În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Părintele profesor dr. Alexandru Stan (1941-2016), vrednic păstor și dascăl de Teologie
Am aflat cu întristare despre trecerea din această viață, în ziua de 17 noiembrie 2016, a Preacucernicului Părinte Alexandru Stan, fost profesor universitar de Teologie și preot paroh la Parohia Sfântul Ștefan-Călărași din București, ulterior preot pensionar, îmbisericit pe seama Parohiei Sfântul Andrei-Parva, Protopopiatul Sector 6 Capitală.
Născut la data de 29 octombrie 1941, în localitatea Smeeni, județul Buzău, părintele profesor Alexandru Stan a primit o educație deosebită de la părinții săi, Ion și Maria. După terminarea primelor opt clase, tânărul Alexandru a urmat cursurile Școlii de cântăreți și ale Seminarului Teologic din Buzău (1957‑1962). Apoi a studiat la Institutul Teologic de grad universitar din București (1962‑ 1966), în paralel urmând și Liceul Dimitrie Bolintineanu din București (1962‑1966).
Și‑a desăvârșit formarea teologică prin cursuri de doctorat în Istoria Religiilor la Institutul Teologic de grad universitar din București (1966‑1968), pe care le‑a completat cu două stagii de pregătire la prestigioase instituții de învățământ din străinătate: la „College of the Ascension” Selly Oak din Birmingham şi la ,,Mansfield College” din Oxford (1968‑ 1970), Anglia, apoi la Canterbury College, Universitatea din Windsor, Ontario, Canada (1977‑ 1978). Eforturile sale au fost încununate prin obținerea titlului de doctor în teologie, în baza tezei intitulate Biserica Ortodoxă şi religiile necreştine (9 martie 1982).
Părintele profesor Alexandru Stan şi soţia sa Maria au dat naştere la doi fii: Liviu și Michael‑Williams.
Temeinica sa pregătire academică a fost răsplătită prin încredințarea de către conducerea bisericească a unei duble slujiri: preoția și profesoratul, părintele Alexandru Stan fiind, în ordine cronologică: profesor de limbi clasice la Seminarul Teologic din Buzău (1972‑1975); asistent la secția Sistematică a Institutului Teologic de grad universitar din București (1975‑1984); suplinitor al lectoratului de limbi clasice și conferențiar‑spiritual (1984‑1990); conferențiar titular la disciplina Drept bisericesc și administrație la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (1990‑1998); profesor suplinitor la disciplina Drept bisericesc și administrație la Facultatea de Teologie din cadrul Universității Valahia din Târgoviște (octombrie 1998), iar începând cu data de 1 martie 2000, profesor titular la aceeași catedră în cadrul Facultății de Teologie din Târgoviște.
În perioada 1977‑1978, aflat la specializare în Canada, a funcționat și ca profesor asistent la Facultatea de Filosofie din Windsor. Cercetarea sa academică s‑a concretizat în publicarea unui manual de Istoria Religiilor pentru seminariile teologice (în colaborare cu Domnul profesor dr. Remus Rus), dar și a mai multor zeci de studii, articole, traduceri și recenzii.
Răspunzând chemării dumnezeiești de a sluji la Sfântul Altar, în data de 13 februarie 1972, tânărul teolog Alexandru Stan a primit Taina Hirotoniei întru diacon. Hirotonia întru preot, pe seama Paraclisului Episcopiei Buzăului, a fost săvârșită în data de 27 februarie 1972 de către Preasfințitul Părinte Antim Anghelescu, Episcopul Buzăului.
Părintele profesor Alexandru Stan a desfăşurat cea mai mare parte a slujirii sale clericale la biserica Sfântul Ștefan-Călărași din București, comunitate pe care a păstorit‑o vreme de două decenii, în perioada 1 martie 1990 – 1 august 2011. După ieșirea la pensie, Părintele profesor și‑a continuat slujirea preoțească la Parohia Sfântul Andrei-Parva, Protopopiatul Sector 6 Capitală.
Acestor două slujiri, de preot și profesor universitar, Părintele Alexandru Stan a adăugat și un alt mod de a servi Bisericii Ortodoxe Române, făcând parte din delegația Bisericii noastre la cea de‑a cincea Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Nairobi, în anul 1975. De asemenea, vasta sa cultură teologică și specializarea în Istoria Religiilor l‑au recomandat pentru a reprezenta Biserica Ortodoxă Română la peste zece întruniri în cadrul Dialogului islamic‑creştin.
În aceste momente de vremelnică despărţire de Părintele profesor Alexandru Stan, întru aşteptarea Învierii de obşte, adresăm familiei îndoliate și tuturor credincioșilor un cuvânt de binecuvântare şi de întărire.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să odihnească în pace sufletul Părintelui profesor Alexandru în ceata cuvenită vrednicilor slujitori ai Sfântului Altar, în iubirea şi lumina Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru toţi cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de Înmormântare a Preacucernicului Preot profesor dr. Alexandru Stan, Biserica Sfântul Andrei-Parva, Protopopiatul Sector 6 Capitală, duminică, 20 noiembrie 2016.