Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit sâmbătă, 11 decembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova. Cu
Clericii din Cercul pastoral nr. 3 al Protoieriei Sector 2 Capitală s‑au reunit luni, 13 decembrie, în şedinţă de lucru. Întâlnirea a fost găzduită de Parohia Parcul Călăraşi şi a avut loc
În Duminica Sfinților Strămoși, 12 decembrie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitor spiritual al artiştilor, a fost cinstit în ziua sa de pomenire la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul
Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Buzău și-a sărbătorit duminică, 12 decembrie 2021, hramul. Credincioși din toate zonele orașului au participat la Sfânta
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a resfinţit Sfânta Masă din Altarul Bisericii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) - Filiala Iași
În Duminica a 28‑a după Rusalii (a Sfinților Strămoși - Pilda celor poftiți la cină), 12 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și
Duminică, 12 decembrie 2021, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul
În ziua de serbare a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit
În Duminica a 28‑a după Rusalii, numită și a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie și a
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a hirotesit întru duhovnic trei tineri preoți recent hirotoniți din eparhie. Rânduiala a avut loc
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duminică, 12 decembrie, în mijlocul credincioșilor din Rusca Montană, județul Caraș‑Severin. Ierarhul a săvârșit Sfânta
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a Parohiei Parcul Călăraşi din Protorieria Sector 2 Capitală, a găzduit la sfârşit
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârşit vineri, 10 decembrie, la Paraclisul „Sfinții Serghie și Vah” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova,
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, a avut loc şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, sâmbătă, 11 decembrie. Lucrările ședinței prezidată de
În Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală s‑a desfășurat luni, 13 decembrie 2021, Conferința pastoral‑misionară de toamnă
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a adus duminică, 12 decembrie, bucurie duhovnicească credincioșilor Parohiei „Sfântul Nicolae” din orașul Fetești-Dudești, Protopopiatul Fetești,
Şi în acest an, Parohia „Sfântul Elefterie”, Paraclis Patriarhal, din cadrul Protoieriei Sectorului 5 Capitală, îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual printr‑un bogat program
Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan a avut o expunere în care a prezentat mai multe argumente şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice care au demonstrat importanţa pe care rugăciunea şi credinţa le au în procesul de vindecare a pacienţilor care suferă de diferite boli. Acesta a vorbit despre factorul psihologic în procesul de vindecare şi a arătat că există numeroase stări care pot afecta negativ imunitatea corpului şi puterea acestuia de a se apăra în faţa bolii, stări pe care şi Biserica ne îndeamnă să le evităm: îndoială, ură, răutate, supărare etc.
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și-a cinstit ocrotitorul, în ziua pomenirii ierarhului Moldovei, 13
În Postul Naşterii Domnului, penultimul popas duminical înaintea luminatului praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu este dedicat Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului, la Sfânta
Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”‑Nou din Capitală, Paraclis Patriarhal, și‑a sărbătorit duminică, 12 decembrie 2021, hramul principal închinat Sfântului Ierarh Spiridon,
În Duminica a 28‑a după Rusalii, a Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului, când Biserica Ortodoxă a făcut şi pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni,
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


