„Părintele“ care deschide cartea

Preoţia este cel mai preţios lucru de pe pământ, pentru că are rădăcinile în lume şi ramurile în rai. Pentru că florile ei sunt purtătoare de vreme şi roadele ei sunt pline de veşnicie. Căci ce face un preot? Pregăteşte pe oameni pentru împărăţia lui Dumnezeu.

În primul rând botezându-i în numele Sfintei Treimi, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu după har, primeşte înger păzitor, un loc în rai şi se îmbracă în Hristos "Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat". Apoi îi hrăneşte pe oameni cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie. Îi face pe oamenii zidiţi după chipul lui Dumnezeu tot mai asemănători cu El şi îi împărtăşeşte cu Sângele mântuitor al lui Hristos. Noi suntem de un neam cu Dumnezeu prin Fiul Său devenit om şi de un sânge cu Hristos prin Sfânta Euharistie.

Ce mai face preotul? Cheamă mereu pe oameni la rugăciune: "Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm". Se roagă de ei să se roage. Îi cheamă, îi mustră, stăruieşte, luminează, explică poruncile, aduce mărturie de har, aminteşte de minuni, povăţuieşte în Spovedanie, vorbeşte în numele tuturor cu Dumnezeu, Îl aduce pe Mântuitor pe pământ prin Sfintele Taine. O misiune nobilă şi care cere carte.

Preotul - mai mult decât profesorul sau notarul - e purtător de carte. El e omul cu cartea sfântă, cu Evanghelia pe care o predică şi trebuie să o urmeze el primul, pentru a fi exemplu, e purtătorul de Ceaslov la căpătâiul celor muribunzi, e deschizătorul de taine şi purtătorul legilor care te duc dincolo.

Preotul citeşte mântuirea oamenilor în ochii înlăcrimaţi de la Spovedanie şi citeşte dezlegarea de păcate celor ce se pocăiesc. Imnul misiunii lui e "Iubi-te-voi, Doamne, vârtutea mea, Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu". O declaraţie de dragoste care arată cât de mult este prezent Dumnezeu în viaţa, în mintea şi în inima unui adevărat preot.

Preotul este cititorul de rugăciuni şi cititorul de inimi, omul cu cartea în mână şi cu hrisoavele inimilor omeneşti deschise pentru mântuire. El poartă în mâini Evanghelia iubirii şi Scriptura sufletului omenesc, pe care Hristos a scris iubirea lui pentru veşnicie. Cu pruncul în braţe, îmbisericindu-l, încoronând iubirea mirilor sau la căpătâiul celui ce cu o suflare adâncă şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu, preotul este oriunde pulsează viaţa. El îşi ridică mâinile pentru a-L chema pe Duhul Sfânt care transformă darurile de pâine şi vin în Trupul şi Sângele lui Hristos.

Şi mai e ceva. Din mâinile lui, Hristos va cere fiecare suflet care i-a fost încredinţat. Preotul va fi întrebat şi mustrat pentru fiecare cădere din har, va răspunde pentru fiecare canon prea mic sau prea mare, care l-a făcut pe om să neglijeze pocăinţa sau să dispere. Preotul e un portar al sufletelor. El cade sau se înalţă împreună cu credincioşii lui. Ţesătura sufletului lui e plină de lumină sau de noroi de la cei pentru care se roagă.

Sunt, din păcate, unii preoţi (puţini) care - nesocotind vocaţia lor de rugători pentru om - ademenesc pe oameni prin practici fără de nici o legătură cu adevărul Bisericii. Sunt numiţi de oameni "cei ce deschid cartea". În filele ei, oamenii, întocmai ca la vrăjitoarea din Endor sau la feciorul cu duh pitonicesc, încearcă să afle viitorul, moartea sau boala, pedeapsa sau răsplătirea. Ştim că Saul - pentru că a apelat la vrăjitoarea mai sus numită - a fost pedepsit cu moartea de Dumnezeu. Şi mai ştim că feciorul cu duh de ghicitură a fost vindecat de Apostolul Pavel. Dincolo de amăgirea lor, oamenii care promit viitorul contra cost sunt amăgitori de mulţime şi vor primi răsplata faptelor lor.

Adevăratul preot este cel care te-a botezat, care se roagă împreună cu tine, care îţi citeşte rugăciuni, care săvârşeşte Tainele Sfinte, care te cunună cu Hristos, care suferă împreună cu tine, care te îngroapă în cântări duioase de veşnica pomenire. Acela e adevăratul preot, nu cel care în umbra faptelor lui îţi dezvăluie adevăruri universal valabile cu pretenţii de ghicituri.