Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
La Palatul Victoria a avut loc luni o întâlnire a membrilor Guvernului cu reprezentanții mediului de afaceri pe tema scenariilor posibile de repornire a economiei. Organizațiile patronale au cerut ca partenerii
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Miercuri, 8 septembrie 2021, de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Sf
Duminică dimineața, după 7 zile petrecute pe litoralul românesc, cei peste 100 de copii beneficiari ai proiectului caritabil „Pentru prima dată la mare” – ediția I, au ajuns acasă. Lacrimi de bucurie
Parohia Oborul Vechi din sectorul 2 al Capitalei își va sărbători joi, 9 septembrie 2021, hramul închinat Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana. Cu acest prilej, credincioșii vor avea po
Un grup de 50 de enoriași ai Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Balta Albă din Protoieria Sector 3 Capitală a participat joi, 2 septembrie 2021, la un pelerinaj organizat prin Agenția de pelerinaje BASILICA
Parohia prahoveană Rotari, Protopopiatul Urlați, a desfășurat pe parcursul lunii august școala de vară intitulată sugestiv „Biserica din copilărie”, aflată la a patra ediție. „Au participat copii din
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit duminică, 5 septembrie, Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sânnicolau Român, Protopopiatul Oradea, cu prilejul împlinirii a 242 de ani de la sfințirea
În Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv), 5 septembrie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit slujba de
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Drăghia, Protopopiatul Lăpuş, a fost sfinţită duminică, 5 septembrie, de un sobor de ierarhi. De asemenea, sâmbătă, 4 septembrie, a fost târnosită
În Duminica a 11-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în cadrul căreia l-a
În Duminica a 11-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a slujit duminică, 5 septembrie, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Volna din orașul Călărași, unde s-a
Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Corcova, Protopopiatul Strehaia, județul Mehedinți, a primit duminică vizita Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei,
Duminică după-amiază, 5 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit catapeteasma Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” Poieni,
La Centrul medieval de la fostul așezământ mănăstiresc Apostolache, județul Prahova, s-au desfășurat anul acesta șase serii de tabere ai căror beneficiari au fost copii proveniți din centrele de zi aflate
În Duminica a 11-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în mijlocul credincioșilor de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Vasiova, orașul Bocșa, ju
Duminică, 5 septembrie 2021, a fost o zi de bucurie pentru credincioșii Parohiei Berechiu, județul Arad. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a târnosit Altarul și a sfințit biserica
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Arhiepiscopia Craiovei, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, a organizat în perioada 31 august - 1
Biserica Parohiei Gherăseni, Protoieria Buzău II, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul”, a fost sfințită duminică, 5 septembrie 2021. În ultimii 16 ani, lăcașul
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s‑a desfășurat luni, 6 septembrie 2021, conferința „Istorie și artă în România. Perspective spirituale”. Evenimentul a fost organizat de
În tradiția Bisericii, toaca a avut un rol bine delimitat, și anume acela de a-i chema pe creștini la rugăciune. Valoarea acestui instrument este evidențiată și de Alexandru Vlahuță care, ascultând toaca
Marţi, 31 august 2021, de Ziua Limbii Române, în cadrul festivităţii de premiere a câştigătorilor concursului de poezie, proză şi eseu „Limba română este patria mea!” desfăşurat la sediul Consulatului
Reprezentanții departamentelor Pro‑Vita din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au sfințit, duminică, 5 septembrie 2021,
În Duminica a 11-a după Rusalii, credincioşii Parohiei Roşu din comuna ilfoveană Chiajna au trăit clipe deosebite de bucurie duhovnicească. În biserica parohială cu hramul „Izvorul Tămăduirii” a poposit Pr
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


