Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
„Părintele duhovnic - călăuză spre Hristos Cel înviat”
În biserica arhiplină din Șcheii Brașovului, cu hramul „Sfântul Nicolae”, sâmbătă, 3 mai 2025, peste 100 de participanți s-au bucurat de unul dintre cele mai importante evenimente care au avut loc în ultima perioadă în Brașov. Conferința Presfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, și cuvântul regizorului Cristian Radu Nema au constituit un eveniment de o înaltă ținută spirituală și academică, la care au participat peste 40 de preoți din Brașov, Covasna și împrejurimi, dar și profesori ai Colegiului `Andrei Șaguna” și nu numai, oameni de cultură, jurnaliști și credincioși.
„Părintele duhovnic - călăuză spre Hristos Cel înviat” este titlul conferinței pe care ierarhul a dedicat-o celor doi părinți spirituali pe care îi are, părintelui Teofil Părăianu și părintelui protopop Gheorghe Rățulea. Cineastul Cristian Radu Nema a rostit un cuvânt despre cartea dedicată bunicului său, pr. protopop Rățulea, într-un eveniment organizat de pr. Dănuț Benga, protopopul Brașovului.
„Aseară, am participat, la Biserica «Sfântul Nicolae» din Scheii Brașovului, la un eveniment de suflet. Am susținut conferința «Părintele duhovnicesc - călăuza spre Hristos Cel înviat», cadru în care am putut realiza lansarea a două cărți: «Iubirea care îmbrățișează - 7 cuvântări la Duminica Fiului risipitor rostite de Părintele Teofil Paraian» și «Slujind Biserica și Neamul. Cultură-Religie-Angajare creștină», scrisă de părintele protopop Gheorghe Rățulea și reeditată acum de unul din nepoții săi, Cristian Radu Nema. Pe lângă importanța pe care cei doi autori o au pentru întreaga Biserică și pentru neamul nostru prin moștenirea spirituală pe care ne-au lăsat-o, ei sunt înscriși cu litere de viață în ființa mea”, a menționat Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul.
„Evocarea personalității părintelui protopop Gheorghe Rățulea, bunicul meu, și a părintelui Teofil Părăianu a subliniat încă o dată datoria noastră, a celor ce rămânem, să păstrăm vie o comoară culturală primită, care nu poate dispărea vreodată”, a mărturisit regizorul Cristian Radu Nema.



.jpg)
