Paradoxurile obezităţii

Revenind, după Anul Nou, dintr-o ţară de la capătul vestic al Europei, am citit în avion, în "International Herald Tribune", un articol de Pam Belluck, care aduce o ştire îmbucurătoare pentru "grăsuţi". Articolul prezintă datele mai multor studii legate de riscurile pentru sănătate observate la supraponderali şi la obezi.

După ce am ajuns acasă, m-am documentat, şi vă ofer câteva informaţii legate de acest subiect destul de controversat. Există numeroase cercetări care demonstrează că creşterea greutăţii corporale măreşte riscul de afecţiuni cardiovasculare, articulare, diabet sau cancer.

Pentru definirea greutăţii corporale ideale, pentru o înălţime dată, a fost inventat indicele de masă corporală (IMC). IMC este un indicator cu recunoaştere ştiinţifică, stabilit pe un număr foarte mare de persoane, la care s-a studiat relaţia dintre raportul înălţime-greutate, pe de o parte, şi starea sănătăţii, pe de alta. Conform acestor studii, a reieşit că persoanele cu IMC între 18,5-25 au o stare de sănătate mai bună decât persoanele aflate în afara intervalului. Trebuie remarcat faptul că, deşi este util ca indicator statistic, IMC-ul nu poate fi folosit specific pentru o persoană, deoarece el nu se potriveşte copiilor, atleţilor sau bătrânilor. Este bine totuşi de reţinut că persoanele cu un indice cuprins între 25-30 sunt considerate supraponderale, iar peste 30 se înregistrează diverse grade de obezitate.

Deoarece americanii par a fi cei mai îngrijoraţi de greutatea lor, nu este de mirare că acolo există cele mai serioase studii asupra obezităţii, care a fost considerată drept o "boală epidemică". Sunt cunoscute în special lucrările cercetătoarei Katherine Flegal (Centrul pentru Statistică şi Prevenirea Bolilor - Maryland), care are 44 de publicaţii pe această temă în ultimul deceniu (lucrări citate de 13.474 de ori !).

Din cercetările publicate reiese că obezitatea este asociată cu mortalitate cauzată de bolile cardiovasculare, dar nu şi cu cancerul. Mai mult, s-a observat că cei din categoria supraponderalilor au o mortalitate mai scăzută (din alte cauze decât bolile cardiovasculare), decât cei cu indice normal. De aici a apărut şi concluzia că riscul de mortalitate nu este legat de IMC, ci, mai degrabă, de alţi factori, cum ar fi valorile presiunii arteriale, ale colesterolului şi glicemiei. Prin urmare, persoanele supraponderale care au aceste valori în limite normale nu prezintă riscuri mai mari pentru sănătate decât cei cu un IMC în limite normale. Evident, această informaţie nu trebuie să determine oamenii să gândească: " Sunt sănătos deci, pot să mă îngraş liniştit".

Un alt studiu a relevat că situaţia se agravează în momentul în care IMC-ul trece de valoarea 35. Doctorul Blackburn, autorul acestei cercetări, afirmă că, la un astfel grad de obezitate, "grăsimea ia foc".

Într-un interviu acordat publicaţiei Science Watch.com, doamna Flegal analizează rezultatele obţinute de către echipa sa şi de către alte echipe universitare, relativ la aşa numitul "paradox al obezităţii". Faptul că cercetătorii nu au găsit o relaţie liniară între creşterea greutăţii corporale şi mortalitate arată că lucrurile sunt mai complexe şi cauzate de mai mulţi factori decât cei investigaţi până acum. Mai mult, se consideră că deşi riscul de mortalitate este mai scăzut la supraponderali, riscul de îmbolnăvire de alte boli, neletale, creşte.

În concluzie, dacă sunteţi supraponderali, dar cu analizele în limite normale, puteţi trăi liniştiţi, fără a vă chinui cu diete inutile sau chiar dăunătoare.