Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
La Palatul Victoria a avut loc luni o întâlnire a membrilor Guvernului cu reprezentanții mediului de afaceri pe tema scenariilor posibile de repornire a economiei. Organizațiile patronale au cerut ca partenerii
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În Duminica a XI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală ”Sfântul Apostol Andrei” din municipiul
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent, în Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului milostiv), în mijlocul credincioșilor din Parohia Cib, Protopopiatul Alba Iulia. Ie
Credincioșii din parohia sălăjeană Romita au participat la slujba de târnosire a lăcaşului de cult cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitate, în Duminica a
Ziua de 5 septembrie 2021 rămâne înscrisă în istoria Mănăstirii „Alexandru Vlahuță”, Protopopiatul Bârlad, ca momentul în care, după douăzeci de ani de la întemeierea așezământului monahal,
Comunitatea parohială din Ungra, judeţul Braşov, a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Duminica a 11-a după Rusalii. Ierarhul
Astăzi, 5 septembrie 2021, în Duminica a unsprezecea după Rusalii, a fost o zi de aleasă bucurie pentru credincioșii din parohia Berchișești, Protopopiatul Suceava II. În mijlocul acestora s-au aflat
Mănăstirea Putna, 2–3 septembrie 2021 Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în zilele de 2 și 3 septembrie 2021, la Mănăstirea Putna s-a
Mâine, 5 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul
Profesori de la Facultatea de Jurnalism, jurnaliști și experți în comunicare vor susține, la Parohia Brâncuși din Sectorul 6 al Capitalei, workshop-ul „Comunicarea în mediul online: provocări și beneficii. Mi
În data de 3 septembrie 2021, la prăznuirea Sf. Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, Biserica „Sfântul Antim“ din municipiul Galați a îmbrăcat haină de sărbătoare la cinstirea principalului
Pe 3 septembrie 2021, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din administraţia eparhială, în
În zilele de 28 august și 4 septembrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Sectorul Medical și de Asistență al Centrului Eparhial Suceava, în
În calendarul Bisericii Ortodoxe este serbată pe 8 septembrie Nașterea Maicii Domnului. Cu acest prilej, biserica-monument a Mănăstirii Hadâmbu din județul Iași își va serba primul hram. Cu binecuvântarea
La mai bine de 30 de ani de la începerea lucrărilor de construcție, în după amiaza zilei de 1 septembrie 2021, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, un
Parohia Pechea II, Protopopiatul Covurlui, județul Galaţi, a desfășurat marți, 31 august, mai multe activități recreative pentru 20 de copii participanți la programele catehetice parohiale. Și de această
Optsprezece copii și tineri din Parohia Bratca, Protopopiatul Oradea, au fost răsplătiți pentru implicarea lor în activitățile catehetice ale parohiei cu o excursie în județele Sibiu, Vâlcea, Argeș și în
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - filiala Târgu-Mureș, în parteneriat cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, a organizat, în perioada 23-27 august, o tabără socială pentru copiii din localitățile Idiciu şi
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Telciu, Protopopiatul Năsăud, a organizat în parteneriat cu Liceul Tehnologic din localitate un atelier de pictură pe sticlă. Lucrările s-au desfășurat pe parcursul
În perioada 31 august - 1 septembrie 2021, Asociaţia ,,Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”‑Hârja a sărbătorit ,,Zilele Sfântul Dionisie Exiguul”, ocrotitorul Centrului de zi pentru copii si al paraclisului
Marţi, 31 august 2021, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a înmânat, în cadrul sărbătoririi Limbii Române la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Donduşeni, diplome omagiale, din partea Pr
În data de 23 august 2021, Sectorul social‑filantropic şi Sectorul medical și de asistență al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au organizat o acțiune cu caracter socio‑medical în cadrul Mănăstirii Su
Începând cu anul universitar 2021‑2022, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București propune un nou program de studii masterale, intitulat „Spiritualitate creștină și viață
În perioada 30 august - 1 septembrie, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul, a organizat atelierul de teatru „Bucuria de a trăi natural”, conceput ca un mijloc de
Conferința pastoral‑misionară a preoților din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi s‑a desfășurat în perioada 27‑28 august 2021. La conferința desfășurată online au participat
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


