Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Chipurile celor prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, mănăstire binecuvântată cu un odor neprețuit, cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, s‑au luminat de bucurie în Duminica
Parohia Grui din municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș, și‑a sărbătorit duminică, 27 august, hramul închinat Sfântului Mucenic Fanurie, ocrotitorul spiritual al bisericii. Foarte mulți credincioși au pa
În Duminica a 12‑a după Rusalii, 27 august, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din
Douăzeci de elevi bucureșteni cu rezultate deosebite la Olimpiada de religie au plecat luni, 28 august, spre localitatea Apostolache, din județul Prahova, într‑o tabără de 7 zile, oferită de Protoieria Sector 1
În perioada 31 august - 3 septembrie, Timișoara, orașul culturii, devine, prin excelență, orașul prieteniei și, totodată, gazda unui eveniment al prieteniei, reunind aproximativ 3.500 de tineri din toată lumea
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord sărbătorește anul acesta un deceniu și jumătate de la înființare, la 6 iulie 2008, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie fiind întronizat ca prim chiriarh al
Comunitatea de 87 de familii din Cartierul Tineretului al localității Șelimbăr, județul Sibiu, are o capelă construită recent pentru a răspunde nevoilor spirituale ale credincioșilor de aic
Credincioșii Parohiei Fundata din comuna buzoiană Lopătari vor avea un nou lăcaș de cult, ce va fi ridicat în satul Plaiul Nucului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul
În Duminica a 12‑a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Galșa din Protopopiatul Lipova, județul Arad, înconjurat de un sobor de
În Duminica a 12‑a după Rusalii, 27 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit duminică, 27 august 2023, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a primit sâmbătă, 26 august, vizita delegaţiei care a adus pentru câteva zile spre închinare la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, jud
Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei și Asociația Iuvenis Alba Iulia au organizat o nouă tabără de vară pe Valea Mureșului Superior, județul Mureș, la care au luat parte 35 de copii și
25 de elevi din parohiile Protopopiatului Agnita, județul Sibiu, selecționați pe baza rezultatelor deosebite obținute în anul şcolar 2022‑2023, au participat gratuit la tabăra „Ortodoxia pentru tinerii de pe
Din anul 2013, Episcopia Devei și Hunedoarei a acordat, prin concurs de dosare, câte 20 de burse școlare anuale, pentru elevii de gimnaziu și de liceu, în cuantum de 200 de lei lunar, în scopul ajutorării
Activitățile dedicate copiilor din cadrul proiectelor eparhiale au continuat săptămâna trecută în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Grupuri de copii de la mai multe parohii din eparhie au desfășurat activități
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, aproximativ 130 de copii au participat, în ultimele zile, la a doua sesiune a celei de‑a patra ediții a taberei „Tinerețe în
În perioada 21 august - 3 septembrie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, județul Bistrița‑Năsăud, se desfășoară tabăra de lucru germano‑română (Workcamp 2023) la
În satul Ștenea din Protopopiatul Mediaș, a avut loc a doua ediție a Întâlnirii „Fiilor satului” în cadrul căreia, alături de bucuria revederii, a avut loc şi o acţiune de strângere de fonduri pentru
În municipiul Zalău, județul Sălaj, s‑a desfăşurat proiectul „Școala de vară Porolissum”, al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău, în perioada 7‑14 august, în parteneriat cu Asociația Fi
Campania „Ghiozdănelul tău, bucuria mea”, aflată la a II‑a ediție, organizată de Biroul de asistență socială al Protopopiatului Iași 2, se derulează în perioada 21 august ‑ 4 septembrie 2023, informează doxologia.ro. Proiectul își propune să strângă fondurile necesare achiziționării a 50 de ghiozdane cu rechizite pentru școală, care vor fi dăruite copiilor beneficiari ai Biroului de asistență socială, precum și altor copii din grupurile sociale vulnerabile aflate în evidența parohiilor.
Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au instruit marți, 22 august, în tehnici de prim ajutor 50 de copii și 25 de adulți din Parohia „Sfinții Voievozi” din Urlați, județul Pr
La Mănăstirea Caraiman, județul Prahova, se desfășoară, zilele acestea, Școala de vară „Viitorul este pro‑viață” 2023 pentru studenți, informează TRINITAS TV. În cadrul acesteia, participanții vor
De Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, 23 august, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a adus rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu la biserica Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Mina”, Paraclis eparhial, din Slobozia, cu ocazia împlinirii vârstei de 69 de ani.
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, dar, printr-o fe
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (1993) a trăit 90 de ani, închinându-și o mare parte din viață slujirii lui Dumnezeu. El s-a născut la 16 noiembrie 1903, în satul Vlădeni (azi în județul
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 347‑348 „Gândește‑te, iubite, cât e de mare virtutea aceasta a iubirii de
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


