Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Părintele profesor Constantin C. Cojocaru (1942-2014) a trecut la Domnul
Duminică a trecut la Domnul părintele Constantin C. Cojocaru, care a fost profesor la trei seminarii teologice ortodoxe din Moldova (Neamţ, Suceava, Roman), unde a predat mai multe discipline teologice şi laice. Părintele a fost cunoscut în rândul elevilor şi al ucenicilor săi cu numele de „cronicarul de la Slatina“, după localitatea în care s-a născut, în anul 1942, de praznicul Adormirii Maicii Domnului. „Părintele a fost unul dintre profesorii de vocaţie ai Bisericii. În perioada 1979-1998 a predat la trei seminarii teologice de renume din zona Moldovei. În primul rând trebuie să amintim de legătura spirituală specială pe care a avut-o încă de la naştere cu Mănăstirea Slatina, voievodala ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu, de lângă Fălticeni, acolo unde s-a format în preajma marilor părinţi duhovniceşti Cleopa Ilie şi Paisie Olaru“, ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Superiorul Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte. Părintele Cojocaru a studiat la Seminarul Teologic de la Neamţ şi la Institutul Teologic Ortodox cu grad universitar din Bucureşti. În 1968 a fost hirotonit diacon şi preot de către mitropolitul Justin Moisescu al Moldovei şi Sucevei de la acea vreme, iar în 1978 şi-a început carierea didactică la Neamţ. „A fost un profesor strălucit. Deşi apropiat în mod special de discipline teologice istorice, a predat istoria literaturii universale, pastorală, logică. Ştia foarte bine muzică bisericească, limba latină, limba rusă. Era un profesor plurivalent, foarte pregătit şi foarte preocupat de disciplinele lui. La fiecare curs venea cu numeroase extrase din mari autori, din cărţi de teologie, din cărţi de istorie, semn că se preocupa atent de îmbogăţirea programei şcolare. Făcea conexiuni interesante între datele istorice, între localităţi şi oameni deosebiţi, între sfinţi ai Bisericii. A fost profesorul permanent preocupat de elevii săi, pe care i-a preţuit în mod deosebit“, ne-a spus părintele arhimandrit Timotei.
Părintele Constantin C. Cojocaru a slujit aproape trei decenii la Parohia Lunca, iar în ultimii ani, la Parohia Nemţişor, din judeţul Neamţ.



.jpg)
