În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Sfântul Iulian din Tars, mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în oamenii credincioşi“
Ieşenii au participat ieri în număr mare la hramul Bisericii "Sfântul Iulian din Tars" şi "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", aflată în Campusul studenţesc "Tudor Vladimirescu". După ce luni seara a fost oficiată Vecernia unită cu Litia de către un sobor de preoţi, ieri-dimineaţă, programul liturgic a continuat cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, oficiată de PS Corneliu, Episcopul Huşilor. La final s-a săvârşit slujba Parastasului.
Singura biserică din ţara noastră închinată Sfântului Iulian din Tars şi-a cinstit ieri ocrotitorul. Luni seara, în lăcaşul de închinăciune ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, credincioşii au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia. Pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef al postului Radio TRINITAS, redacţia din Iaşi, a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Iulian din Tars şi despre necesitatea unei biserici în Campusul studenţesc "Tudor Vladimirescu". "Sfântul Iulian din Tars îndeamnă pe toţi tinerii să fie tari în credinţă, să nu se lase corupţi de plăcerile acestei lumi, care irosesc puterile lor şi conduc spre o împărăţie a întunericului. Sfântul Iulian din Tars ne arată că dragostea faţă de Hristos biruieşte plăcerile şi necazurile vieţii, el fiind o mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în oamenii credincioşi, smeriţi, care-şi poartă crucea cu multă speranţă. Era nevoie de o biserică în acest campus universitar pentru că tinerii au nevoie să crească sufleteşte, nu doar trupeşte. Biserica este continuatoarea lucrării lui Hristos învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare. Cu toţii avem nevoie să fim învăţaţi cuvântul lui Dumnezeu. Sfântul Iulian din Tars ne arată că pocăinţa nu trebuie amânată şi că tinerii trebuie să fie următori ai lui Hristos", a explicat pr. Bogdan Ţifrea. Părintele paroh Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţă, dar şi autorităţilor locale, care au sprijinit de-a lungul timpului construcţia sfântului lăcaş din Campusul studenţesc "Tudor Vladimirescu" din Iaşi. Ieşenii care au venit la slujba hramului au primit câte o iconiţă cu Sfântul Iulian din Tars, litie şi un pachet cu alimente, oferit prin bunăvoinţa familiilor Holicov, a consiliului şi comitetului parohial. Părintele paroh Florin Chirilă a oferit primarului municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, şi directorului economic al Primăriei Iaşi câte o biblie. "Exemplu şi cale" pentru tineri Sărbătoarea hramului a continuat ieri-dimineaţă când, după slujba Utreniei, soborul de preoţi şi diaconi l-a întâmpinat pe Preasfinţitul Corneliu, în calitate de delegat al Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. A urmat Sfânta Liturghie, săvârşită de Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, la finalul căreia a fost oficiat Parastasul pentru ctitorii, profesorii sau studenţii mutaţi la Domnul. PS Corneliu a rostit cu acest prilej un cuvânt de folos duhovnicesc în care a subliniat că Sfântul Iulian din Tars "a pătimit pentru Hristos şi şi-a dat viaţa pentru credinţa în Înviere". "Această biserică ne-a adunat să cinstim după vrednicie curajul credinţei unui martir sfânt, tânăr şi pentru a ne întări în credinţă, care este asaltată şi încercată de tot felul de provocări. Sfinţii martiri ai Bisericii sunt cei care, prin sângele lor, au arătat că a noastră credinţă nu este o ideologie, ci o trăire. Pentru martiri, părăsirea acestei vieţi era o bucurie. De aceea călăii lor nu înţelegeau cum oameni tineri renunţă uşor la viaţă. Pentru tinerii de astăzi care sunt provocaţi şi asaltaţi, care sunt supuşi la diferite influenţe negative, rele, distrugătoare de suflet, Sfântul Iulian este un exemplu şi o cale la care nu este alternativă", a spus PS Corneliu. Părintele paroh Florin Chirilă a mulţumit la final Episcopului Huşilor care a slujit pentru a treia oară Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Iulian din Tars".