Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Părintele Nicu Moldoveanu la 70 de ani
La Editura "BASILICA" a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, volumul omagial "Părintele Prof. Dr. Nicu Moldoveanu la 70 de ani", un volum îngrijit de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu şi părintele lector. univ. dr. Stelian Ionaşcu.
Personalitate complexă a muzicii liturgice româneşti, dascăl a mai multe zeci de generaţii de teologi, renumit bizantinist, dirijor, compozitor şi preot distins, părintele profesor Nicu Moldoveanu a cultivat şi a făcut roditor darul iubirii faţă de Dumnezeu şi de lucrarea misionară a Bisericii, îmbogăţind sufletele cu lumina şi bucuria credinţei creatoare de valori nepieritoare.
"Activitatea sa neobosită de cultivare a muzicii liturgice autentice este pentru Biserică o lucrare misionară de sensibilizare a sufletelor pentru a recepta Evanghelia lui Hristos. Prin întreaga sa contribuţie la propăşirea muzicii noastre bisericeşti ca dirijor, compozitor şi profesor cu vastă experienţă, părintele Nicu Moldoveanu a înţeles că misiunea profesorului de muzică este aceea de a arăta tinereţea eternă a muzicii bizantine prin intermediul căreia şi cel care o promovează rămâne pururea tânăr, chiar şi după împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani", arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în prefaţa volumului omagial.
Mare bizantinolog român
Părintele Nicu Moldoveanu a realizat o operă de vastă dimensiune ştiinţifică şi s-a impus în elita bizantinologilor români contemporani.
"Ceea ce caracterizează în mod deosebit lucrările sale de muzicologie rămân indiscutabil vigoarea documentării, stăpânirea suverană a surselor istorice, ineditul descoperirilor de arhivă şi valorificarea tezaurului de muzică bisericească autohtonă. Contribuţiile sale bibliografice reprezintă nu numai o bază de date extrem de preţioasă pentru istoriografia noastră muzicală, ci şi o nesecată sursă de investigaţii viitoare prin bogăţia de sugestii ce le oferă cercetătorilor şi bizantinologilor", arată prof. univ. dr. Viorel Cosma în cuvântul său
"Un eminent exeget al muzicii noastre religioase"
Volumul omagial cuprinde două părţi. Prima parte este dedicată cuvintelor de preţuire din partea unor ierarhi ai Bisericii noastre, colegi profesori, preoţi sau foşti studenţi, care l-au cunoscut în cei 40 de ani de activitate pe părintele profesor Nicu Moldoveanu. A doua parte este dedicată studiilor pe diverse teme care privesc istoria muzicii religioase, a înfiinţării catedrelor de cântare bisericească de la institutele teologice, precum şi a unor personalităţi care s-au remarcat prin slujirea muzicii corale, contribuind la valorificarea şi îmbogăţirea tezaurului muzical psaltic românesc.