Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
În condițiile în care peste 40% dintre români locuiesc în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în UE, nevoia de dezvoltare a proiectelor rezidențiale la preţuri accesibile, în special în marile
Scăderea nivelului de trai şi sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul. Este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului
Circulaţia rutieră pe autostrada A1, sectorul între nodurile de la Boiţa şi Cisnădie/Şelimbăr, a fost închisă până la 19 decembrie, pentru construcţia pasajului peste breteaua care asigură descărcarea în
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Fundaţia de protejare a monumentelor istorice din Bihor - Oradea Heritage organizează, între 8 și 11 octombrie, un maraton de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat zilelor orașului. Vor avea loc
În Aula Academiei Române - Filiala Iași va avea loc, în 12 octombrie 2026, lansarea volumului „Academia Română - Filiala Iași. Opt decenii în viața cultural-științifică a Iașului”, eveniment
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Copiii din Maramureș sunt așteptați, în perioada 13-23 octombrie 2026, în „Laborator - Știința în joacă”, pentru a afla lucruri despre știință prin joc și experiment, dar și pentru a vizita
Opera Națională București și-a deschis stagiunea de toamnă 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, spectacolul din deschidere fiind condus de dirijorul Cristian Mandeal, regia
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, joi, 11 martie, a fost sfințit sediul Centrului de pelerinaje și turism al Arhiepiscopiei Sucevei și
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti se săvârşeşte, în primele patru zile ale Postului Mare, de la ora 16:00, slujba Pavecerniţei Mari. În cadrul acesteia este citită, pe rând, câte o parte din Canonul cel
Luni, 15 martie, în prima zi a Sfântului şi Marelui Post, urmând rânduielii tradiţionale din această perioadă, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a
În prima săptămână din Postul Mare, la mănăstirile şi parohiile ortodoxe se săvârșește rânduiala Pavecerniței Mari, în cadrul căreia se citește câte o parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Duminică, 14 martie, credincioşii Parohiei „Sfântul Nicolae”-Dintr‑o zi din Protoieria Sector 1 Capitală au primit un dar de mare preţ, icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, copie a icoanei
În zilele de 9 şi 10 martie 2021, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost organizată sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoţească. În prima zi, cei 8 candidaţi înscrişi au
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, însoțit de preotul Ionuț Ghibanu, vicar administrativ eparhial, pr. consilier eparhial Victor Drăghicescu și pr. co
Într-un cadru festiv, marți, 9.03.2021, la Casa de cultură a orașului Slănic din județul Prahova, a avut loc festivitatea de decernare a titlului de cetățean de onoare al orașului Slănic preotului Romeo-Florin
Preoţii de la unităţile de cult misionare din Sibiu s-au întâlnit luni, 8 martie, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” din Dumbrava Sibiului. Au participat la întâlnire preoţii de la capelel
La Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Țara Făgărașului, aflat în fața Cetății din municipiul Făgăraş, a avut loc marţi, 9 martie, un parastas săvârşit de un sobor de preoți, cu ocazia Zilei
La Reședința mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a primit în vizită pe Excelența Sa David
Luni, 8 martie 2021, a avut loc în sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului eparhial Suceava sinaxa cu duhovnicii și cu stareții și starețele din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Tema sinaxei a fost
O troiță dedicată mărturisitorilor din Penitenciarul Pitești a fost sfințită miercuri, 10 martie, pe vârful Cireșoaia, județul Bacău, acolo unde, în Primul Război Mondial, s-au dat printre cele mai aprige lu
La Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, județul Suceava, a avut loc, în data de 6 martie 2021, un eveniment deosebit dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Spectacolul a debutat cu un
În Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au avut loc săptămâna aceasta două întâlniri importante: marți, 9 martie 2021, în Protoieria Râmnicu Sărat, un eveniment comemorativ dedicat mărturisitorilor din
„O taină într-o mână de copil” este titlul proiectului pe care Parohia „Sfânta Parascheva” din localitatea Slimnic, judeţul Sibiu, și Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din orașul Lodi, Episcopia
În Duminica Lăsatului sec de carne, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a vizitat pe credincioșii din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul reșițean Lunca Bârzavei,
La Parohia Tâncăbești din Protopopiatul Ilfov Nord a avut loc duminică, 7 martie, după Sfânta Liturghie, evenimentul cultural „Mama, prima mea icoană”, un dar de suflet pentru toate doamnele din comunitatea pa
Luni, 8 martie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat în Biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi, păstorită de părintele paroh Petru
La Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Sita Buzăului a avut loc joi, 4 martie, Sinaxa monahală a stareților și starețelor și duhovnicilor din Episcopia Covasnei și Harghitei. Preasfințitul Părinte
De sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, marți, 9 martie, când este şi Ziua foștilor deținuți politici anticomuniști, Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici”-Memorialul Gherla și-a
În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie, când este şi Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei,
Cu ocazia Zilei deținuților politici anticomuniști, marți, 9 martie, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste, din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, a avut loc un eveniment comemorativ la care au participat
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a
Fraților, voiesc ca voi să știți că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanțurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor
Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Făceau parte din familii nobile şi au avut dregătorii de frunte în armata romană. „Ei se bucurau de mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 525-526 „(Monahia Maria Sturza), această călugăriță vrednică de pomenit fusese în tinerețe soția
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Biserica Ortodoxă prin credinţa şi cultul ei păstrează în conţinut aceeaşi credinţă şi acelaşi cult din primele secole creştine. Ea este Biserica lui Hristos care a păstrat credinţa nealterată în
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


