În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Părintele academician Mircea Păcurariu a fost condus pe drumul veșniciei
Cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române, mare dascăl și slujitor al Sfântului Altar, părintele academician Mircea Păcurariu (1932-2021) a fost condus vineri, 15 ianuarie, pe drumul veșniciei. Slujba religioasă a fost oficiată de șase arhierei și un sobor de preoți și diaconi în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Slujba de înmormântare a părintelui academician Mircea Păcurariu a fost oficiată după Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de slujitori, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.
Slujba Înmormântării a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Între preoți s-au numărat decanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Daniel Buda, cadre didactice universitare de la mai multe facultăți de teologie din țară, consilieri eparhiali, protopopi și alți slujitori ai sfintelor altare.
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost citit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.
„Chipul senin al unui părinte adevărat”
Un cuvânt de evocare a personalității academice și duhovnicești a părintelui Mircea Păcurariu a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu.
„Ne reamintim întâi de toate acel chip senin al unui părinte adevărat, pentru că și atunci când era aspru, și atunci când preda materii din acestea foarte precise, cu cifre multe, cu ani mulți, cu nume multe, ni le prezenta și ni le dădea nouă cu atâta căldură, încât se lipeau toate de noi, deși nu eram în stare să repetăm sau să reținem ceea ce ne prezenta în mod magistral și complet. Reținem că lângă acest chip blând al părintelui, indiferent de ce titlu universitar i-am aminti acum, cea mai mare calitate a lui este aceea de a fi părinte. Alături de alți mari părinți ai noștri ai Bisericii, cum este părintele Stăniloae, sau părintele Braniște, i se va spune părintele Mircea Păcurariu. Ne amintim cu toții de seriozitatea, dar și de înțelegerea pe care o avea față de studenții nepricepuți, începători, temători, uneori delăsători. Era imparțial și incoruptibil. A fost un părinte și un coleg, în același timp. Am lucrat împreună mult și bine. Atunci când a rânduit Dumnezeu să fie prețuit cu calitatea de decan al Facultății de Teologie, l-am ajutat cu drag pentru că aveam cu cine să colaborez”, a subliniat ierarhul.
Urmașul la Catedra de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române de la Facultatea de Teologie din Sibiu, prof. univ. dr. Paul Brusanowski, a evocat activitatea de cercetare, academică și pedagogică, inegalabilă a părintelui Mircea Păcurariu, dar mai ales cea de mentor pentru ucenicii săi.
„Timp de aproape 30 de ani m-a călăuzit, m-a îndrumat, mi-a fost mentor, mie și multor altor ucenici. Rămâne acum în amintirea noastră, a tuturor. Cu cât sunt mai frumoase amintirile, cu atât mai grea este despărțirea, însă recunoștința transformă aceste amintiri într-o bucurie tăcută și nu putem fi decât bucuroși și recunoscători că i-am fost ucenici și că i-am fost contemporani”, a spus profesorul Paul Brusanowski.
Onoruri militare
A urmat citirea mesajului de condoleanțe venit din partea consilierului prezidențial Sergiu Nistor, iar mai apoi, IPS Mitropolit Andrei a transmis un mesaj de condoleanțe din partea Academiei Române și a Înaltpreasfinției Sale. Conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a transmis un cuvânt de omagiere și de condoleanțe, iar la final, IPS Mitropolit Laurențiu a citit lista ierarhilor și a personalităților care au transmis mesaje de condoleanțe doamnei Minerva Păcurariu și familiei îndurerate.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Mircea Păcurariu a fost scos din Catedrala Mitropolitană cu onoruri militare și dus la mormântul familiei, pregătit la cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu. Aici, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula a rostit un ultim cuvânt de evocare.
„Pentru părintele profesor, istoria n-a fost niciodată decât un subiect personal. S-a bătut cu toți cei care au cotropit vreodată Ardealul, a apărat cu glasul și cu puterea lui firavă, dar strașnică, Ortodoxia și îndrăznesc să spun că, dacă astăzi suntem aici lângă biserica aceasta istorică a Sibiului, suntem pentru că părintele ne-a învățat de fiecare dată cât de mult valorează să te întorci la izvoare”, a spus părintele Necula.
În cadrul ceremoniei de înhumare din cimitirul menționat, Garda militară a tras trei salve de foc în onoarea celui care a intrat în istorie prin activitatea sa academică unică, prin care a scos la lumină lucrarea deosebită a Bisericii Ortodoxe din Ardeal și nu numai, fiind decorat pentru meritele sale de Președinția României cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer.