Două foste viețuitoare ale Mănăstirii Ghighiu s-au întors acasă

Preasfințitul Părinte Timotei ­Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Bucureștilor, a săvâr­șit joi, 19 octombrie, slujba de reînhumare a osemintelor maicii arhimandrite Tamara Oleinic, ­fostă stareță a mănăstirii prahovene Ghighiu,  și a uce­nicei acesteia, monahia Raisia Ne­gru­ță, ­care și-au trăit ultimii ani ai vieții și au trecut la Domnul în Mănăstirea Viforâta, județul Dâm­bovița. La slujbă au participat preoți din Arhiepiscopia Bucu­reștilor, călu­gărițe și credin­cioși din zonă.

Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul pentru pomenirea celor două călugărițe care s-au nevoit în obștea monahală de la Ghighiu, dar și pentru iertarea păcatelor lor, au făcut parte părintele pro­tosinghel Justin Bulimar, sta­rețul Mănăstirii Plumbuita din București; părintele protosinghel Var­tolomeu Burlea, duhovnicul ob­știi prahovene; ieromonahul Diodor Șchiopu, egumenul Schitului „Sfânta Ana”-Cota 1400 din județul Prahova, precum și alți preoți și diaconi.

La finalul slujbei de pomenire săvârșite în biserica mănăstirii, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a rostit un cuvânt în care a prezentat aspecte din nevoința celor două călugărițe la Mănăstirea Ghighiu.

„Participăm astăzi la Mănăstirea Ghighiu la un moment liturgic, comemorativ și plin de recunoștință. Liturgic pentru că săvârșim pomenirea a două călugărițe, una dintre ele fostă stareță a acestei mănăstiri în vremuri de încercare, la puțin timp după instaurarea regimului comunist, iar cealaltă o ucenică râvnitoare, care a fost iconomă a acestei mănăstiri, apoi apropiată fostei ei starețe, însoțind-o în exilul din ultimii ani ai vieții. (...) Este un moment comemorativ pentru că după 57 de ani de la trecerea la Domnul a fostei starețe a Mănăstirii Ghighiu, arhimandrita Tamara, ea se reîntoarce în această mănăstire pe care a slujit-o câțiva ani ca stareță și alți câțiva ani ca viețuitoare și membră în consiliile mănăstirești. La inițiativa Patriarhului Justinian Marina, care venea uneori săptămânal în șan­tierul deschis, ea a demarat aici ample lucrări de restaurare a bisericilor avariate în urma bombardamentelor din 1944 și a cutremurului din 1940, dar și a chiliilor. A fost o perioadă de stăreție într-o vreme tulbure, când nu se dădeau aprobări, când erau restricții și atente urmăriri, când mulți monahi, preoți, cunoscuți profesori de teologie și foarte mulți credincioși au fost închiși. (...) Plecată în 1960 din această mănăstire la pensie și trăind ultimii șase ani ai vieții în Mănăstirea Viforâta, unde Patriarhul Justinian organizase o casă de bătrâne, arhimandrita Tamara și-a sfârșit zilele acolo și a fost îngropată în cimitirul mănăstirii. I-a stat alături în ultimii ani ai vieții mai tânăra ei ucenică, monahia Raisia, care i-a supraviețuit 30 de ani, fiind îngropată în același mormânt. O frumoasă rugăciune și un gând preafrumos al stareței Mănăstirii Ghighiu a fost aducerea osemintelor lor de la Mănăstirea Viforâta, precum și pregătirea unui mormânt cuviincios în cimitirul mănăstirii, ceea ce înseamnă reîntoarcerea lor în acest loc pe care l-au slujit cele două călugărițe”, a spus Preasfinția Sa.

În continuare, sicriul cu osemintele celor două călugărițe a fost purtat în procesiune funebră, cu prapuri, în sunetul clopotelor și de toacă, până la mormântul amenajat cu flori în cimitirul mânăstiresc. După săvârșirea rânduielii tradiționale, rămășițele pământești au fost stropite cu vin amestecat cu untdelemn și reînhumate.