Muzeul Vrancei din Focșani propune o întoarcere în timp, la jocurile care animau vacanțele de vară înainte de tehnologizare. Astfel, copiii cu vârste între 5 şi 14 ani sunt provocaţi să descopere peste 24 de
Muzeul Vrancei din Focșani propune o întoarcere în timp, la jocurile care animau vacanțele de vară înainte de tehnologizare. Astfel, copiii cu vârste între 5 şi 14 ani sunt provocaţi să descopere peste 24 de
Pe agenda sesiunii extraordinare a Parlamentului se află un proiect legislativ care prevede instituirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, precum și aplicarea unui mecanism prin car
Guvernul a transmis luni că baza de date a sistemului cadastral, care conține evidența proprietăților și a drepturilor reale asupra imobilelor, nu a fost afectată în urma atacului cibernetic din 14 iulie asupra
Unitatea 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă a fost oprită controlat, începând de ieri, din cauza scăderii debitului Dunării la circa 1.630 mc/s. Decizia a fost luată luni seară în cadrul Comandamentului
Personalul din serviciile publice de ambulanţă a marcat ieri, de Ziua Naţională a Ambulanţei din România, împlinirea a 120 de ani de la înfiinţarea primei salvări din ţară. Aproximativ 600 de delegaţi
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
La începutul acestei săptămâni s-au împlinit 70 de ani de când România a devenit stat membru al UNESCO, organizația care protejează patrimoniul cultural şi natural și susţine educaţia, cercetarea şi
Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani 2026” se va desfășura în perioada 1-7 august 2026, având ca obiectiv continuarea tradiției fondate de Ilie Boca și promovarea unei noi viziuni asupra
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Scriitoarele Mariana Carmen Dunaev și Cătălina Florina Florescu vor susține la Muzeul Național al Literaturii Române evenimentul literar bilingv „Două surori în dialog”. Întâlnirea va avea loc în 12
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
Un diagnostic de cancer nu mai este ceva rar întâlnit. Cu toții cunoaștem un vecin, un coleg, un prieten, pe cineva apropiat din familie sau, uneori, vorbim despre acest diagnostic la persoana întâi. Și nu e de mi
De fiecare dată când mergem la medic, facem analize sau urmăm un tratament, sunt generate informații despre sănătatea noastră. Acestea sunt folosite în primul rând pentru diagnostic și îngrijire, dar pot avea
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Inteligența artificială schimbă treptat educația și modul în care elevii învață. Schimbarea nu înseamnă doar eficiență și acces rapid la informație, ci presupune și grijă față de nevoile reale ale
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Părintele Florin-Ciprian Petre, preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, este cunoscut publicului pentru emisiunea „Evanghelie și Viață” pe care o realizează la Radio Trinitas. Părintele are ca domenii de cercetare teologia patristică, istoria monahismului din primele veacuri creștine, bioetica și abordarea unor teme la intersecția dintre psihologie și teologie. În dialogul de față, pr. dr. Florin-Ciprian Petre ne vorbește despre importanța teologiei Sfântului Ioan Casian referitoare la rugăciune, temă abordată în volumul „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Cu prilejul sărbătorii Tuturor Sfinților din 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta că „sfinţenia nu se trăieşte niciodată în izolare, în egoism, în autosuficienţă”. În lumina acestui adevăr se așază și lucrarea harică, discretă, a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a fost sărbătorit la 26 iulie, în legendara mănăstire argeșeană Negru Vodă din Câmpulung Muscel, unde se află și moaștele sale. Recent am vizitat și noi acest așezământ și am purtat un dialog cu părintele arhimandrit Ieronim Gheorghiță, starețul mănăstirii, despre roadele duhovnicești ale acestei prezențe în viața obștii și a urbei.
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Prin secolul al IV-lea al erei creștine, în cetatea Emesa din Siria, rugăciunea se zidea scurgându-se din condeiul unui smerit diacon, Roman Melodul, „zidindu-se în trepte pline de grație, ca un mozaic de lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii”, cum frumos spune doamna profesoară Corina Luminița Căluian. În această stare de zidire ne-am aflat și noi, recent, rugându-ne în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Paltinul, de la Cota 1200, Piscul Negru, de pe Transfăgărășan, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care, astăzi, 20 iulie, își sărbătorește ocrotitorul.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
În Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, județul Suceava. Cu acest prilej, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica mare a mănăstirii.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit joi, 25 februarie, în şedinţă de lucru în Aula „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel,
În prima duminică a Triodului, 21 februarie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul comunităţii Parohiei Pecinişca din judeţul Caraş-Severin, unde a săvârşit
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit luni, 22 februarie, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Suiești, județul Vâlcea, slujba de pomenire pentru
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la vechea Catedrală Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, în prima duminică a Triodului, 21 februarie. Ierarhul a
În prima duminică a Triodului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Şomcuta Mare, un
Credincioşii clujeni au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, săvârşită de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și
Comunitatea de credincioşi din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Floroaia Mare, Protopopiatul Buzăul Transilvan, județul Covasna, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfințitul
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din Deva, duminică, 21 februarie. În timpul slujbei, tânărul teolog Vlad Botez a fost
Sâmbătă, 20 februarie 2021, la împlinirea a nouă luni de la plecarea spre veșnicie a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen Suceveanul au fost săvârșite slujbe de pomenire la Catedrala Arhiepiscopală din
Duminică, 21 februarie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca,
În zilele de 17 și 18 februarie, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul băcăuan Târgu Ocna s-au desfășurat o serie de manifestări în memoria mărturisitorilor ortodocși din
La Palatul Patriarhiei a avut loc miercuri, 24 februarie 2021, ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești (ANB), prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În
Lucrările de edificare a Catedralei Naționale continuă și în perioada sezonului rece. Din cauza temperaturilor scăzute, activitatea se desfășoară cu precădere în interior, unde s-a intensificat tencuirea
În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), 21 februarie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a găzduit sâmbătă, 20 februarie 2021, lucrările Consiliului şi Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei. În cadrul celor două şedinţe de lucru au fost
În prima duminică a Triodului, a Vameșului și a Fariseului, Parohia Iosefin din Timișoara a primit vizita pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Coldău, Protopopiatul
În prima duminică a Triodului, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din
Credincioşii din localitatea Sâncraiu de Mureș au participat în prima duminică a Triodului, 21 februarie, la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei,
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit în Duminica Vameșului și a Fariseului la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, înconjurat de un sobor restrâns de slujitori, in
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit în prima duminică din perioada Triodului la Mănăstirea Dobrovăț din județul Iași, înconjurat de un
Enoriașii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Vaslui au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, duminică, pe Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, care a slujit
Membrii Consiliului eparhial și ai Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei s-au întrunit joi, 18 februarie 2021, în ședința anuală de lucru, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și, învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi
Fraților, dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu
Sfântul Mucenic Calinic (†290) era din Cilicia şi a fost crescut în credinţa creştină. În acele timpuri, creştinii erau persecutați de puterea păgână romană. „Ajungând el la vârsta bărbatului
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 382-383 „Schimonahul Nicanor era de loc din Botoșani, rudă a starețului Ilarie din Mănăstirea Neamț.
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
În viaţa Bisericii, sfinţii reprezintă capitolul cel mai însemnat deoarece sunt pentru noi modele de a ajunge la sfinţenie, scopul oricărui creştin, primit prin Botez. Arhimandritul grec Hrisostomos Papadakis spune că „sfinții reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii” şi, totodată, arată că sunt „tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă”, pentru că, „prin viața lor, ne sunt învățători, prin minunile pe care le fac ei sunt binefăcătorii noștri, ne ajută, ne vindecă și, mai presus, ei sunt mijlocitori” pentru noi, ajutându-ne să ajungem la scopul vieții noastre, mântuirea.
Optimismul rasei umane variază constant. Există perioade în care scopul spre care aspiră o parte a omenirii pare aproape la îndemâna căutătorilor dornici. Există perioade în care el pare îndepărtat și de nea


