Părintele Justin Pârvu - ziditor de suflete şi ctitor de mănăstiri

În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Dom­nului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a trecut la cele veşnice părintele ar­hi­man­drit Justin Pârvu, stareţul-cti­tor al Mănăstirii Sfinţii Ar­han­gheli Mihail şi Gavriil de la Petru Vodă, judeţul Neamţ, şi du­hovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti.

Format în atmosfera de ru­gă­ciu­ne şi înaltă trăire spirituală a mănăstirilor Durău şi Cer­nica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, părintele Justin a îndurat, cu multă credinţă, încercările temniţelor comuniste de la Văcăreşti, Ji­la­va, Aiud şi Suceava (între anii 1948 şi 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credinţă în vremuri de încercare.

Ca deţinut politic, a fost for­ţat să lucreze în mină, iar a­poi ca lu­crător forestier, într-o peri­oa­dă în care mulţi mo­nahi erau obli­gaţi să-şi pă­ră­sească mă­năs­tirile în urma promul­gă­rii De­cretului comunist 410/1959.

Biruind încercările şi nedreptăţile vremurilor de pri­goa­nă, a revenit în viaţa mo­na­hală, slujind ca ieromonah la mă­năs­ti­rile Secu şi Bis­tri­ţa, iar din anul 1991 ctitorind, în apro­pie­rea satului său natal, Mă­năs­ti­rea Petru Vodă şi, mai târziu, începând cu anul 1999, în ap­ro­pi­e­rea acesteia, Mănăstirea de că­lugăriţe Paltin, în care a or­ga­nizat şi o casă pentru copiii săraci.

Monahul, oriunde s-ar afla, este într-o permanentă luptă pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru a face cunoscută lucrarea lui Dum­nezeu celor din jurul lui. Mi­si­u­nea lui este de a fi „lumina lumii şi sarea pământului“ (Matei 5, 13-14), dar mai ales rugător permanent pentru mântuirea oamenilor.

Când este chemat la slujire preoţească, monahul devine iconom al Tainelor lui Dum­nezeu, urmând cuvintelor Sfân­tu­lui Apostol Pavel: „nu ne pro­po­văduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus Domnul“ (2 Corin­teni 4, 5).

Părintele arhimandrit Justin Pârvu a dat speranţă celor care suferă, pentru că el însuşi a trecut prin suferinţă. Celor care au urmat „calea cea strâmtă şi cu chi­nuri“ Dumnezeu le-a făgă­duit: „le voi da în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor“ (Isaia 56, 5).

Privind la lumina vieţii sale şi la mulţimea ucenicilor pe care pă­rintele Justin Pârvu i-a în­dru­mat pe calea mântuirii în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veşnice este o pierdere pen­tru viaţa şi lucrarea pasto­ra­lă a Bisericii, pentru monahismul românesc şi pentru mul­ţi­mea credincioşilor care l-au cunoscut.

În aceste clipe de vremelnică despărţire până la obşteasca Înviere, pentru ucenicii săi duhovniceşti rămân ca mân­gâiere rugăciunea şi aducerea aminte a cuvintelor ziditoare de suflet pe care le adresa tuturor.

Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel răstignit, înviat şi înălţat la Cer, să odihnească sufletul slujitorului său Justin arhimandritul în loc luminat, în loc de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea şi suspinul; şi să-i ierte orice greşeală a săvârşit el cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni!

Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru obştea mănăstirii,

† Daniel
 Patriarhul BisericiiOrtodoxe Române

Mesaj transmis la slujba de înmor­mân­tare a Părintelui Arhimandrit Jus­tin Pârvu, joi, 20 iunie 2013.