Părintele profesor Ene Branişte - Un mare dascăl al teologiei româneşti –

Cu multă bucurie sa­lutăm pe toţi par­­ticipanţii la lu­cră­­rile simpozio­nu­lui dedicat comemorării unui secol de la naşterea părintelui profesor Ene Branişte (12 octombrie 1913), organizat de Fa­cultatea de Teologie Orto­doxă „Justinian Patriarhul“  din Bucureşti.

Pentru a doua oară în această toamnă, Facultatea de Teo­logie din Bucureşti îmbracă haine de sărbătoare, de aceas­tă dată pentru a comemora un alt profesor care aparţine gene­raţiei de aur a teologiei româ­neşti, şi anume părintele Ene Branişte (1913-1984), după ce în zilele de 2-5 octombrie 2013 a fost comemorat părintele Dumitru Stăniloae.

Acest simpozion, intitulat „Părintele Ene Branişte - 100 de ani de la naştere“, se constituie într-un act de aducere amin­te şi de omagiere a memoriei acestui vrednic slujitor al Bi­sericii noastre, şi îşi propune să evidenţieze actualitatea teo­lo­giei sale, vocaţia, erudiţia şi profunzimea scrierilor, pentru care este considerat unul dintre cei mai de seamă teologi litur­gişti ai Ortodoxiei româneşti.

Vreme de 45 de ani, pr. prof. dr. Ene Branişte s-a ostenit cu predarea Teologiei Liturgice, a Teologiei Pastorale şi Artei creş­tine, mai întâi ca asistent, la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, între anii 1938-1950, apoi în ca­litate de conferenţiar, din 1 apri­lie 1950 până în 15 octom­brie 1950, şi profesor, din 1950 până în 1 octombrie 1982, când s-a pensionat, la limită de vârstă, de la fostul Institut Teologic Universitar din Bucu­reşti, astăzi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“  a Universităţii din Bucureşti.

Dedicat cu multă abnegaţie, în toată activitatea sa de profesorat, acestui mănunchi de ştiinţe teologice: Liturgică, Pas­to­rală şi Artă creştină, părintele Ene Branişte s-a străduit să arate că întreaga slujire li­tur­gică este izvor de sfinţire, de comuniune şi cultură, de continuitate şi unitate ortodoxă creştină.

De altfel, şi scrisul său teologic s-a desfăşurat tot în slujba acestor trei discipline, determinându-l să devină un foarte bun specialist, îndeosebi în do­meniul Teologiei liturgice, ini­ma vieţii spirituale a Bise­ricii Ortodoxe.

Argeşean de origine, fiu de învăţător, născut la 12 octom­brie 1913, părintele Ene Bra­nişte a urmat, după şcoala gene­rală, cursurile Semi­na­rului Teologic din Curtea de Argeş, între anii 1925-1933, ale Facultăţii de Teologie a Uni­ver­sităţii din Bucureşti, între anii 1933-1937, şi pe cele de doctorat, obţinând titlul de doctor în teologie în anul 1943, cu teza de doctorat „Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Ca­basila“, sub îndrumarea marelui profesor Petre Vintilescu.

În anul 1938 a fost numit asistent la Facultatea de Teo­logie a Universităţii din Bucu­reşti, trecând apoi prin toate treptele universitare, până la cea de profesor conducător de doctorat, şi a activat, din anul 1950 până în anul 1982, la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.

În perioada 1 ianuarie 1970 - 10 iulie 1971 a îndeplinit funcţia de prorector al Insti­tu­tului Teologic Universitar din Bucureşti, iar în perioada 15 decembrie 1980 - 1 octombrie 1982 pe cea de rector al ace­luiaşi institut, conducând cu multă competenţă şi demnitate această instituţie de înaltă cultură teologică.

La 26 octombrie 1940 a fost hirotonit diacon, iar la 15 mai 1950 preot, pe seama Paracli­sului „Sfânta Ecaterina“ al Institutului Teologic, unde a slujit până la pensionare.

Părintele Ene Branişte a îndeplinit şi funcţii în administraţia patriarhală. A fost vice­preşedinte al Comisiei de Pic­tură a Patriarhiei Române (1968-1983), membru în Comi­te­tul tehnic al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi membru al Adunării eparhiale şi al Consiliului eparhial al Ar­hie­piscopiei Bucureştilor.  

Totodată, a fost îndrumător de redacţie la revista „Studii Teologice“, membru în Comisia de editare a colecţiei „Părinţi şi scriitori bisericeşti“ şi în Co­misia pentru uniformizarea cântărilor bisericeşti.

Ca profesor de teologie, pă­rintele prof. Ene Branişte a reprezentat Biserica Ortodoxă Română peste hotare: în Anglia, Germania, Armenia, Franţa, Grecia, Elveţia şi Aus­tria, făcând parte din delegaţii oficiale sau participând personal la diferite conferinţe, congrese, simpozioane sau dialoguri teologice, unde a făcut dovada profundei sale pregătiri teologice, a disponibilităţii spre dialog cu alte confesiuni creş­tine, dar mai ales o cunoaştere temeinică şi în detaliu a bo­găţiei de simboluri a istoriei şi spiritualităţii teologiei liturgice ortodoxe, pe care a slujit-o pretutindeni cu o competenţă şi pricepere admirabile.

Timp de patru decenii şi ju­mătate a desfăşurat o deo­se­bi­tă activitate didactică, formând multe generaţii de teo­lo­gi. A manifestat exigenţă, so­brie­tate şi nobleţe şi a oferit spri­jin în afirmarea tinerilor teologi.

A desfăşurat o imensă muncă de cercetare ştiinţifică, atestată de impresionantul număr de lucrări publicate. Dintre acestea, cele mai cunoscut sunt: „Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Ca­ba­sila“  (teza de doctorat), publicată în anul 1943, „Tâlcuirea dum­nezeieştii Liturghii de Nicolae Cabasila“  (traducere din limba greacă), 1946; „Tipic bisericesc“, 1976 - în colaborare; „Liturgica teoretică. Ma­nual pentru seminarele teolo­gice“, 1978 - în colaborare; „Li­tur­gica specială pentru insti­tutele teologice“, 1980; „Litur­gica generală cu noţiuni de artă bisericească, arhitectură şi pictură creştină“, 1985; „Cântările Penticostarului“, 1980 - în cola­borare; „Anastasimatarul uni­for­mizat“, „Utrenierul sau Cân­tările Utreniei de Duminică ale celor opt glasuri bisericeşti“, 1954 - în colaborare.

Toate aceste lucrări au cu­noscut mai multe ediţii până în prezent, iar manualele sale de li­turgică pentru seminarii sau fa­cultate sunt temeinice şi sis­te­­matice, expuse într-o frumoasă limbă literară, actuale şi normative pentru timpul nostru.

Pentru Teologie Pastorală, cursul său a rămas nepublicat, deşi o bună parte din prelegeri au văzut lumina tiparului.

În afară de aceste cursuri, părintele Ene Branişte a publicat 76 de studii de Liturgică, 17 studii de Pastorală, 40 de pre­dici şi cuvântări, 26 de studii şi articole cu un conţinut variat (omiletic, catehetic, de litera­tu­ră patristică, muzică biseri­cească, manuale de religie), 29 de cuvântări, cronici, note, reportaje, prefeţe, 89 de recenzii şi note bibliografice, 7 studii şi conferinţe tipărite în străi­nătate.

Activitatea ştiinţifică de cercetare a părintelui Ene Bra­nişte îmbrăţişează toate laturile şi aspectele care ţin de specialitate şi de nevoile slujitorilor şi credincioşilor.

Uniformizarea cultului divin, combaterea inovaţiilor, reflectarea evenimentelor importante din viaţa Bisericii noastre, probleme liturgice de interes general pentru Ortodoxie, cultul liturgic al celorlalte Biserici şi confesiuni creştine, uniformizarea calendarului, a datei Paştelui, postul bisericesc şi altele au fost teme majore în scrisul său.

Diortosirea cărţilor de cult a fost o altă parte a preocupărilor sale, revizuind, după textele ori­ginale, mai multe cărţi de sluj­bă tipărite la Bucureşti: „Ca­­tavasierul“ (1959), „Pen­ti­cos­­­tarul“ (1973), „Octoihul Mare“ (1975), precum şi ediţia „Liturghierului“ din anul 1980.

Studiile şi lucrările elabora­te de părintele prof. Ene Bra­niş­te, pe lângă valoarea ştiin­ţi­fi­­că, prezintă un mare interes practic. Aceste studii se disting prin acribia metodei de lucru, prin temeinicia şi seriozitatea in­formaţiilor şi a documentării, prin logica, limpezimea şi cursi­vi­tatea expunerii, prin grija pentru corectitudinea şi frumu­se­ţea formei stilistice şi verbale.

Pe părintele Ene Branişte l-am cunoscut personal în anii stu­diilor de doctorat la Insti­tu­tul Teologic Universitar din Bu­cureşti (1974-1976). Era, în ace­laşi timp, competent şi exigent, academic şi pastoral, bun patriot şi deschis spre universal.

Părintele Ene Branişte era un profesor erudit şi un bun liturg, slujind la Sfântul Altar cu evlavie şi solemnitate, trăind prezenţa misterului divin în mijlocul poporului dreptcredincios. Nu a avut copii, dar a format mulţi ucenici care au devenit ierarhi, profesori sau buni preoţi de parohie, ştiind să pună în evidenţă profunzimea teologică şi frumuseţea spirituală pe care le conţine viaţa liturgică ortodoxă.

Bun cunoscător al limbilor clasice (greaca şi latina) şi al câtorva limbi moderne (franceza, germana şi italiana), părintele Ene Branişte aduce, prin scri­sul său, o vastă şi solidă contri­buţie la dezvoltarea discipli­nelor teologice Liturgică, Pas­to­rală şi Artă creştină. El ră­mâ­ne peste timp un mare das­căl al teologiei româneşti.

Felicităm pe toţi organizatorii simpozionului şi binecu­vân­tăm pe toţi participanţii lumi­naţi de cultivarea recu­noş­tinţei faţă de darurile lui Dum­ne­zeu revărsate în oameni şi cultivate de aceştia spre binele Bisericii.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt transmis la deschiderea Simpozionului omagial „Părintele Ene Branişte - 100 de ani de la naştere“, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“, Bucureşti, joi, 10 octombrie 2013.