Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Parastas pentru părintele Constantin Matasă, la Piatra Neamţ
În Biserica Precista I din Piatra Neamţ a fost oficiată ieri o slujbă de pomenire pentru pr. Constantin Matasă, fost protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ şi fondatorul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ. "Delegatul Protopopiatului Piatra Neamţ la această comemorare a fost pr. Alecu Amarinei de la Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Piatra Neamţ, care a ţinut un cuvânt în memoria părintelui Constantin Matasă. Prin momentul de astăzi (n.r. ieri) am dorit ca oamenii să ştie mai multe despre lucrarea frumoasă a părintelui Constantin Matasă", a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. (C.C.)



.jpg)
