Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
O expoziție dedicată Sfântului principe Alexandru Nevski s-a deschis în clădirea Statului Major General rus din Sankt-Petersburg, relatează Serviciul de presă al Muzeului Ermitaj. Expoziția prezintă şi 14
În Duminica a 6‑a după Paşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s‑a aflat duminică, 6 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor Parohiei Belu-Pieptănari din Protopopiatul Sector 5
La 22 de ani de la punerea pietrei de temelie și la împlinirea vârstei de 77 de ani a principalului ctitor - Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului -, biserica cu hramurile
În Duminica vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. Ulterior, în incinta
Astăzi, 6 iunie 2021, în Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naștere, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul
La împlinirea a 150 de ani de la naşterea sa, marele istoric şi om de cultură Nicolae Iorga a fost comemorat sâmbătă, 5 iunie, printr-o slujbă de pomenire la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti.
În ultima zi a lunii mai, în sala Protoieriei Câmpulung Muscel, județul Argeș, a avut loc vernisajul expoziţiei „Legende muscelene. Martirajul colonelului câmpulungean Gheorghe Arsenescu”, îngrijită de
În ultimele zile, la Centrul eparhial al Episcopiei Caransebeşului au avut loc mai multe evenimente deosebite. Sâmbătă, 29 mai, s-a desfășurat cea de-a 11-a ediție a festivalului de poezie în grai bănățean
La 100 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a organizat mai multe evenimente omagiale. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian,
Casa Memorială „Învăţător Marin D. Branişte” din localitatea Suseni, judeţul Argeş, a fost inaugurată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi de
Miercuri, 2 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca, păstorită de părintele consilier eparhial Florin Constantin Doboșeriu, cu ocazia sărbătorii hramului acestui sfânt lăcaş.
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, a avut loc joi, 3 iunie, festivitatea de absolvire a elevilor din clasele a VIII‑a și a XII‑a. În cadrul ceremoniei, Înaltpreasfinţitul
Ca în fiecare an, în zilele de 3 şi 4 iunie 2021, Episcopia Tulcii i-a cinstit cu deosebită evlavie pe ocrotitori ei, pe Sfinții Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos martirizaţi la Noviodunum (Isaccea, județul
Luni dimineață, 31 mai 2021, clericii din Protoieria Iași 3 au participat la Conferința preoțească de primăvară, organizată la Centrul Agora din municipiul Iași. La eveniment au participat
Tinerii din 12 parohii ale Protopopiatului Vaslui care s-au implicat în proiectul „Luna pastorației copiilor și tinerilor” s-au întâlnit sâmbătă, 29 mai, la mănăstirea vasluiană Moreni, transmite Biroul
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a slujit duminică, 30 mai, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena” din Corlăteni, Republica Moldova, informează
Biserica din Parohia Spulber, județul Vrancea, cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, a fost sfințită duminică, 30 mai 2021, după încheierea lucrărilor de renovare.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală
În ziua sărbătoririi Sfântului Ioan Rusul, joi, 27 mai, la mănăstirea închinată acestuia din localitatea Slobozia, județul Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Naum,
În ultimele zile ale lunii mai, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a fost alături de credincioşii din două comunităţi din județul Caraș-Severin. Cu această ocazie, ierarhul a săvârşit
De Ziua Internațională a Copilului, Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Cercul de pictură „Buna Vestire” din urbea de pe Bega, a organizat în parcul Catedralei Mitropolitane o acțiune dedicată
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a poposit duminică, 30 mai, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfânta Maria Egipteanca” din localitatea Budești, județul
Biserica „Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena” din Parohia Cicârlău-Vii, Protopopiatul Baia Mare, a fost târnosită în Duminica a 5-a după Paşti de
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


