Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în bisericile și mănăstirile din eparhie s‑au săvârșit rugăciuni atât la momentul trecerii dintre ani, cât și în di
În primele ore ale dimineții, duminică, 1 ianuarie, credincioșii ieșeni s‑au adunat la Catedrala Mitropolitană pentru a participa la slujbele oficiate cu prilejul celor două mari sărbători. Preasfințitul
Sâmbătă, 31 decembrie 2022, în ajunul Anului Nou, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de preoți din administrația eparhială și de preoți slujitori la
Noaptea trecerii dintre ani a fost sărbătorită în duh de rugăciune și cu bucuria arhiereștii binecuvântări de către credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Io
În prima zi a lunii ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, înconjurat de un
Credincioșii Bisericii „Sfântul Nicolae”‑Tabacu din sectorul 1 al Capitalei l‑au cinstit luni, 2 ianuarie, pe Sfântul Cuvios Serafim de Sarov. În ajunul sărbătorii sale, în lăcașul de cult a fost
Noul an calendaristic a fost întâmpinat prin rugăciune în eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, numeroşi credincioşi participând la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare oficiată de chiriarhi în
Mulți târgovișteni au participat, în istorica și frumoasa Catedrală Arhiepiscopală din Târgoviște - ctitoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în prima zi a noului an, la Sfânta Liturghie,
În prima zi a anului 2023, la praznicul Tăierii împrejur cea după trup a Domnului şi la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian s-a rugat la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în prima zi a noului an civil, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea împrejur cea după trup a Domnului şi
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 1 ianuarie 2023, în prima zi a Anului Nou, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea împrejur cea după trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh
În ajunul noului an, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepsicopul Alba Iuliei, a săvârşit la Catedrala Arhiepiscopală rânduiala Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei,
În Biserica Ortodoxă, în ziua a doua a lunii ianuarie, prăznuim doi mari sfinți, unul din Apus și altul din Răsărit: Sfântul Ierarh Silvestru și Sfântul Serafim de Sarov, care au trăit la distanță de 1.500
Numeroși credincioși buzoieni au sărbătorit trecerea dintre ani și prima zi a anului 2023 la Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiu, unde s-au rugat împreună cu ierarhul lor, Înaltpreasfințitul
Mulți credincioși bucureșteni au ales să își petreacă în rugăciune noaptea trecerii dintre ani, 31 decembrie 2022 - 1 ianuarie 2023. Potrivit tradiției liturgice, creștinii din Capitală au participat la
Biserica Ortodoxă Română a prăznuit la 1 ianuarie Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și i-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi pe mama sa, Sfânta
Mulțimi de credincioși din Sibiu s-au rugat la trecerea dintre ani și în prima zi din noul an la Catedrala Mitropolitană din oraș. La slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos săvârșită la miezul
În după-amiaza zilei de 22 decembrie, cu câteva zile înaintea praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, la Biserica „Precupeţii‑Noi”, păstorită de părintele Marin Comănescu, protopop al
Tradiționalul festival al cetelor de juni din toate satele Mărginimii Sibiului, organizat an de an în 28 decembrie la Săliște, s‑a bucurat și la ediția de anul acesta de prezența Înaltpreasfințitului
La prăznuirea Sfântului Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, au fost sărbătoriţi şase ani de la instalarea Preasfinţitului Episcop Iustin ca ierarh al Ep
În a treia zi de Crăciun, marți, 27 decembrie, la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Anul acesta s‑a reluat Festivalul de datini și obiceiuri în comuna Vânători‑Neamț, manifestare ajunsă la cea de‑a XXI‑a ediție, informează doxologia.ro. Participanții, îmbrăcați în haine populare,
În a treia zi de Crăciun, 27 decembrie, când Biserica îl pomenește pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie baptismală la Catedrala
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s‑a aflat marți, 27 decembrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Păunești 1, județul Vrancea. Ierarhul a săvârșit Sfânta
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†306), este unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine. În troparul sărbătorii lui mărturisim că el este „mare apărător” al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 272-273 „În Așezământul său, Sfântul mitropolit Antim a rânduit să se facă din venitul mănăstirii
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


