Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parastas pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri, 6 noiembrie, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, slujba Parastasului, la împlinirea celor 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Nicolae Corneanu.
De la trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Nicolae Corneanu şi până astăzi, rugăciunile şi slujbele de pomenire pentru regretatul ierarh nu au contenit în bisericile, mănăstirile şi casele clerului şi credincioşilor din Mitropolia Banatului. Ieri, la împlinirea celor 40 de zile de când a trecut la Domnul părintele duhovnicesc al acestei eparhii, pe care a păstorit-o vreme de 52 de ani, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor format din trei ierarhi şi numeroşi preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Epifania“ al preoţilor din Timişoara. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost pomenit şi Înaltpreasfinţitul Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care a fost înmormântat ieri.
După Sfânta Liturghie a urmat slujba Parastasului, care a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de şapte ierarhi, înconjuraţi de preoţi şi diaconi. La slujba de pomenire au fost prezenţi membri ai familiei vrednicului arhipăstor, oameni de cultură, reprezentanţi ai cultelor din Timişoara şi ai instituţiilor locale, precum şi numeroşi preoţi şi credincioşi din Mitropolia Banatului. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Mitropolitul Nicolae al Banatului rămâne în memoria vie a clerului şi credincioşilor bănăţeni, şi nu numai, ca un luminător prin bogata sa operă teologică, prin bisericile de parohie şi mănăstirile pe care le-a înfiinţat sau restaurat, prin activitatea sa administrativă, social-filantropică şi, mai ales, prin iubirea părintească, exprimată în rugăciune pentru toată eparhia.
Întâistătătorul Bisericii noastre a mai arătat că memoria vie a prezenţei sale spirituale se păstrează mai ales prin rugăciune. „Rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul, bazată pe credinţa în nemurirea sufletului şi în aşteptarea învierii celei de obşte, este o iubire mai tare decât moartea. Singura forţă mai tare decât moartea, decât timpul şi spaţiul care separă este iubirea izvorâtă din rugăciune, din iubire curată, sfinţită şi unită cu Duhul Sfânt, care ne împărtăşeşte nouă şi celor pomeniţi iubirea Preasfintei Treimi. Lumina lăsată nouă de Mitropolitul Nicolae al Banatului venea din credinţa sa puternică. Aceasta a fost cultivată constant prin cultură şi întărită prin multă nevoinţă şi suferinţă, mai precis, printr-o activitate spirituală şi administrativă intensă, multiplă şi riguros programată şi susţinută în timp de sănătate şi având multă răbdare şi discreţie în timp de boală. Nu s-a plâns nimănui de suferinţa sa. A interiorizat-o atât de mult, încât nu voia ca ea să se vadă şi avea chiar în mijlocul suferinţei o puternică şi constantă conştiinţă a responsabilităţii pentru instituţie. Nu a văzut nimeni în viaţa sa comoditate sau delăsare, ci doar muncă stăruitoare şi preocupare permanentă pentru binele Bisericii. Lumina credinţei Mitropolitului Nicolae al Banatului s-a amplificat mai ales din practica unei detaşări totale de lucrurile materiale. După cum s-a constatat şi din testamentul scris pe care l-a lăsat, el nu a adunat pentru sine nici bani, nici obiecte de valoare, nici averi, nici comori. A trăit sobru şi modest. A trecut la Domnul sărac în agoniseli materiale, dar bogat în fapte de milostenie, asemenea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul său spiritual. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru lumina vieţii sale, lăsată moştenire nouă tuturor, şi ne rugăm ca să-i dăruiască pacea şi bucuria sfinţilor din ceruri“, a spus Preafericirea Sa.
La final, soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi a săvârşit un Trisaghion la mormântul Mitropolitului Nicolae Corneanu, care se află în cripta de sub Altarul Catedralei Mitropolitane din Timişoara.