episcopului în mijlocul
În sala profesorilor de la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu a avut loc ieri, 14 iunie, un examen de ocupare a trei posturi de preoţi parohi din judeţele Braşov şi Sibiu. Comisia de examinare a fost
În cadrul întâlnirilor săptămânale cu tinerii din Parohia "Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei" din Cluj-Napoca a avut loc o activitate de suflet, intitulată "Ctitori şi binefăcători". Tinerii au fost
În Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia au debutat ieri conferinţele pastoral-misionare de primăvară cu tema "2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română". Prima
De praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, în Episcopia Oradiei s-a desfăşurat festivalul coral de Rusalii. Manifestarea a avut loc pe parcursul a trei zile, în Paraclisul "Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi
Cu binecuvântarea şi sprijinul Înalt Preasfinţitului Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR), filiala Sibiu, a organizat luni, 13 iunie, o manifestare cultural-religioasă la Biserica "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Muzeul Satului de la Du
Cu ocazia prăznuirii Rusaliilor, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Pogorârea
Paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin a devenit neîncăpător în Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Sute de credincioşi severineni au venit dis-de-dimineaţă pentru a participa la Sfânta
Zeci de credincioşi au participat luni, 13 iunie, la sărbătoarea hramului Bisericii "Sfânta Treime". Praznicul a început cu o seară înainte, prin slujba de Priveghere la care a participat şi IPS Irineu. A doua zi
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Înalt Preasfinţitul Irineu a slujit la Catedrala "Madona Dudu" din Craiova, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, rostit la
Mănăstirea "Sfânta Treime" din localitatea gorjeană Strâmba Jiu şi-a serbat luni hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în altarul de vară al sfântului aşezământ de un sobor de preoţi şi diaconi,
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Catedrala episcopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Deva a devenit neîncăpătoare din pricina mulţimii credincioşilor deveni care au venit să cinstească ziua întemeierii
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în aceste zile se desfăşoară la Arad o nouă întâlnire a echipei manageriale cu coordonatorii judeţeni în cadrul proiectului
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent de praznicul Cincizecimii în mijlocul credincioşilor din Parohia Timişoara-Iosefin. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta
Catedrala arhiepiscopală din Arad, care are ca ocrotitoare Sfânta Treime, şi-a sărbătorit luni hramul. Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de pr
În ziua praznicului Preasfintei Treimi, noua biserică cu hramul "Sfânta Treime" din localitatea Mihail Kogălniceanu, Protoieria Tulcea, a fost sfinţită. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preasfinţitul Vi
Voluntarii Centrului social "Dar din Dar", din cadrul Misiunii sociale "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei, au oferit duminică, 12 iunie, ajutoare umanitare pentru aproximativ 150 de copii din familii defavorizate şi
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


