Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Parastas pentru pacienții trecuți la Domnul în cadrul Centrului de îngrijiri paliative din Cluj-Napoca
În ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, sâmbătă, 8 noiembrie, la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca au fost comemorați pacienții care au trecut la cele veșnice în cadrul instituției medico-sociale. În ultimul an, în perioada noiembrie 2024 - noiembrie 2025, au trecut la Domnul 582 de pacienți, din cei aproximativ 800 internați. De la deschiderea centrului, peste 7.800 de pacienți cu boli cronice progresive, indiferent de etnie, statut social sau confesiune, au primit, în mod gratuit, asistență medicală, spirituală, psihologică şi socială.
În curtea așezământului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârşit slujba Parastasului pentru pacienții care au trecut la Domnul, precum și pentru Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul), ctitorul centrului. La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de mângâiere și îmbărbătare pentru cei prezenți, angajații centrului și membri ai familiilor celor care au trecut în veșnicie în cadrul așezământului.
Pr. dr. Bogdan Chiorean, directorul centrului, a mulțumit ierarhului, angajaților și tuturor celor care, de-a lungul celor 12 ani de la deschiderea centrului, au sprijinit și continuă să sprijine activitățile de îngrijiri paliative.



.jpg)
