Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a efectuat marți, 15 iunie 2021, vizite pastorale în parohii din Protoieria Găești, județul Dâmbovița. Ierarhul a
Preoții din cercul pastoral Valea Lopatnei, aparținând Protoieriei Vălenii de Munte, județul Prahova, s-au întrunit marți, 15 iunie 2021, la Mănăstirea Zamfira, acolo unde odihnește ilustrul compozitor, psalt
Preoţii din cele cinci protopopiate ale judeţului Sibiu (Sibiu, Mediaş, Avrig, Sălişte şi Agnita) au participat luni, 14 iunie, la conferinţa preoţească de primăvară, intitulată „Pastoraţia românilor din
În cadrul Anului omagial al pastorației românilor din afara României și Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română, Facultatea de
Marţi, 15 iunie 2021, la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” de la Mănăstirea Văratec, județul Neamț, a avut loc întâlnirea semestrială a consilierilor sociali din
Duminică, 13 iunie 2021, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sloveanca, Sângerei, păstorită de părintele pr
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, preoții din protopopiatele Timișoara I, Timișoara II, Deta și Sânicolau Mare s-au întrunit în biserica cu hramul
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, a continuat marți, 15 iunie, seria conferinţelor pastoral-misionare din primul semestru al anului 2021, cu întrunirea preoţilor din protopopiatele Tecuci şi
În Sala Colloquium a Palatului Patriarhiei a avut loc joi, 17 iunie 2021, întâlnirea consilierilor juridici ai eparhiilor din ţară ale Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a fost moderată de părintele
În Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a continuat joi, 17 iunie 2021, seria de conferințe online organizate de Cancelaria Sfântului Sinod și de
Întâlnirea consilierilor juridici ai eparhiilor din țară ale Bisericii Ortodoxe Române a continuat joi, 17 iunie 2021, în Sala Colloquium a Palatului Patriarhiei, cu ședința Asociației Juriștilor Ortodocși
În Duminica a 7-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Petroşniţa, județul Caraș-Severin, săvârşind slujba de resfinţire
În Arhiepiscopia Timișoarei, au debutat luni, 14 iunie, seria conferințelor preoțești dedicate „Anului omagial al pastorației românilor din afara României”. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, î
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat comunitatea de credincioşi din Săbolciu, Protopopiatul Oradea, unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica a 7-a după Paşti. Ierarhul
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Unităţii Militare 01354 din Baia Mare a fost târnosită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, cu prilejul Zilei Eroilor.
Credincioșii din Parohia Gârceiu, Protopopiatul Zalău, au participat în număr mare la slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu,
Sediul renovat al Protopopiatului Tinca a fost binecuvântat în data de 9 iunie de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, ca urmare a finalizării lucrărilor de restaurare și renovare executate
Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) s-au implicat duminică, 13 iunie 2021, în programul de adopție al drumului care unește - „Via Transilvanica”, proiect al Asociației Tășuleasa
Sâmbătă, 12 iunie 2021, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a săvârşit un parastas la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena” din satul Corlăteni, Raionul Râşcani,
Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Doctor Luca”-Onești și-a serbat vineri, 11 iunie, ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele protopop Ioan Bârgăoanu, împreună cu un sobor de
Tinerii din Protopopiatul Huşi care au participat la proiectul „Luna pastoraţiei copiilor și tinerilor”, organizat de Episcopia Hușilor, s-au întâlnit sâmbătă, 12 iunie 2021, la Mănăstirea „Schimbarea la
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie la Parohia Bălcești din Protopopiatul Drăgășani, județul Vâlcea, unde a sfințit Biserica
Miercuri, 16 iunie 2021, în Aula Bibliotecii Academiei Române, părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și directorul Publicațiilor „Lumina”, a fost distins cu unul dintre premiile Uniunii Ziariștilor
În data de 16 iunie s‑a încheiat cea de‑a 20‑a ediţie a campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”, desfăşurată de Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale cu sprijinul Academiei de Poliţie
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


