Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
În condițiile în care peste 40% dintre români locuiesc în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în UE, nevoia de dezvoltare a proiectelor rezidențiale la preţuri accesibile, în special în marile
Scăderea nivelului de trai şi sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul. Este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului
Circulaţia rutieră pe autostrada A1, sectorul între nodurile de la Boiţa şi Cisnădie/Şelimbăr, a fost închisă până la 19 decembrie, pentru construcţia pasajului peste breteaua care asigură descărcarea în
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Fundaţia de protejare a monumentelor istorice din Bihor - Oradea Heritage organizează, între 8 și 11 octombrie, un maraton de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat zilelor orașului. Vor avea loc
În Aula Academiei Române - Filiala Iași va avea loc, în 12 octombrie 2026, lansarea volumului „Academia Română - Filiala Iași. Opt decenii în viața cultural-științifică a Iașului”, eveniment
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Copiii din Maramureș sunt așteptați, în perioada 13-23 octombrie 2026, în „Laborator - Știința în joacă”, pentru a afla lucruri despre știință prin joc și experiment, dar și pentru a vizita
Opera Națională București și-a deschis stagiunea de toamnă 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, spectacolul din deschidere fiind condus de dirijorul Cristian Mandeal, regia
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
În cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Sibiului a avut loc luni, 10 mai, etapa eparhială a Concursului naţional „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, organizat de Patriarhia Română în
În Arhiepiscopia Iașilor au debutat marți, 11 mai, conferințele preoțești de primăvară. Tema din acest an a întâlnirilor clericale este „Migrația credincioșilor - oportunitate și vulnerabilitate duhovnicea
Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit sâmbătă, 8 mai 2021, în ziua pomenirii Sfântului Ioan
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori, a săvârșit Sfânta Liturghie în primele două zile ale acestei săptămâni la
În vinerea Săptămânii Luminate, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a slujit la mănăstirea arădeană Hodoş-Bodrog.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, marți, 11 mai 2021, a avut loc întâlnirea metodică a profesorilor de religie din Protoieria Giurgiu. Cercul pedagogic s-a desfășurat la
Marți, 11 mai 2021, s-au încheiat cele 25 de proiecte social-filantropice derulate prin intermediul Fondului pastoral eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Acestea au debutat în luna aprilie a acestui an, în
Biserica „Sfânta Treime” din Parohia Drăgoieni, municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, găzduieşte în această perioadă o expoziţie de pictură şi desen. Lucrările au fost realizate de mai mulţi copii și
Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Toscana II, Italia, au participat marți, 11 mai, la Adunarea protopopească și la o conferință preoțească aferente lunii mai. Evenimentul a fost găzduit de Parohia
Letiţia Boroi-Vişoiu, o tânără interpretă de muzică populară, a lansat de curând CD-ul intitulat „O, Marie, Maică Sfântă”, care conţine un număr de 10 pricesne închinate în special Maicii Domnului. Ma
În Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului eparhial din Slobozia, a avut loc miercuri, 12 mai 2021, ședința de lucru a Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, su
La începutul acestei săptămâni, preoții din cadrul Protopopiatului Tulcea s-au reunit în cadrul unei conferințe clericale. Întâlnirea, desfășurată la Biserica „Buna Vestire” din municipiul Tulcea, a fost
Aula „Iustin Patriarhul” a Centrului de formare continuă „Dumitru Stăniloae” al Patriarhiei Române a găzduit joi, 13 mai 2021, cea de‑a treia întâlnire din seria de conferinţe online dedicate
În Episcopia Caransebeşului au avut loc recent evenimente prilejuite de sărbătorile specifice perioadei pascale. Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș și-a sărbătorit hramul în Duminica S
De Ziua Naţională a Regalităţii, luni, 10 mai, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la evenimentele organizate cu ocazia deschiderii pentru public a Domeniului Regal
În Duminica Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din
La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Sfânta Litughie din Duminica Sfântului Apostol Toma a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi
Preasfințitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie, duminică, 9 mai, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”, Iclod,
În prima duminică după Sfintele Paști, a Sfântului Apostol Toma, numită în popor și Paștele celor adormiți sau Paștele blajinilor, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta
În ziua pomenirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, 8 mai, Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit hramul istoric. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul
Credincioșii de la Parohia „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, cu
Obștea Mănăstirii Bistriţa din judeţul Neamţ a continuat bucuria prilejuită de marele praznic al Învierii, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram - „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie a
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit sâmbătă, 8 mai, biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din filia Belci a Parohiei Slobozia din
Obștea Mănăstirii Pârvești, județul Vaslui, a primit în Duminica a 2-a după Paști, a Sfântului Apostol Toma, vizita Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, care a oficiat Sfânta Liturghie,
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a
Fraților, voiesc ca voi să știți că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanțurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor
Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Făceau parte din familii nobile şi au avut dregătorii de frunte în armata romană. „Ei se bucurau de mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 525-526 „(Monahia Maria Sturza), această călugăriță vrednică de pomenit fusese în tinerețe soția
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Biserica Ortodoxă prin credinţa şi cultul ei păstrează în conţinut aceeaşi credinţă şi acelaşi cult din primele secole creştine. Ea este Biserica lui Hristos care a păstrat credinţa nealterată în
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


