Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Praznicul Naşterii Maicii Domnului a fost sărbătorit în chip deosebit şi în Biserica „Sfânta Fecioară Maria”‑Dristor, din Protoieria Sector 3 Capitală. Sărbătoarea a început în ajun cu săvârşirea sl
Biserica noastră a celebrat vineri, 8 septembrie, prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, Nașterea Maicii Domnului. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit de istoria prăznuirii acestei sărbători, subliniind faptul că Maica Domnului este rugătoare fierbinte pentru întregul neam omenesc, nașterea ei fiind profețită direct și indirect în Vechiul Testament.
Praznicul Nașterii Maicii Domnului a fost sărbătorit cu evlavie și la Catedrala Patriarhală din București. Credincioșii bucureșteni și pelerinii care au urcat vineri, 8 septembrie 2023, pe Colina Bucuriei
Cadrele militare, personalul medical, precum și pacienții Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași au primit joi, 7 septembrie, vizita Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul,
Joi, 7 septembrie 2023, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Măldărăști din Protopopiatul Sascut a primit veșmântul resfințirii. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Vineri, 8 septembrie, în ziua prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, hram istoric al Mănăstirii Sihăstria, Paraclisul „Sfinţii și Drepții dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana” și „Sfântul Mare Mucenic
Nașterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru multe biserici care o au ocrotitoare pe Născătoarea de Dumnezeu. Una dintre acestea, aflate sub
50 de copii din parohiile Matca 1, 2, 4, 5 și 7 au participat luni, 4 septembrie, la un pelerinaj desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în cadrul
La Căminul cultural din Ighiel, judeţul Alba, a avut loc un concert de muzică corală și instrumentală, eveniment inedit pentru această localitate. Aflată sub egida „Anului comemorativ al imnografilor și
Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Bobota, judeţul Sălaj, a găzduit sâmbătă, 2 septembrie, a doua ediție a festivalului coral de muzică religioasă. Evenimentul a început cu săvârşirea
Fundația „Alături de tine” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, desfășoară, în perioada 4‑9 septembrie, proiectul social „Școala din natură 2023”, la care
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent marţi, 5 septembrie, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia, unde a săvârşit slujba de binecuvântare a
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor organizează „Festivalul Familiei” în ziua prăznuirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana, pe 9 septembrie. Evenimentul aflat la
În cea de‑a XIII‑a Duminică după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh
În seara zilei de 4 septembrie, Catedrala „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Gura Humorului a fost gazda unui eveniment deosebit. Corala preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și
În apropierea începerii noului an școlar, voluntarii Catedralei Naționale au organizat sâmbătă, 2 septembrie 2023, campania „Ajutor pentru elevi”, în două parohii prahovene din localitățile Băltița și
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s‑a aflat duminică, 3 septembrie 2023, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Stânișoara din județul Vâlcea, în ziua hramului de toamnă
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a săvârșit duminică, 3 septembrie 2023, slujba de sfințire a noii biserici a Parohiei Spineni‑Davideşti, județul Olt, iar în continuare Sf
Asociația „Filantropia Ortodoxă” Cluj‑Napoca, în parteneriat cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului desfășoară în apropierea începutului noului an școlar 2023‑2024 o acțiune
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a resfinţit biserica parohială din Răscruci, județul Cluj, duminică, 3 septembrie. Biserica
Ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Sihăstria a fost înmormântat marţi, 5 septembrie, în cimitirul obștesc monahal aflat din incinta mănăstirii nemțene. Slujba Înmormântării a fost oficiată de
Prima ediţie a „Nopţii Muzeelor la Sate” a avut loc şi în Protopopiatul Agnita, judeţul Sibiu, în cadrul evenimentului „De la Retiş la Sibiu, toţi hârtibăcenii vin la noaptea muzeelor la sate”, din 2 se
Cea de‑a patra zi a lunii septembrie a însemnat începutul noului an școlar pentru elevii și preșcolarii Grădiniței și Școlii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Pășind cu emoție, cu zâmbet sau poate
În dimineața zilei de 31 august, după săvârșirea Sfintei Liturghii, peste 300 de credincioși din zona Roznovului, vârstnici, tineri și copii, au dorit să refacă, pas cu pas, drumul din localitatea natală a Sf
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


