Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) solicită, în raportul „Oamenii şi natura în siturile UNESCO: contribuţii globale şi locale”, o protecţie mai bună a siturilor
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) solicită, în raportul „Oamenii şi natura în siturile UNESCO: contribuţii globale şi locale”, o protecţie mai bună a siturilor
România mai are de accesat prin PNRR încă circa 10 miliarde de euro, bani pentru care, până în august, trebuie să finalizeze câteva zeci de jaloane, cele mai importante fiind Autostrada Moldovei și reformele pri
După ce Guvernul a introdus, la sfârşitul lunii februarie, obligaţia pentru operatorii licenţiaţi în desfășurarea de jocuri de noroc de a obţine şi avizul autorităților locale în raza cărora îşi
Parcul Natural Vânători-Neamţ a achiziţionat patru elani, în cadrul unui program de repopulare cu acest ierbivor, a declarat, pentru Agerpres, directorul parcului, Sebastian Cătănoiu. Aduși din Germania,
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian a organizat, ieri, un miting naţional în Piaţa Victoriei, la care au participat membri de la toate marile federaţii sindicale, de la asociaţii profesionale, ale
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
În Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va avea loc, în 8 mai, conferința „Descoperă spațiul Celibidache”, susținută de istoricul
Aula Academiei Române va găzdui, în 11 mai 2026, simpozionul omagial „Horia Colan - 100 de ani de la naștere”, în cadrul căruia acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, va rosti cuvântul de
În Aula Academiei Române se va desfășura, în 5 mai 2026, Simpozionul omagial Zoe Dumitrescu-Bușuleanga, eveniment care include și proiecția documentarului „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”,
Sub temelia Bisericii „Buna Vestire” din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, într-o zonă în care istoricii presupun că ar fi fost şi curte domnească, a fost descoperită fundaţia unui lăcaș mai vechi
Bienala de Artă de la Veneția, ediţia a 61-a, cu tema „În tonuri minore”, se va deschide publicului larg în 9 mai. România este reprezentată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefan, cu proiectul „Marea
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Bunica mea spunea așa: „Bolile există la toate cuvântătoarele și necuvântătoarele de când a lăsat Dumnezeu viața pe Pământ”. Şi tot ea adăuga că, „dacă nu ar exista boli, nu ar fi nici doctori care
Cancerul mamar este frecvent asociat cu genul feminin, însă și bărbații pot dezvolta această patologie. Deși rar (aproximativ 1% din totalul cazurilor de cancer mamar), afecțiunea apare la nivelul țesutului
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
În lumina sărbătorii Femeilor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evidențiază, în interviul de mai jos, curajul, cre
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
De multe ori, pericolele din mediul online nu apar acolo unde ne așteptăm, ci în momentele în care suntem grăbiți sau obosiți. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în psihologie și științele educației, explică mo
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Unul dintre cele mai importante atribute divine este bunătatea, care exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Însușirea acestei trăsături se manifestă concret prin grija pe care trebuie să o acordăm celor săraci, văduvelor, orfanilor, copiilor și, în general, celor aflați în dificultate. Realitățile sociale din Parohia Tamași, comuna Corbeanca, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au determinat înființarea în această enorie a unui centru de zi pentru copii și a unei filiale a Asociației „Diaconia”, care se îngrijește de copiii și bătrânii lipsiți de posibilități materiale.
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf.
Ca toți să fie una Dacă dau timpul înapoi, Îmi amintesc că-n sat la noi, În anii grei, după război, Pe când eram păstor la oi, Deși erau multe nevoi, Toți consătenii erau una, Precum au fost
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
Rãsfrângeri Te-am aşteptat, pânã la capãt, Nãdãjduind cã ai rãspunsuri La întrebãri și la neliniști, Ce nu îşi au pe lume leacul. Şi, deodatã, eşti cu mine: Mã iei acasã, de pe drumuri, O
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
Încă o Noapte de Înviere Doamne! Ce frumos a fost la Înviere! Din turla bisericii curgea miere, Pe cerul de albastru velin, Pe frunzele înguste de măslin. Pescărușii dădeau alb ocol, Alunecau subțiri
Zeci de clerici şi credincioşi din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor au făcut un gest nobil care salvează vieţi, informează basilica.ro. Ei au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Slatina, județul
Biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Parohiei Cumpărătura, comuna Bosanci, Protopopiatul Suceava 2, a fost sfinţită duminică, 16 august, de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
La Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi, judeţul Suceava, a avut loc vineri, 14 august 2020, recepţia lucrărilor la proiectul „Restaurarea, conservarea patrimoniului cultural la Mănăstirea Bogdana”, cu o valoare
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 17 august, biserica de lemn din Complexul „Condor“ din comuna Dulcești, judeţul Neamţ, s-a îmbrăcat în ve
Miercuri, 19 august, s-au împlinit 419 ani de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc. Cu acest prilej, Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda, județul Cluj,
Înainte de toate şi mai presus de orice, Mănăstirea Nicula este cel mai important loc al sfinţeniei din Transilvania, iar sfinţenia îi este conferită cu precădere de icoana făcătoare de minuni a Maicii
La sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Mureş, s-a desfășurat marți, 18 august, o nouă campanie de donare de sânge din cadrul proiectului „Donează sânge, salvează vieți”, derulat în Arhiepisco
Sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, 16 august, este o zi specială pentru comunitatea Bisericii „Sfântul Nicolae”-Brâncoveanu din municipiul Făgăraș, ctitorie a voievodului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale.
În perioada 17-21 august 2020, în orașul Szentendre din Ungaria, situat nu departe de Budapesta, se desfășoară o tabără de pictat icoane pe sticlă, la care participă 10 elevi din Szentendre și din
Apărut în deosebite condiții grafice, volumul „Târgoviște - reședință a Mitropoliților munteni. 500 de ani de la mutarea oficială a Mitropoliei, de la Curtea de Argeș” marchează jumătate de
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit duminică, 16 august, în localitatea Bobeşti, Parohia Stroieşti, Protopopiatul Huşi, informează Biroul de presă al eparhiei. În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a făcut referire la persecuţiile la care sunt supuşi creştinii, inclusiv în zilele noastre.
La Biserica Martirilor „In Memoriam” din centrul Sucevei, unde se află singurul grup statuar al familiei Brâncovenilor din Bucovina, a avut loc duminică, 16 august, un eveniment comemorativ cu prilejul „Zilei Na
Municipiul Piatra Neamţ l-a sărbătorit luni, 17 august 2020, pe unul dintre ocrotitorii săi, pe Sfântul Gheorghe Pelerinul. Sărbătoarea a debutat duminică seara, cu slujba Vecerniei unită cu Litia,
La sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, duminică, 16 august, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei; și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit de zeci de credincioşi, veniţi la hramul bisericii-bolniţă din incinta reşedinţei Arhiepiscopiei Râmnicului din Râmnicu Vâlcea. Sfânta Liturghie a
În Duminica a 10-a după Rusalii, 16 august 2020, când s-a făcut pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și a sfetnicului Ianache,
Duminică, 16 august, a fost inaugurat Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena” din București. Părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal, a oficiat slujba de binecuvântare a
În ziua de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Mioveni, județul Argeș,
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a binecuvântat luni, 17 august 2020, spălătoria „Fulg de nea” din municipiul Buzău, destinată în special curățării veșmintelor
Duminică, 16 august 2020, a avut loc slujba de binecuvântare a casei praznicale a Parohiei Livadea, din comuna Vărbilău, Protoieria Vălenii de Munte, județul Prahova. Părintele arhim. David Petrovici, starețul M
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat duminică, 16 august, în mijlocul credincioşilor din Parohia Nifon, Protopopiatul Niculiţel, județul Tulcea, pentru a oficia Sfânta Liturghie, cu
Zi de importanță istorică pentru locuitorii din satul Pocreaca, comuna Schitu Duca, județul Iași, unde, în Duminica a 10-a după Rusalii, 16 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a resfințit vechea biserică, în urma finalizării unui amplu proces de restaurare.
În ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Humor şi-a serbat hramul istoric, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Vrednicul de pomenire părinte Alexandru Argatu a fost înmormântat duminică, 16 august 2020, la ctitoria sa din parohia suceveană Boroaia, slujba Înmormântării fiind săvârşită de către Preasfinţitul
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-ați și văzut și nu
În zilele acelea, Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela, pe care eu voi pune mâinile, să primească Duhul
Sfinţii 9 Mucenici din Cizic au suferit martiriul pentru Hristos la sfârșitul secolului al III-lea. Cizicul era o cetate din Asia Mică, de lângă strâmtoarea Bosfor, la hotarul cu localitatea Troa, după cum
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 197-198 „Între Muntele Scaunele și Poiana lui Eufrosin este o mică poiană cu arbori bătrâni și
Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au
Învierea Mântuitorului constituie nu doar evenimentul central al Creștinismului, ci faptul cel mai anevoie de înțeles de mintea omenească, mai exact spus, cu neputință de cuprins pe deplin de nici o minte a v
În fiecare an din timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod propune, în mod absolut inspirat, spre analiză, meditație și identificare a celor


