La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Slujire arhierească la catedrala din Huși
Duminică, 18 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Sofian Gaman.
În omilia rostită după citirea pasajului evanghelic, Preasfinția Sa a vorbit despre puterea extraordinară a cuvântului, care poate, deopotrivă, zidi sau distruge, informează Biroul de presă al eparhiei. De asemenea, ierarhul Hușilor a evidențiat rolul tăcerii, al introspecției și al analizei interioare: „Pentru a-l putea adânci în inima noastră, cuvântul are nevoie de tăcere. Cineva spunea că tăcerea nu înseamnă lipsa zgomotului, ci faptul că, în această tăcere nu poate exista zgomot. Doar în tăcere putem înțelege, mai profund, cuvântul.
Când suntem străbătuți de o bucurie extraordinară, strigăm (urlăm) de bucurie. De asemenea, când avem o suferință care ne doboară, ne zdrobește, urlăm de durere. În aceste situații, noi nu strigăm ca să fim auziți de cineva, nici nu ne punem problema că cineva ne-ar putea sesiza bucuria sau tristețea, dacă strigăm. Ne manifestăm în acest fel pentru că acel strigăt este de fapt o tăcere care vorbește din adâncul inimii noastre. Suntem atât de plini de aceste stări de bucurie sau de suferință, încât tăcerea din viscerele noastre cere să vorbească, iar aceasta este o formă de eliberare. Este ca un extaz pe care îl trăiește omul, prin tăcerea care se cere a fi exprimată. (…) Dacă am învăța să rostim mai mult cuvintele care au un conținut duhovnicesc (într-o exprimare simplistă - cuvintele pozitive), relațiile dintre noi și atitudinea unuia față de celălalt s-ar schimba.
Așa cum există o inflație economică, există și o adevărată inflație a cuvântului. Vorbim foarte mult și, din păcate, foarte prost. Cuvintele noastre sunt goale, fără conținut. Ele nu transmit nimic, nu înviază și nu hrănesc pe nimeni.
Pericopa evanghelică ne cere să reflectăm mult mai profund la semnificația a ceea ce înseamnă cuvântul. Așa cum prin cuvântul nostru putem să zidim, să înviem pe cineva, tot la fel îl putem distruge (nu numai să-l rănim, putem chiar să-l omorâm)”.