Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parastas pentru părintele Zenovie Ghidescu, la Nechit
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit joi, 18 septembrie 2014, la Mănăstirea Nechit din judeţul Neamţ, slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire arhimandrit Zenovie Ghidescu. Slujba de pomenire a fost oficiată la mormântul vrednicului de pomenire slujitor, cu prilejul împlinirii a şase luni de când stareţul acestei aşezări monahale a plecat la Domnul.
Obştea Mănăstirii Nechit din judeţul Neamţ l-a comemorat joi, 18 septembrie 2014, pe părintele Zenovie Ghidescu, cel care a păstorit această aşezare monahală timp de peste două decenii. Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie şi a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la mormântul părintelui Zenovie, aflat sub streaşina bisericii pe care a ctitorit-o. La acest moment de rugăciune, au participat numeroşi credincioşi care l-au cunoscut pe vrednicul de pomenire arhimandrit Zenovie Ghidescu. La finalul slujbei, părintele Dan Panţîru de la Parohia Ţarna Mare, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a vorbit despre cum l-a cunoscut pe părintele Zenovie Ghidescu, considerându-se „unul dintre erudiţii Preacuvioşiei Sale“. A urmat cuvântul părintelui Ştefan Sardenie de la Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Moineşti, care a mărturisit că simte ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciunile părintelui Zenovie Ghidescu. Prof. dr. Gheorghe Brânzei, inspector pe disciplina limba şi literatura română în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, a amintit apoi de memoria vie a părintelui Zenovie Ghidescu. Arhimandritul Zenovie Grigore, stareţul Mănăstirii Nechit, şi-a exprimat recunoştinţa pentru că PS Calinic Botoşăneanul a oficiat Parastasul pentru părintele Zenovie Ghidescu, ale cărui fapte sunt nemuritoare. „Dumnezeu a rânduit ca prin mâna Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul să primesc hirotonia întru diacon şi preot. Cel care m-a hărăzit în lumea aceasta să fiu slujitor a venit să ne fie alături şi să ne dea binecuvântare pentru a merge mai departe. Arhimandritul Zenovie a fost un părinte bun care a vorbit mereu despre lumea de dincolo. De aceea, cuvioşia sa îi pomenea mereu pe cei plecaţi în lumea veşniciei, oficiind în fiecare zi slujba Parastasului, după Sfânta Liturghie“, a spus arhim. Zenovie Grigore.
A urmat cuvântul Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, care a făcut o scurtă prezentare a monahismului, ajungând până la perioada comunistă, amintind că, în funcţie de conducători, Biserica a sporit sau a scăzut duhovniceşte. Preasfinţia Sa a menţionat apoi că monahii, încă din primele secole ale creştinismului, au vieţuit în perspectiva crucii, pe care au purtat-o pentru că în ea L-au simţit pe Hristos. În continuare, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a mărturisit că părintele Zenovie Ghidescu a ctitorit biserici şi suflete, fiind un om cu aşezare duhovnicească ireproşabilă.